În 2017, cu ocazia primei ediții a Forumului, am făcut cunoștință cu domeniul, dar și cu o parte dintre autorii de tradiții creative. Pentru 2018 ne-am propus să dezvoltăm comunitatea, să o îmbogățim cu creațiile, meșteșugurile și expertiza unor noi făuritori de tradiții creative și să ducem vestea despre comunitatea noastră cât mai departe (prin toată țara și, de ce nu, chiar și peste hotare). #staytuned
Între timp, vă invităm să vizionați povestea ediției numărul I a Forumului Tradițiilor Creative:
România Tradițiilor Creative este o rețea inițiată de DC Communication, cu sprijinul financiar al Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN) şi sub înaltul patronaj al Reprezentanţei Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, SNSPA, Universitatea din București, Ordinul Arhitecţilor din România.
Website designed by Graffish.