#ORIGINI de la idei încolțite la tradiții creative

Din punct de vedere cultural, multe dintre grupurile de romi din Romania se identifică prin meseria lor, prin meșteșugul tradițional. Având în vedere acest lucru, am realizat că, odată cu dispariția meșteșugurilor, va dispărea practic și o bucată semnificativă din identitatea anumitor grupuri de romi. De aici a pornit prima noastră inițiativă și anume dezvoltarea unei platforme online prin care să comercializăm obiecte tradiționale realizate de meșteșugari romi. Obiectivul nostru era să generăm venituri pentru meșteșugari, în speranța că în felul acesta copiii meșteșugarilor vor fi mai motivați să învețe meșteșugul. Dar nu a funcționat, așa că în 2013 – după doi ani – am schimbat abordarea: am început să colaborăm cu designeri contemporani de obiect, pentru dezvoltarea unor colecții noi, de obiecte moderne, cu o utilitate clară și o valoare estetică deosebită, păstrând, desigur, tehnicile tradiționale de lucru. A fost extrem de dificil să ne repoziționăm brandul pe piață, să luăm distanță față de ideea învechită de „hand-made” sau „produse meșteșugărești”. Astfel, am realizat colecții mai degrabă conceptuale, cărora le sunt caracteristice minimalismul, tehnica extraordinară de lucru și o deosebită atenție la detalii. Așa s-a născut, în 2015, magazinul Meșteshukar Butiq (MBQ) – prin perseverență și încăpățânarea noastră de a nu renunța la idee.

#MOȘTENIRE zestrea care a hrănit proiectul

Proiectul s-a născut din nevoia reconectării la identitatea culturală și inerent meșteșugărească a culturii rome din România, o cultură bogată și străveche, care a contribuit la formarea și creșterea țării noastre. Dimensiunea meșteșugărească romă e un întreg univers cultural, material și imaterial, adânc înrădăcinat în tot ce înseamnă cultura românească.

#OAMENI întâlniri prin care proiectul a prins trup

În ultimii ani am lucrat alături de 4 designeri de obiect: Nadja Zerunian și Peter Weisz din Austria, pentru colecțiile de bijuterii, fashion, home-decor și accesorii; Mattias Rask și Tor Palm din Suedia, pentru obiectele mari, de mobilier, gândite pentru țările nordice – pentru care încă suntem în căutare de distribuitori. Fundația ERSTE ne-a sprijinit constant în dezvoltarea de colecții noi, iar fundațiile CCFD – Terre Solidaire și NESsT în inițiativele noastre de creștere.
Rețeaua de meșteșugari s-a dezvoltat firesc și crește organic. Împreună suntem ca o mare familie, pe care încercăm să o adunăm, o dată pe an, la București, din toate colțurile de țară prin care e risipită – ca să putem sta la povești.

#LOCURI cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Fiecare obiect noastre pornește dintr-o comunitate tradițională, din mâna unui meșter talentat, și este pus în valoare în magazinul nostru din București – Edgar Quinet nr. 7. Cele mai norocoase merg la Viena, Berlin, Madrid, Stockholm și, în curând, la Paris. Totuși, pentru ca povestea unui obiect să fie completă, acesta trebuie să ajungă în mâinile cuiva care să îl folosească și să se bucure de el.

# ÎNCOTRO?

E important să înțelegem că tradițiile și ideile nu pot rezista fără valoarea economică pe care o generează. În curând, Meșteshukar ButiQ va deschide primul magazin temporar în Viena. La anul lansăm prima colecție europeană, simultan, în 6 țări. Planurile sunt mari și includ mulți meșteșugari și mulți designeri. Ne propunem să creștem constant veniturile pe care le generăm pentru meșteșugari și să continuăm să dezvoltăm noi colecții.