Şcoala de la Piscu este un loc, o stare de spirit şi o provocare pentru oricine doreşte să simtă frumuseţea patrimoniului cultural românesc şi să se familiarizeze cu valorile acestuia. S-a născut din proiectele Asociaţiei Gaspar, Baltasar & Melchior, ONG cu misiune cultural educativă care lucrează din anul 2006 în satul Piscu din județul Ilfov, fostă vatră de olari.

Ţelul Adrianei și a lui Virgil Scripcariu, fondatorii școlii, este să contribuie la formarea unor generaţii mai conştiente de moştenirea noastră culturală şi mai ataşate de acest frumos martor al istoriei.

Materialul video este realizat în cadrul proiectului cultural Travling – tradiții creative, inițiat de DC Communication și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Filmele din această serie au scopul de a consolida capacitatea de reinterpretare și valorificare a tradițiilor și elementelor de patrimoniu cultural. Acestea reprezintă surse creative pentru activități economice, precum și un punct de pornire pentru dezvoltarea durabilă, generatoare de noi locuri de muncă.

Proiectul oferă stakeholderilor exemple de bună practică din sfera tradițiilor creative, un domeniu care poate contribui la definirea brandului de țară al României.

*„Travling”, un concept specific industriei cinematografice, se referă la acel cadru de film în care camera de filmat se mișcă în sincron cu subiectul filmării. Protagoniștii care, prin activitatea lor, contribuie la promovarea conceptului de „tradiții creative” se află într-o permanentă evoluție și prezentarea acestei evoluții poate duce la demontarea și explicarea acestei idei generoase.

Mai multe informații pe: https://traditiicreative.ro/
și pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/TraditiiCreative/

Mulțumiri: Emi Gheorghe și Adriana Ciobanu

Un film produs de DC Communication, co-finanțat de AFCN