de la idei încolțite la tradiții creative

La început am vrut doar să ne întâlnim. Noi, cei care activăm în turism, cultură, dezvoltare rurală și socială, agricultură ecologică, renovare și restaurare în zona Văii Hârtibaciului. Așa a apărut, în 2008, Transylvanian Brunch. Ideea s-a dezvoltat apoi într-un program de promovare a tot ceea ce este local, atât patrimoniul imaterial, cât și cel construit sau natural. Iar mâncarea, imaginile și muzica au fost un pretext bun pentru a atrage atenția asupra satelor mici și uitate.

zestrea care a hrănit proiectul

După câteva sezoane de activitate în domeniul ospitalității – începută în 2000 – am înțeles că ceea ce îi atrage cu adevărat pe oaspeții noștri ține mai degrabă de patrimoniul imaterial. Așa am început să ne dorim să creăm o legătură mai puternică între produsele alimentare și cultura locală. Ne-am propus, așadar, să dezvoltăm o nouă bucătărie transilvăneană, care, primind un aer actual, să devină mult mai atractivă, dar ale cărei rădăcini solide să rămână produsele, poveștile și rețetele locale.

întâlniri prin care proiectul a prins trup

Două familii au contribuit la început la organizare: familia Cotaru din Hosman și familia Cismaru din Sibiu. Ulterior s-a alăturat și familia Dragomir din București. În ultimii patru ani ne-au ajutat câteva generații de studenți, iar de anul trecut avem mulți voluntari care își alocă timp permanent pentru munca prin sate.

cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Noi suntem activi în sudul Transilvaniei, prin itinerarea proiectului în județele Sibiu, Mureș și Brașov. Celebrăm cultura gastronomică în zona fostelor sate săsești, dar și în regiunile de piemont locuite de români, maghiari, romi etc.

Noi ne reinventăm constant, ceea ce ne-a ajutat să creștem. Pentru mai departe, ne-am dori să digitalizăm serviciile de promovare și de rezervare a evenimentelor (tocmai lansăm platforma www.eat-local.ro); să influențăm producătorii pentru a susține inovarea; să certificăm produsele prin label-uri proprii, specifice regiunii (de exemplu eticheta „GUST LOCAL”).