Deltaica – tradiţii sănătoase

de la idei încolțite la tradiții creative

Produsele pe care le oferim sunt unice prin specificul dat de cultura locală. Păstrarea acestei culori locale a însemnat că a trebuit să depășim anumite bariere mentale, legate în primul rând, în România, de faptul că prețul determină în mare măsură consumul de alimente. Pe de altă parte, produsele realizate după rețete tradiționale, prin practici manuale – chiar dacă în cadrul unei fabrici industriale – trebuie să facă dovada calității lor și să ajungă la consumator prin răbdare, marketing și valori atașate brandului. Marea provocare a fost să dezvoltăm pas cu pas cererea pentru seria de produse Deltaica – Tradiții sănătoase la un public care își gestionează bugetul judicios.

zestrea care a hrănit proiectul

Seria de produse Deltaica – Tradiții sănătoase este inspirată de preparatele tradiționale din Delta Dunării. Delta a reunit oameni de diverse etnii și a stimulat conviețuirea lor, iar cadrul natural le-a dat prilejul să practice meserii legate de pescuit și traiul în natură. Această cultură locală a dat naștere unui patrimoniu imaterial, care include și hrana. Aceasta a fost sursa noastră de inspirație, pentru că trăim și provenim din arealul Deltei Dunării. Oferim produse cu atestat tradițional, cum sunt salata cu icre de crap, salata cu icre de crap cu ceapă, salata deltaică cu icre de știucă, salata deltaică cu icre de crap, scrumbia de Dunăre marinată, batogul de crap argintiu și pastrama de crap argintiu – toate pregătite cu ingrediente naturale, nealterate cu coloranți, conservanți, arome artificiale.

întâlniri prin care proiectul a prins trup

Cea mai importantă moștenire pe care o ținem dragă, este cea a bunicului meu, Onofrei Buhai. A fost pescar tot timpul vieții sale, în Delta Dunării. S-ar putea spune despre el că este patriarhul familiei noastre – un exemplu de îndârjire, rezistență, caracter și personalitate. De la începutul experienței mele antreprenoriale, am fost motivat de amintirea sa, pentru a-i duce valorile mai departe.

cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Delta Dunării și Marea Neagră sunt sursele noastre de inspirație, pentru că aici trăim, aici lucrăm. Un factor foarte important în geneza noastră, în relația cu sursa de materie primă și în ciclurile noastre de producție este faptul că este o rezervație a biosferei, înscrisă în patrimoniul mondial UNESCO.

Vom continua să susținem produsele cu atestat tradițional prin păstrarea rețetei lor originale: de pildă, Scrumbia de Dunăre afumată este în curs de recunoaștere ca produs cu Indicație Geografică Protejată, IGP – o certificare a specificității produsului în legătură cu arealul geografic de producție.