Micro 3DTechlab

de la idei încolțite la tradiții creative

Câteodată, proiectele frumoase te găsesc ele pe tine. Așa s-a întâmplat și cu covorașele noastre atent lucrate la războiul de țesut de artizani din Moeciu, extinse în plan contemporan, țesute urmărind pattern-uri moderne, în baza unor algoritmi, și completate cu structuri printate 3D, construite strat cu strat de roboți. Povestea a început la porțile Bastionului Țesătorilor din Brașov, cu întrebarea: „Tu ce ai face dacă cineva ți-ar întinde cheia de la poarta unui castel?” Să pleci din fața computerului din București și din mijlocul imprimantelor 3D pentru a locui și a lucra o vreme într-o clădire martoră la atâtea obiceiuri și generații, să înveți ceva care, deși pare nou, e adânc înrădăcinat în istoria ta personală – toate aceste lucruri puse cap la cap îți redefinesc lumea așa cum o știai până atunci și te fac să te întorci la iubirea de meșteșug, de țară, de tradiție, indiferent de contextul istoric și tehnologic. Proiectul este o expresie a încadrării frumosului meșteșug în lumea contemporană, prin redirecționarea felului în care se țese, ducând matematica din spatele motivelor țesute la un nivel superior. Rezultă motive noi, asimetrice, abstracte, rupte din lumea digitală, raportate în țesătură la forme calculate cu ajutorul unor parametri pe calculator, ulterior ridicate din planeitatea covoarelor în 3D, cu ajutorul roboților.

zestrea care a hrănit proiectul

A te poziționa între computer și război, a alterna programarea și printarea 3D care stau în spatele motivelor țesute și aplicate cu trecerea degetelor prin lâna moale, care se așază calm, redând fir cu fir o lume greu de descoperit fără un pic de curaj și imaginație, dă posibilitatea de a metamorfoza și reinventa nu numai propria persoană, ci și rezultatul celor două procese, readucând în prezent țesutul. Coborât dintr-un pod uitat de lume, după zeci de ani în care lumea modernă l-a înlocuit cu soluții mai rapide adaptate ritmului de viață, războiul de țesut își reia funcțiunea de dragul artei, ba mai mult, colaborează de la distanță cu echipamente care nu îi seamănă deloc, dar care și ele fac lucrurile încet, strat cu strat.

întâlniri prin care proiectul a prins trup

Proiectul a început ca o colaborare între un artist și un artizan, având ca punct de plecare o viziune și meșteșugul. Primii pași au fost legarea celor două lumi. Nicoleta Olteanu locuiește în Moeciu de Sus și provine din familia Duicu, fiind fiica Uţicăi Dinicului, din satul Cheia. A învățat să ţeasă, la vârsta de 18 ani, pe războiul bunicilor, țesând în principal postav şi stofă de casă, din care îşi confecţiona haine. Rodica Tișca, și ea din Moeciu de Sus, are 64 de ani și se trage din familia Moşoiu. A început să țeasă de la 15 ani. În tinerețe, pe timp de iarnă, își petrecea timpul țesând, până la 1-2 noaptea, obiecte decorative şi postav. Dorina Horătău este artist vizual și profesor la UNARTE. Cu o amplă experiență în domeniul textilelor, ne-a dat sfaturi utile și ingenioase care ne scoteau mereu din impas atunci când eu abia descopeream războiul, iar doamnele din Moeciu, printarea 3D. Iar Irina S. – Nicoleta Olteanu (Voronoi), fără a se despărți de expunerea parietală, plantează fericit spațial, în Bastion, un nod de inspirație științifică. În fine, poate că nu am fi ajuns niciodată la combinația dintre covoarele țesute și printarea 3D fără concursul organizat de Muzeul Județean de Istorie din Brașov, inițiat de domnul director Nicolae Pepene și de Asociația Forums – Ioana Șchiopu.

cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Aproape de și în casa de oaspeți a Bastionului Țesătorilor, o construcție veche, frumoasă, prin geamurile căreia puteai vedea o poartă strașnică de lemn și corcodușii încărcați de fructe, s-a materializat o lucrare de artă și, totodată, un proiect de cercetare. Acolo a pornit pasiunea pentru refolosirea materialelor locale și adaptarea țesutului la formule matematice, într-un context aparte – o poveste pe care să o putem duce mai departe. În prezent, proiectul se desfășoară la București și la Moeciu, în atelierul nostru de printare 3D și în casa Nicoletei Olteanu.

Ne dorim ca pe viitor să creștem complexitatea produselor și diversificarea funcțională, să trecem de bariera unui simplu obiect decorativ prin schimbarea formelor și prin jocul cu raportul de materiale folosit. Ne dorim să abordăm noi zone – precum moda sau obiectele de uz casnic – și să ducem dincolo de granițele României frumusețea acestor meșteșuguri și locuri străvechi, acolo unde ele se întâlnesc cu soluțiile moderne de fabricație.