#ORIGINI de la idei încolțite la tradiții creative

Am pornit spontan, entuziasmați tare, cu încredere, dar modești. Pe parcurs am prins curaj, datorită celor care ne susțin, iar proiectul ȘEZI ne este tot mai drag. Au trecut 3 ani. Plecând cu rolul de arhitecți, ne-am îndreptat atenția spre folclor, la îndemnul bunicii Petrana Costa. Am căutat armonia între natură, om, trecut, prezent, arhitectură, desen, formă, timp, culoare. Tradiția parcă le adună pe toate, le dă un sens, iar nouă ne-a oferit un punct de pornire. După ce am modelat virtual primele piese și le-am văzut în realitate, ne-am gândit cum ar fi să ducem design-ul de obiect la nivel de realizare, în atelierul nostru de tâmplărie. Cam tot atunci am început să studiem pe îndelete simboluri și tehnici tradiționale în cărți vechi. Pe parcurs, afacerea a evoluat, atât din punct de vedere profesional, cât și financiar. Am învățat că trebuie să ai curaj ca să începi să lucrezi pentru tine.

#MOȘTENIRE zestrea care a hrănit proiectul

Când obiectele din jur sunt încărcate de emoție, energie bună și povești nemuritoare, atmosfera în care trăiești te influențează pozitiv. Astfel, am folosit estetica desenelor tradiționale pentru a da viață mediului în care ne petrecem timpul. Mesajul acestor simboluri este universal valabil și ne oferă o bază complexă pe care putem dezvolta procesul de creație. Formele realizate în lemn, specifice țării noastre, au prins contur în urma unui lung proces de înfăptuire, alcătuit din mai multe etape care implică multă răbdare și pasiune. Primele schițe cu parfum de primăvară ne-au purtat într-o lume interioară. Modelările grafice și gândirea tehnică au stabilit echilibrul. A urmat transpunerea ideilor în atelierul de tâmplărie, care ne învață să dezvoltăm noi percepții despre timp și spațiu. Textura lemnului ne-a arătat ce înseamnă sculptura cu diferite tipuri de dălți, iar fiecare copac are mirosul lui specific. Alergăm, zi de zi, de la calculator la șlefuit și la întâlniri cu oameni noi. Suntem tot mai aglomerați, dar încercăm să păstrăm bucuria și să prețuim clipa.

#OAMENI întâlniri prin care proiectul a prins trup

Petrana Costa, bunica Octaviei, a strecurat ideea. Cu ea a început povestea. Apoi: talentul și experiența domnului Constantin Donisan din Bucovina, care ne-a învățat trucuri de tâmplărie și ne-a împins să construim atelierul; Adela Pârvu, care ne-a sunat într-o zi pe neașteptate, iar după un interviu telefonic de 7 minute, a scris un articol incredibil, care ne-a lansat miraculos; părinții lui Lucian, care au sprijinit ridicarea și utilarea atelierului; Ioan Dumitreasă, sculptorul perfect; Florian Pârva, Dan, Paul și Alex Răcilă – împreună, Atelier 53, care ne ajută cu comenzile mari. Lista mulțumirilor e mult mai lungă.

#LOCURI cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Hăpria e un sat din comuna Ciugud, unde ne-am găsit liniștea și inspirația. Aici lucrăm în cea mai mare parte a timpului. Dar proiectul „ȘEZI” călătorește mult, atât în țară, cât și în străinătate: Amsterdam, California, Luxemburg, Bienne, Madrid.
P.S.: Plănuim construirea unui cuib în copac, aici, lângă atelier.

# ÎNCOTRO?

Pentru viitor ne dorim să îi creștem eficiența, dar să rămânem la stilul pieselor unicat, încărcate de emoții bune. Iar pe măsură ce vom găsi meseriași cu care să colaborăm în atelier – lucru greu! – și vom cumpăra utilaje de mari dimensiuni, proiectul „ȘEZI” va crește armonios.