PGL – Păstrători de patrimoniu 2026 – Apelul 2 de înscrieri
Platforma România Tradițiilor Creative anunță o nouă rundă de înscrieri pentru Punctele Gastronomice Locale care își pot asuma rolul de păstrători ai patrimoniului comunităților din care fac parte.
Termen limită
31 octombrie 2026
Gastronomia, ca expresie culturală și resursă pentru comunitate
Patrimoniul gastronomic este parte esențială a identității locale și motor al dezvoltării sustenabile în mediul rural.
Un Punct Gastronomic Local poate depăși rolul unui loc în care sunt servite preparate tradiționale. Prin ingredientele folosite, rețetele transmise între generații, colaborarea cu producătorii locali, arhitectura gospodăriei, meșteșugurile, obiceiurile și poveștile comunității, un PGL contribuie activ la păstrarea și valorificarea patrimoniului local.
“Ne propunem să construim o rețea de Puncte Gastronomice Locale ghidată de criterii clare, exemple concrete și acces la expertiză, demonstrând că gastronomia autentică nu este un simplu produs turistic, ci o formă pură de identitate. Rolul nostru este să o ajutăm să rămână vie. Tradițiile culinare ale satelor românești nu aparțin trecutului, ci prezentului și viitorului, iar patrimoniul trăiește, înainte de toate, prin oamenii care îl practică”
Ce înseamnă „PGL - Păstrător de patrimoniu”?
„PGL – Păstrător de patrimoniu” este o recunoaștere acordată Punctelor Gastronomice Locale care folosesc gastronomia ca punct de pornire pentru un demers cultural și comunitar mai amplu.
Un astfel de PGL nu păstrează tradiția într-o formă rigidă și nici nu o reduce la decor. O cunoaște, o practică și o adaptează responsabil, fără să piardă legătura cu oamenii, resursele și identitatea locului.
Titlul recunoaște PGL-urile care demonstrează că gastronomia locală poate deveni un act cultural viu și o resursă pentru comunitate, prin relația dintre hrană, patrimoniu, oameni și loc.
Un PGL poate deveni păstrător de patrimoniu prin:
Valorificarea patrimoniului gastronomic
Folosește rețete, ingrediente, tehnici și cunoștințe culinare legate de specificul comunității.
Susținerea economiei locale
Lucrează cu producători, gospodării, meșteșugari și alte inițiative din apropiere.
Păstrarea memoriei locului
Integrează în experiența oferită povești, obiceiuri, obiecte, arhitectură și forme locale de ospitalitate.
Transmiterea cunoașterii
Contribuie la circulația cunoștințelor între generații și la recunoașterea celor care le păstrează.
Crearea unor experiențe relevante
Îi ajută pe vizitatori să înțeleagă mai bine comunitatea, nu doar să consume un produs sau un serviciu.
Contribuția la dezvoltarea comunității
Transformă patrimoniul într-o resursă actuală, care poate genera colaborare, venituri și perspective pentru mediul rural.
Conceptul se inspiră din Custodia de Cunoștințe și Expresii Culturale Tradiționale și definește un model structurat în jurul a patru piloni esențiali:
Cei patru piloni oferă un reper și cadru de orientare pentru orice Punct Gastronomic Local care își dorește să își dezvolte activitatea și să valorifice mai bine legătura cu comunitatea și cultura locului.
Gastronomie
Rețete tradiționale, ingrediente locale, practici sustenabile
Cultură
Povești, tradiții și identitatea specificului local
Comunitate
Colaborare cu producători, meșteșugari și actori locali
Antreprenoriat
Model viabil economic, pregătit pentru viitor
CUm se evaluează PGL-urile?
Ca un prim pas – Punctele Gastronomice Locale din România sunt invitate să completeze un chestionar de autoevaluare bazat pe criteriile complete care definesc Păstrătorii de patrimoniu.
Chestionarul îi ajută pe operatorii PGL să înțeleagă unde se află în prezent și ce oportunități de dezvoltare există pentru activitatea lor.
Răspunsurile colectate vor contribui la înțelegerea situației actuale a PGL-urilor din România și la identificarea celor interesate să se alăture viitorului program de mentorat.
Timp estimat: 15–20 minute
Destinat: operatorilor și administratorilor de Puncte Gastronomice Locale din România
Termen limită: 31 octombrie 2026
Dacă nu te descurci cu chestionarul în Typeform, îl poți completa în Google Forms:
instrumente - Programul de Mentorat pentru PGL-uri
Programul de mentorat și asistență este deschis tuturor PGL-urilor care au răspuns apelului. Acesta este un program de profesionalizare și schimburi de soluții de atingere a succesului, în care includem metodologii extrase din experiențe valoroase, precum și programe complexe de mentorat.
Programul reunește experți din domenii relevante pentru dezvoltarea unui Punct Gastronomic Local, de la gastronomie și siguranță alimentară până la patrimoniu cultural, antreprenoriat, marketing și turism. Împreună, aceștia vor contribui la crearea unui cadru de învățare și sprijin care să îi ajute pe cei interesați să își consolideze activitatea și să valorifice mai bine resursele locale: Ciprian Ștefan, director CNM Astra; Claudia-Romana Rista, Fata care gătește cu flori, lider de opinie (KOL) în gastronomia multiculturală; Daniela Graură, expert patrimoniu gastronomic, antreprenor în gastronomie, bucatar, consultant, facilitator și conector în proiecte de dezvoltare prin gastronomie; Florica Zaharia, doctor în arte vizuale, Conservator Emerit al Muzeului Metropolitan de Artă din New York, fondatoarea Muzeului Textilelor din Băița; Ioana Matei, expert în strategie de comunicare, co-fondator PGL La Grisha Ghindărești; Mirela Crețu, muzeograf, CNM Astra; Monica Moisin, avocat specializat în Dreptul Proprietății Intelectuale, drepturi de custodie colectivă și protecția juridică a patrimoniului biocultural; Oana Mondoc și Alina Floroi, expert dezvoltare comunitati și agricultură țărănească, design de experiențe; Otilia Frolu, expert în dezvoltare locală, strategie și finanțare; Ștefania Dumitru, expert în siguranța alimentului; Teodor Frolu, fondator al platformei România Tradițiilor Creative, antreprenor industrii creative, vice-președinte Asociația Ivan Patzaichin Mila 23.
instrumente - Ghidul de Bune Practici pentru PGL-uri
Ghidul de Bune Practici pentru Punctele Gastronomice Locale este un instrument practic care descrie ce înseamnă să devii Păstrător de patrimoniu și cum poate un PGL să își ducă activitatea dincolo de simpla servire a mesei. Ghidul reunește criterii, exemple de bună practică și recomandări construite pornind de la experiența PGL-urilor care au demonstrat deja că gastronomia și identitatea locală pot deveni un reper cultural și fundamentul unui model de succes economic pe termen lung.

Ghidul Păstrătorului de patrimoniu local

Programul de sprijin și mentorat
Prin această combinație de criterii clare, exemple concrete, sprijin practic și acces la expertiză, ne propunem să construim o comunitate de Puncte Gastronomice Locale care transformă tradițiile într-o resursă vie pentru dezvoltarea comunităților rurale, oferind vizitatorilor o experiență autentică și memorabilă.
Perspective și expertiză pentru patrimoniul local
Mirela Crețu
Muzeograf, Complexul Național Muzeal ASTRA

Daniela Graură
Daniela Graură este antreprenor în gastronomie, bucătar, consultant și facilitator. Se implică în proiecte de dezvoltare prin gastronomie, conectând profesioniști, inițiative locale și comunități și contribuind la transformarea resurselor culinare într-un instrument de colaborare și dezvoltare locală.
Raluca Munteanu
Expert în comunicare și rețele comunitare
Ștefania Dumitru
Expert în siguranța alimentului
Oana Mondoc
Expert dezvoltare comunitati și agricultură țărănească, design de experiențe (WWF, WeWilder, Gugulandia.coop)
Florica Zaharia
Doctor în arte vizuale, Conservator Emerit al Muzeului Metropolitan de Artă din New York, fondatoarea Muzeului Textilelor din Băița
Alina Floroi
(WeWilder, Gugulandia.coop), Expert dezvoltare comunitati și agricultură țărănească, design de experiențe

Claudia-Romana Rista
Claudia-Romana Rista, cunoscută drept „Fata care gătește cu flori”, este lider de opinie în gastronomia multiculturală și pionier al diplomației cultural-culinare. De peste 15 ani documentează tradițiile culinare și comunitățile etnice din România, transformând patrimoniul gastronomic în proiecte culturale cu impact național și internațional.

Teodor Frolu
Antreprenor industrii creative, co-fondator Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23
Otilia Frolu
Expert în dezvoltare locală, strategie și finanțare

Ioana Matei
Ioana Matei este consultant în strategie de comunicare și cofondatoarea Punctului Gastronomic Local La Grisha. Îmbină experiența internațională în comunicare și sustenabilitate cu antreprenoriatul rural, promovând gastronomia locală ca instrument pentru păstrarea patrimoniului și dezvoltarea sustenabilă a comunităților.

Monica Boța Moisin
Monica Boța Moisin este avocat specializat în Dreptul Proprietății Intelectuale, drepturi de custodie colectivă și protecția juridică a patrimoniului biocultural. Este expert UNESCO pe tema dimensiunii economice a patrimoniului cultural imaterial și expert independent al Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (OMPI) în domeniul protecției juridice a Cunoștințelor Tradiționale, Expresiilor Culturale Tradiționale, Resurselor Genetice și folclorului. Prin rețeaua Cultural Intellectual Property Rights Initiative®️ (CIPRI) și Asociația WhyWeCraft®️, asigură acces la educație juridică pentru comunități locale, meșteșugari și Custozi de Cunoștințe şi Expresii Culturale Tradiționale la nivel național și internațional, și facilitează co-crearea și implementarea unor mecanisme inovatoare de protecție și valorificare echitabilă a tradițiilor locale inclusiv prin instrumente convenționale de proprietate intelectuală, precum Indicații Geografice pentru produse meșteșugărești, mărci colective și mărci de certificare.