- ORIGINI
de la idei încolțite la tradiții creative
- MOȘTENIRE
zestrea care a hrănit proiectul
- OAMENI
întâlniri prin care proiectul a prins trup
Ivan Patzaichin repeta de fiecare dată când avea ocazia că el nu face altceva decât să fie un liant al oamenilor care simt la fel și ale căror viziuni îi aduc alături de Asociație. În cei peste 10 ani de activitate, Asociația a căutat și stabilit legături cu peste 200 de profesioniști în diferite domenii sau membri ai comunităților, purtători de tradiții locale, care au crezut în inițiativele noastre și au pus umărul la transformarea lor în realitate: designeri de obiect și designeri de modă, experți și activiști în turism și protecția mediului, experți în educație, cercetători în materiale și în agricultură, constructori de bărci, sociologi, psihologi, etnologi, istorici și antropologi, experți în gastronomie, artiști în imagine, text și artele spectacolului, arhitecți și urbaniști, mari sportivi români, experți în dezvoltarea resurselor umane, experți în proiecte de dezvoltare, formatori de opinie și reprezentanți ai administrației publice, locale și centrale.
- LOCURI
cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe
Ne-a inspirat Delta Dunării, pentru dezvoltarea durabilă a căreia încercăm să aducem la viață modele de proiecte inovative, eficiente și ușor de replicat, realizate în colaborare cu localnicii și circumscrise unor domenii variate și relevante pentru întreaga Deltă: educațional, turistic, gastronomic, cultural, economic și identitar. Legătura urban-rural este un obiectiv principal al activității noastre.
- ÎNCOTRO
Viziunea noastră este strâns legată de valoarea tradiției din perspectiva relației om-natură, o legătură ce poate juca un rol determinant în creșterea modernă a României. Credem în dezvoltarea sustenabilă pentru viitor, prin educație, unde identitatea locală e păstrată și valorificată, iar inovația vine în completarea armonioasă a tradiției, pe care o readuce în actualitate.
- PROIECTE
Concurs: „3D x DDD x NEB – Design pentru Dezvoltare Durabilă”
Dragi creativi, prelungim perioada de înscrieri la competiția 3D x DDD x NEB până pe
Tradiție circulară (Conectat la natură) – Expoziție de artă contemporană la Muzeul Țăranului
Între 12 mai și 3 iulie, la Muzeul Național al Țăranului Român, are loc Tradiție
Descoperă Rowmania
Descoperă Rowmania – România naturală văzută din barcă este o campanie națională care urmărește reconectarea oamenilor la natură, valorificarea patrimoniului hidrografic românesc, promovarea ecoturismului și a mișcării în aer liber prin sportul cu vâsle, dar și o mai bună înțelegere și interpretare a naturii.
Atelierul Canotca-școală
Cincisprezece copii construiesc o canotcă în cincisprezece zile și extrag șapte lecții practice pentru școală
Incubatorul de lectură ajunge la copiii din Delta Dunării
Peste 50 de copii din Delta Dunării participă în săptămâna 13-18 iulie la Incubatorul de
Țara lui Dracula
Asociația Ivan Patzaichin a lansat de curând o hartă interactivă de prezentare a punctelor de
- NOUTĂȚI
Descoperă Rowmania, Alba Iulia – mini-festival de o zi cu Rowmania, ȘEZI și Zero Waste România
Sâmbătă, pe 6 august, începând cu ora 9:30, echipa Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 ne invită la Alba Iulia să (re-)descoperim împreună Rowmania vâslind pe #Mureș, în zona
Corul Rusalka din Mila 23 închide împreună cu Subcarpați ediția 2022 a Electric Castle
Ultima seară a festivalului de la Castelul Bánffy din Bonțida s-a încheiat cu un performance electric! Corul de femei Rusalka din Mila 23 a finisat,
Comunicat: 3D x DDD x NEB – Design pentru Dezvoltare Durabilă
Artiști, designeri, arhitecți, studenți, directori de creație, publicitari, precum și toți ceilalți pasionați de design sunt invitați să participe la proiectarea unor displayuri volumetrice (3D)
Centrul Cultural Subcarpați și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 prezintă un eveniment de o zi la Muzeul ASTRA
Sâmbătă, pe 21 mai, Centrul Cultural Subcarpați în parteneriat cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 organizează un eveniment de o zi la Muzeul ASTRA
FOTO: Deschidere expoziție de artă contemporană „Tradiție circulară (Conectat la natură)”, 2022
Am deschis larg ușile sălii Tancred Bănățeanu de la Muzeul Național al Țăranului Român și am dat start-ul performance-urilor dintre meșterii și artiștii x Tradiție circulară (Conectat la
Lansarea rețelei naționale Călăuzele Apelor
Sâmbătă, pe 2 octombrie, la Sulina, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a lansat rețeaua Călăuzele Apelor, clubul copiilor care au construit cu mâinile lor câte o canotcă sub îndrumarea marangozului echipei Rowmania, Viorel Gheorghe. Copiii își propun să contribuie, prin colaborare și schimb de experiențe cu alți copiii din rețeaua națională, la dezvoltarea locală care valorifică moștenirea naturală și culturală a comunităților.
- EVENIMENTE
Festival: RowmaniaFEST, ediția a X-a
De 10 ani vâslim pentru Apele Unite ale României, pentru promovarea potențialului hidrografic al României în general și al Deltei în special.