- ORIGINI
de la idei încolțite la tradiții creative
Inițiativa noastră a început cu mult timp înainte să ajungem în Mănăștur, de-a lungul unor plimbări lungi de weekend, cu bicicleta, în care Lala Panait (antropolog urban) și Silviu Medeșan (arhitect) descopereau zone periferice ale orașului, acolo unde adeseori natura își revendica zone părăsite de om. La un moment dat, roțile și ghidoanele ne-au purtat și în zona La Terenuri din Mănăștur unde, după perdeaua densă a blocurilor, ni s-a arătat brusc o oază verde străjuită de zeci de grădini, azi lucrate de pensionarii fostelor industrii clujene – oameni veniți din ruralul românesc al anilor ‘60-’70 într-un alt fost rural (satul Mănăștur), urbanizat forțat în anii comunismului. Așa am început: am descoperit grădinile, zona verde și pădurea de lângă blocurile din Mănăștur, ca apoi să realizăm că acest loc unic este pe cale de dispariție. Și așa, din 2012, ne-am apucat de construit spații care aveau să devină locuri comune, fizice sau simbolice, pentru ca locuitorii din zonă să vină împreună și să își revendice această zonă verde, zona La Terenuri sub pădure. Am construit o scenă de lemn pentru evenimente comunitare, o grădină comună, am adus împreună generațiile din zonă la cinci ediții de Zilele Mănășturului, am încercat să înțelegem și să încurajăm cultura locală (de la muzică tradițională la hip-hop și croșetat creativ) și am convins Primăria că e nevoie ca această zonă să fie păstrată verde. Am învățat în acești ani ce înseamnă vecinătate, satul pe verticală, cât de fine sunt granițele între sat și oraș și cât de important este să devenim conștienți de realitățile cartierului și să le valorificăm creativ. Am fost acceptați/e ca „fii” și „fiice” ai/ ale actualului Mănăștur, iar acest proces de lucru și de viață a intrat în noi – fără el, cu siguranță, am fi altfel!
- MOȘTENIRE
zestrea care a hrănit proiectul
În cartierul Mănăștur ne-a atras bogăția de povești cu care acest cartier încă trăiește intens. Poveștile mutării muncitorimii de la sat la oraș, din toate colțurile tării, urmate de cele ale co-creării cartierului de blocuri, împreună cu nou-veniții, apoi conviețuirea în perioada când industriile țineau laolaltă multe „vinituri”, fie ele noi sau vechi. Acum câțiva ani, echipa noastră (antropologi, arhitecți, peisagiști, activiști urbani) lucra intens să co-creeze împreună cu cei din zonă noul spațiu comunitar, prin metodologii participative și încercând să înțeleagă prin acțiune și cercetare (PAR) zona La Terenuri și pe cei care o folosesc. În timp, am reușit să investim mai puțin în echipa internă și să încurajăm formarea unui grup civic de inițiativă, format din cetățeni dornici să ni se alăture. Așa se face că acum își tipăresc propriul ziar de cartier – Buletin de Mănăștur (aflat la nr. 3) – prilejul perfect de a construi legături între memoria cartierului, prezentul în continuă schimbare și generațiile care locuiesc aici.
- OAMENI
întâlniri prin care proiectul a prins trup
În acești ani am cunoscut mulți oameni, legați ombilical de cartier și implicit de zona lui verde. Cu grădinarii de aici am împărtășit cel mai intens dragostea față de natură și roadele ei, chiar sub streașina blocului. Apoi, copiii de ieri, azi cu 5 ani mai mari, sunt motivul nostru de bucurie și creativitate vis-à-vis de tot ce am întreprins în zonă, dar și în cartier. Cu ei am parcurs numeroase plimbări pe scurtăturile dintre blocuri, am sădit semințe, am ecologizat des zona verde, ne-au arătat căsuțele lor din copacii din pădure, iar când am construit mobilier au fost primii care au vrut să continue joaca lor prin a le picta, terminând prin a-și picta tot corpul. Într-un cartier cu 100 000 de chipuri și mai bine de 5 ani petrecuți, am cunoscut mulți oameni diferiți, trăind împreună în urbanitatea deseori sufocantă a cartierului, însă una care le oferă tot ceea ce au nevoie.
- LOCURI
cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe
Zona verde este însăși sursa noastră de inspirație și motivația de a continua acest proces comunitar. Inițiativa noastră a călătorit mult, fiind invitată la decernări de premii, conferințe, workshop-uri, atât să împărtășească munca noastră, dar și noi să învățăm de la alți colegi cu demersuri similare. De-a lungul timpului, povestea noastră a ajuns în: Bulgaria, Ungaria, Serbia, Bosnia, Macedonia, Moldova, Ucraina, Germania, Franța, Italia, Anglia, Rusia (Siberia), toate cu locuri și cetățeni care se luptă pentru cartierele care nu pot fi pierdute.
- ÎNCOTRO
În viitor plănuim să ne plasăm cât mai pe margine, încurajând grupul nou format să continue pe cont propriu acțiuni în beneficiul celorlalți. Lucrăm la un viitor sustenabil și independent pentru acest grup, vrem să îi transmitem tot ce am acumulat până acum, lăsându-le în mâini munca viitoare în cartier, deloc ușoară, tot timpul între nevoile cetățenilor, implicarea lor încă redusă și autoritățile care ne vizitează cu scop electoral.
- PROIECTE
Trăiește orașul
România naturală văzută din barcă Proiectul ,,Trăiește orașul” a fost inițat acum 7 ani de
Reciproc Performativ
Apel de proiecte pentru laboratoare de cercetare Colectiv A: Apel de proiecte pentru laboratoare de
- NOUTĂȚI
- EVENIMENTE