Asociația Gaspar, Baltasar și Melchior – proiectul Școala de la Piscu

de la idei încolțite la tradiții creative

Povestea e deja veche: de 11 ani desfășurăm muncă pe teren cultural în vechiul sat de olari Piscu, din Ilfov – care între timp ne-a devenit și „acasă”. Proiectele au crescut organic, pe de o parte stabilind legături cu comunitatea locală, iar pe de altă parte, îndreptându-ne atenția neîncetat spre exterior, spre nevoile comunităților de iubitori ai satului și ai patrimoniului local. Site-ul www.piscu.ro e un loc bun de scotocit când vine vorba de a recompune, din fragmente, povestea destul de cuprinzătoare a lucrurilor pe care le-am întreprins de-a lungul timpului.

zestrea care a hrănit proiectul

Călătoria noastră a început de la zestrea satului Piscu: meșteșugul olăritului, patrimoniu imaterial pe care l-am descoperit pe o pantă descendentă abruptă în anul 2006. În 1950, la Piscu lucrau în jur de 250 de olari, în 1980 – 80 de olari, în 2006 – deja 8 olari. În 2017 nu mai lucrează decât 2. Munca noastră s-a concentrat până în prezent pe promovarea patrimoniului cultural al satului – în special în zona educaţiei –, pe cercetarea etnografică şi antropologică a satului, mai puţin pe zona de producţie. Organizăm ateliere de meşteşug de care s-au bucurat în ultimii ani peste zece mii de persoane, în special copii. Participăm la evenimente urbane cu Caravana Meşteşugurilor, o remorcă-atelier în care desfășurăm ateliere de fierărie, olărit, ţesut, gravură. Am realizat în anul 2016 cartea Oale de Pisc, o monografie-album dedicată centrului de olărit Pisc. Zilele noastre se modelează în jurul muncii cu patrimoniul: scriem, îndrumăm grupuri de copii, descindem în sat pentru a purta discuții cu oamenii, desfășurăm cercetări în bibliotecă.

întâlniri prin care proiectul a prins trup

Întâlnirea cu comunitatea locală a fost punctul de pornire. Apoi ne-am cunoscut puțin câte puțin, iar munca desfășurată în sat zi după zi ne-a câștigat, în timp, încrederea oamenilor, care au început să ne privească cu ochi buni. Legăturile cele mai strânse s-au stabilit în perioada în care am pregătit cartea Oale de Pisc, întrucât pentru realizarea ei am luat numeroase interviuri de-a lungul cărora am putut cunoaște bucuriile și durerile acestor oameni.

cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Proiectul nostru este strâns legat de satul Piscu şi se află într-o continuă creștere. În 2016 am început să lucrăm la Muzeul Oalelor de Pisc, o instituţie care sperăm să devină un reper puternic şi stabil pentru ce a însemnat istoria de patrimoniu cultural a acestui sat. Și, poate, un loc al unui nou început sau al înnodării legăturilor între generaţii.

Toată energia și toate planurile noastre optimiste se îndreaptă în prezent spre ridicarea Muzeului, pe care ni-l dorim un spaţiu cultural interactiv, unde să se poată desfăşura workshopurile de meşteşug, un cadru care să poată fi vizitat zi de zi, un spaţiu care să poată hrăni idei. Ne dorim să dezvoltăm şi un loc de producţie în apropierea muzeului, un magazin în care cei doi olari care încă mai lucrează să îşi poată desface produsele, o platformă care să poată înlesni comunicarea între sat și exterior, dar să ofere și un imbold forței creatoare care încă există din plin în comunitate.