Tradiții creative și construcție identitară
parte a Programului masteral de Geobiologie aplicată în conservarea patrimoniului natural și cultural (GBA), Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea din București
Primul curs de tradiții creative a fost susținut în luna noiembrie 2021 în cadrul programului de master Geobiologie aplicată în conservarea patrimoniului natural și cultural (GBA) al Facultății de Geologie și Geofizică a Universității din București, coordonat de Alexandru Andrășanu. Cursul a fost conceput în contextul proiectului cultural „Tradiții creative – Pretext. Text. Context.”, cofinanțat de AFCN în 2020.
Cursul propune explicarea unui concept aparent contradictoriu, acela al „tradițiilor creative”: tradiții care inspiră schimbare prin creativitate.
Conceptul este încă în construcție, aflat la granița dintre discipline, însă este valoros, mai ales, pentru că oferă premise practice de construcție comunitară pe baza elementelor de specific local.
Tradiții creative și construcție identitară (titular: Vintilă Mihăilescu / Ana Maria Iuga) a fost coordonat de Teodor Frolu (DC Communication, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23) și susținut de următorii practicieni: Oana Perju (cercetător, antropolog), Pietro Elisei (Urbasofia, ISOCARP), Sabina Leopa (Urbasofia), Adriana Scripcariu (Școala de la Piscu), Alexandra Mihăilciuc (Țibănești. Batem fierul la conac!) Andrei Blumer (Asociația de Ecoturism din România), László Borbély (Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă) și Valeriu Tabără (Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şiseşti”, România).
Tradițiile creative propun o anumită relație cu memoria, cu istoria și cu natura. Ciclurile din gospodăria țărănească, tradițiile țărănești de protecție a mediului, procesele de producție și de recuperare/ reciclare sunt privite în oglindă cu principiile economiei circulare, iar contribuțiile unor mari precursori români ai relației „tradiție – cunoaștere” (Grigore Antipa, Nicolae Georgescu-Roegen și, poate surprinzător, Constantin Brâncuși) sunt puse în context actual.
Cursuri și seminarii
luni, 22 noiembrie - Introducere. Procesul de definire a conceptului de tradiții creative
lectori: Teodor Frolu (DC Communication, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23), Oana Perju (cercetător, antropolog)
marți, 23 noiembrie - Soluții de dezvoltare urbană care utilizează tradițiile creative
lectori: Pietro Elisei (Urbasofia, ISOCARP), Sabina Leopa (Urbasofia)
miercuri, 24 noiembrie - Aportul tradițiilor creative la turismul sustenabil
lector: Andrei Blumer (Asociația de Ecoturism din România)
joi, 25 noiembrie - Tradițiile creative ca element de construcție identitară
lectori: Adriana Scripcariu (Școala de la Piscu), Alexandra Mihăilciuc (Țibănești. Batem fierul la conac!)
vineri, 26 noiembrie - Relația dintre tradițiile creative și dezvoltare sustenabilă; plante cu valoare de patrimoniu (studiu de caz: cânepa)
lectori: László Borbély (Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă), Valeriu Tabără (Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şiseşti”, România)
Alte resurse
Vă invităm să aflați mai multe despre viziunea noastră printr-un ghid de „bune practici” în tradițiile creative și un material video prin care o parte dintre membri comunității România Tradițiilor Creative definesc domeniul.
Lect. univ. dr. Alexandru Andrășanu, coordonatorul Programului pentru Geoparcuri Internaționale UNESCO al Facultății de Geologie și Geofizică din cadrul Universității din București, trece în revistă valoarea adăugată generată de un geoparc pentru un anume teritoriu și locuitorii acestuia.