Grupul OAR RURAL

de la idei încolțite la tradiții creative

Totul a început din observarea realității în mijlocul căreia am ales să trăim. Mediul rural din România este în cădere liberă din punct de vedere economic, cultural și social, semănând din ce în ce mai mult cu cartierele tip sprawl din Spania, Italia sau de acolo de unde se întorc românii, dorindu-și, cu banii strânși din munca în străinătate, să își construiască o casă. Am hotărât că trebuie să facem ceva și am luat taurul de coarne.

zestrea care a hrănit proiectul

Este greu să prinzi în câteva fraze ce „mână în luptă” în jur de 50 de arhitecți de diverse etnii, interesați de mediul rural și activi în modul cel mai direct, din cele mai diverse colțuri ale țării. Împreună am realizat că avem o menire și o expertiză prin care putem cârmi lucrurile către direcția corectă. Prin urmare ne-am hotărât să facem primii pași, alături de ceilalți actori implicați. 

Cum facem asta? Prin studii la fața locului, în cele mai diverse și, uneori, în cele mai ascunse sate. Prin discuții și consultări cu localnicii, autoritățile locale, GAL-urile, profesorii, popa, crâșmarii etc. Prin întâlniri periodice și schimburi de experiență între echipele de arhitecți din zone diferite și etnografi, sociologi, antropologi etc., astfel încât acel vag – imaterial, dar prins în gospodăriile cât se poate de materiale – atât de valoros, să nu se piardă. Ba, mai mult, să se întoarcă la cei care îl trăiesc zi de zi, să devină conștienți de el, să îl respecte, să îl ocrotească și să îl lase moștenire celor ce vor veni.

întâlniri prin care proiectul a prins trup

Fiecare dintre noi încerca să schimbe ceva în locul în care trăia, însă fără să știm unii de ceilalți. Am pus problema în mod vocal în 2014, în cadrul Ordinului Arhitecților, fondând astfel un grup de lucru. 

Ceea ce a închegat activitatea noastră și i-a dat substanță a fost reuniunea de la Sighișoara, din primăvara lui 2015 – locul de întâlnire, vreme de trei zile, pentru aproximativ 70 de arhitecți și meșteri (olari, dulgheri, țiglari, stufari, zidari etc.), cu toții îngrijorați de panta descendentă pe care merge mediul rural românesc. În urma unor discuții furtunoase, am căzut de acord asupra pașilor care trebuie făcuți, iar nemulțumirile au devenit forța unui vector capabil să schimbe un status quo obosit și vetust. De-a lungul ultimilor ani am avut parte de multe întâlniri cu oameni remarcabili, de la localnici – adevărați păstrători vii ai tradiției –, până la Prințul Charles, al cărui sprijin a fost de bun augur.

cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Fiecare arhitect din Grupul RURAL are propriile locuri de care s-a lăsat inspirat, zonele unde a hotărât să pornească proiecte-pilot: de pildă, Eugen Vaida cu Zona Săsească din Sudul Transilvaniei și cu țiglăria manuală din Apoș; Anamaria Goilav cu Școala de la Bunești și Silvia Demeter cu Școala de vară de lângă Brașov. Se pune și problema deschiderii unor vărării în Buzău.

Proiectul nostru, tributar viziunii din care s-a născut, va crește pe două căi: – reglementarea construirii prin educarea proiectanților, autorităților și populației din mediul rural; – impulsionarea economică a producției de elemente cu specific local, prin crearea unei piețe de desfacere pentru ocupațiile tradiționale al căror profil este legat de construcții: șindrilar, stufar, zidar, pietrar, cărămidar, dar și pentru cei care produc lână sau cânepă ca materiale ecologice pentru termoizolarea caselor. Astfel, ceea ce ne propunem este să oferim un viitor unor meserii considerate astăzi paseiste, dar care, prin prisma a ceea ce aduce secolul XXI, vor fi extrem de căutate dacă vom ști cum să le punem în valoare.