Fundaţia i.u.g.a.

de la idei încolțite la tradiții creative

Încă din anul 1996, când am înființat Fundația i.u.g.a., ne-au preocupat păstrarea și valorificarea memoriei culturale din cele patru zone etnografice ale județului Maramureș. După Academia de Arte și Meserii Tradiționale din Maramureș – care din 2000 a crescut până la un număr de 70 de meșteri – și proiectul Etnodesign – Experiment Extramedial din 2004 (împreună cu UAP București și Primăria Șișești), am început o colaborare cu Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, alături de care ne propunem să valorificăm know-how-ul tradițional la un alt nivel. Încercăm, prin proiecte culturale, expoziții și tabere pentru studenți să redefinim arta tradițională ca fiind multidimensională și să o integrăm într-o logistică creativă, prin care să deschidem tendințe noi în arta contemporană. „RECUPERAREA MODELELOR STRĂBUNE – din sertarele Muzeului: de la bunici la strănepoți”, din anul 2012, este concretizarea cea mai recentă a acestor încercări.

zestrea care a hrănit proiectul

Până către mijlocul secolului trecut, în lumea satului maramureșean, modelele tradiționale se transmiteau din generație în generație, direct sau prin „cârpele de modele”, numite și „pogmate” sau „forme”. În 1966, la Muzeul din Baia Mare au fost colectate 215 „cârpe de modele”, majoritatea motive de pe cămăși. Ele au rămas în sertarele muzeului până în anul 2012, când ne-am propus să facem cale întoarsă, dăruindu-le înapoi lumii satului și publicului larg. La vremea respectivă, gestul nostru avea o notă de urgență, pentru că materialele sintetice, firele de „aur” reflectorizante și paietele care au pătruns recent în lumea satului duc la pierderea semnificațiilor și la uniformizarea identităților locale. Prin cercetarea modelelor, dar și prin cercurile de creație și expozițiile organizate în proiectul „RECUPERAREA MODELELOR STRĂBUNE”, elementele tradiționale au inspirat creații ale unor studenți de la UAD Cluj, dar – și mai îmbucurător! – au revenit în atenția meșterelor de cămeși din zonă.

întâlniri prin care proiectul a prins trup

Bună parte din greul proiectului a fost dusă la bun sfârșit de Ion Bogdan Iuga, care a fotografiat, scanat, prelucrat vectorial și a sistematizat modelele, a coordonat Cercurile de creație, a tehnoredactat și realizat materialele promoționale. Lect. dr. Elena Basso de la UAD Cluj, împreună cu prep. univ. drd. Lucian Broscățean au jalonat ideea evoluției și devenirii acestui proiect de valorificare a memoriei culturale. Una dintre întâlnirile memorabile o reprezintă cea avută în satul Tisa de lângă Sighetul Marmației, cu regretata creatoare Maria Pipaș, care ne-a primit cu dragoste și bucurie în casa domniei sale, unde ne-a prezentat colecția sa de dantele, textile și artă plastică și decorativă. De mare folos a fost sprijinul profesoarelor care au îndrumat îndeaproape cercurile de creație, iar studenții UAD care au participat la Tabăra de creație s-au inspirat din colecțiile meșterelor din Poienile Izei, Cetățele și Baia Mare, din versurile și studiile poetului Ion Bogdan, din creațiile copiilor din Sighetu Marmației, Șurdești și Șișești.

cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

După încheierea proiectului „RECUPERAREA MODELELOR STRĂBUNE”, el a continuat să trăiască prin expunerea panourilor cu modele la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare. În 2013 și 2014 am călătorit în Ucraina și în Ungaria, unde am împărtășit experiența dobândită în orașele Uzhgorod și Miskolc. Iar în 2014 și 2015, meșteri din Maramureș au participat la evenimentul RuralFest din București. Roadele proiectului merg mai departe prin preluarea motivelor tradiționale în creațiile unor designeri precum Codruța Rohian și Andra Clițan.

Visăm la crearea unor Itinerarii culturale locale, prin care să valorificăm patrimoniul material și imaterial, cu precădere din mediul rural, creații ale meșteșugarilor.