- ORIGINI
de la idei încolțite la tradiții creative
Povestea a început cu „Hanul Tisaru” din Lepșa, Vrancea. Poate nu este o întâmplare că primul proiect se află chiar acolo, întrucât modelul de șiță pe care îl folosim este specific munților Vrancei. Ulterior am studiat, iar descoperirile ne-au dus la concluzia că dintre toate formele de acoperire cu lemn generate de tradiție, tipul de șiță folosit de noi s-ar afla pe palierul cel mai de sus al evoluției acestui element de morfologie arhitecturală. Dar șița noastră este tratată antibacterian și ignifug, în bazine speciale, cu substanțe omologate. La finalul punerii în operă se aplică un baiț pe bază de ceară în diferite nuanțe. Cu acest tratament final se va reveni peste ani, atunci când materialul lemnos al șiței o va cere. Pentru ca tratamentul să fie ușor de aplicat de către echipele de alpiniști utilitari, se prevăd elemente de prindere pentru echipamentul specific al acestora. Învelitoarea astfel executată, montată, tratată și cu un service asigurat în timp, poate dura până la 60 de ani. Astfel, șița devine, dintr-o resursă tradițională, un material pregătit să răspundă nevoilor și exigențelor arhitecturii contemporane.
- MOȘTENIRE
zestrea care a hrănit proiectul
Este greu să spui că poți inventa ceva în materie de învelitoare din lemn, după ce ea a evoluat în spațiul arhitecturii tradiționale vreme de secole sau poate chiar milenii. Este vorba, în primul rând, de o atitudine de apropiere față de aceste valori care vin din timpuri întunecate ale istoriei, a căror evoluție e înscrisă în durata lungă și pe care astăzi le desconsiderăm nejustificat. Apropiindu-te, poți observa, poți inova acele mici detalii, acele mici diferențe care pot repune șița pe o scară a evoluției discrete, așa cum este ea. Este un mod în care se creează un dialog între șiță și arhitectura pe care o generează.
- OAMENI
întâlniri prin care proiectul a prins trup
Echipa de producție și montaj șindrilă este coordonată de maestrul Radu Ușurelu. Arhitecții sunt Mihai Nuță, Ion Soreanu. Proiectanții sunt: Adrian Stănescu (structuri), Cătălin Soare (instalații), Marian Sintinică (electrice și automatizări). Responsabilul de execuție este Ion Țuțui.
- LOCURI
cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe
Singurul produs endemic românesc în materie de șindrilă – atât în privința conceptului, cât și a ținutei – s-a definit în zona Vrancea-Buzău.
- ÎNCOTRO
Dorința noastră este să readucem șindrila pe o scară a evoluției, în rezonanță cu ideea că tradiția înseamnă viață.
- PROIECTE
- NOUTĂȚI
- EVENIMENTE