Programul LA PAS Timișoara 2022 aduce sub reflectoare patrimoniul gastronomic local și practicile de consum și producție durabile

17/06/2022
  • Programul LA PAS, produs de Asociația CRIES, parte a Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”
  • Un program dedicat dezvoltării comunitare
  • Instrumente pentru dezvoltarea și implementarea unor practici sustenabile de organizare a evenimentelor culturale
  • Marcare a „Zilei Gastronomiei Durabile”, 18 iunie, decretată de Organizația Națiunilor Unite

 

În 2022, LA PAS invită publicul timișorean și toți iubitorii de produse și artă culinară locală la un program cultural, bogat în evenimente care aduc în atenție semnificația patrimoniului gastronomic, pusă în relație cu comunitățile locale și cu dezvoltarea durabilă.

Programul LA PAS, demarat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare din Timișoara în 2018, în contextul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii”, urmărește valorificarea patrimoniului gastronomic prin respectarea unor principii specifice mișcării slow-food (bun-curat-etic), dezvoltarea competențelor de consum responsabil în rândul tinerilor, promovarea practicilor sustenabile pentru organizarea evenimentelor culturale, încurajarea de politici publice care să favorizeze modele de dezvoltare sustenabilă și o cultură a sustenabilității în rândul oamenilor.

Programul LA PAS este în primul rând un program de dezvoltare comunitară, prin care urmărim dezvoltarea unei culturi a sustenabilității, prin respectarea unui set de principii, precum: evitarea risipei de resurse (timp, cunoștințe, resurse materiale), promovarea economiei colaborative și solidare, urmărirea unui impact multidimensional, abordarea participativă”, spune Mihaela Vețan, președintele Asociației CRIES

LA PAS 2022 are următoarele componente: „Festivalul LA PAS”, competiția „Gustul ca patrimoniu”, programul educațional și „LA PAS prin cartiere”.

Programul educațional răspunde unor probleme urgente cu care societatea se confruntă legate de schimbări climatice, poluare, risipă alimentară, urmărind facilitarea în rândul tinerilor a unor competențe pentru dezvoltarea sustenabilă.

„LA PAS prin cartiere” (vara 2022, cartiere din Timișoara) constă în organizarea în cartiere a unor evenimente publice de promovare a produselor artizanale, a producătorilor locali și a consumului responsabil.

„Festivalul LA PAS” (23-25 septembrie, Parcul Rozelor, Timișoara) reprezintă un moment important de celebrare a producției și consumului sustenabil, aducând împreună artizani și consumatori din România și Europa, care apreciază producția locală, realizată cu preocupare pentru standardele sociale și de mediu.

„Gustul ca patrimoniu” (toamna 2022) urmărește promovarea gastronomiei ca parte a patrimoniului cultural imaterial.

Prin programul LA PAS, asociația CRIES dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate, subscriindu-se și Raportului Parlamentului European din 2014, referitor la patrimoniul gastronomic european, care statuează faptul că gastronomia face parte din identitatea noastră. Artele culinare reprezintă un vector de convivialitate și un moment important de sociabilitate iar experimentarea unei culturi gastronomice reprezintă o formă de schimb cultural. De asemenea, asociația urmărește unul dintre obiectivele Strategiei Culturale a Timișoarei 2018-2022 privind celebrarea culturii gastronomice regionale.

Ediția din 2022 a programului LA PAS marchează „Ziua Gastronomiei Durabile” (Sustainable Gastronomy Day) – 18 iunie, adoptată de Adunarea Generală a ONU în 2016. Decizia recunoaște „gastronomia ca o expresie culturală legată de diversitatea naturală și culturală a lumii. Gastronomia durabilă sărbătorește ingredientele și producătorii de sezon, păstrarea vieții sălbatice, precum și tradițiile noastre culinare” (www.un.org).

Informații și noutăți despre componentele programului LA PAS 2022 vor fi publicate în mediul online: www.cries.ro, www.facebook.com/AsociatiaCRIESwww.youtube.com/user/asociatiaCRIES, și  www.la-pas.cries.ro, www.facebook.com/lapas.cries, www.instagram.com/la.pas.timisoara

Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.

Producător: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare

Parteneri: ASAT – Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, Asociația Curtea Culorilor, Asociația INTERSECT, Asociația ALIMENTERRA, RTC – România Tradițiilor Creative, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, OilRight

Parteneri media: Radio România Cultural, Zile și Nopți, Modernism.ro, Observatorul Gastronomic, România Pozitivă, Radio Econatura, Food News Romania, Știri ONG

 

LA PAS este un program produs de Asociația CRIES și este orientat către evidențierea complexității legăturii dintre hrană, cultură și consum durabil.

Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare este o organizație neguvernamentală, care din 2009 încurajează construirea participativă a unor modele de dezvoltare sustenabilă, consumul responsabil, comerțul echitabil, agricultura susținută de comunitate, economia solidară fiind tematici-cheie. În cadrul programului LA PAS, demarat în 2018, asociația dezvoltă complementaritățile necesare valorificării patrimoniului gastronomic local și integrării dimensiunii de sustenabilitate.

 

Asociația CRIES

office@cries.ro

www.cries.ro

www.facebook.com/AsociatiaCRIES

www.youtube.com/user/asociatiaCRIES

Programul LA PAS

www.la-pas.cries.ro

www.facebook.com/lapas.cries

www.instagram.com/la.pas.timisoara

 

#Timișoara2023

#BoardingStation