Lansare: Cartea Caselor

6:30 pm, June 9, 2022
9:00 pm, June 9, 2022
Locatie: Muzeul Național al Țăranului Român
Tip: lansare
Organizator: ACS – Art Conservation Support

Despre eveniment

Cartea Caselor, o carte de educaţie pentru patrimoniu concepută de 3 arhitecţi, Alexandra Mihailciuc, Alexandra Culescu şi Andrei Tache, se lansează joi, 9 iunie, la Muzeul Ţăranului Român în cadrul evenimentului „Tradiţie circulară (Conectat la natură)”.

Am scris această carte a caselor românești, cu gândul la toți oamenii mici și mari care doresc să contribuie la orașe și sate în care istoria, frumusețea și starea de bine să ne însoțească zilnic. La locuri care să crească creativ respectând şi hrănindu-se din moştenirea lor.”

Alexandra Mihailciuc

Cartea apare în colecţia “Cartea de salvare” a Editurii ACS.

Cartea Caselor este prietena cărții Marea lume mică, distinsă cu premiul Golden Cubes, etapa națională a celei mai prestigioase distincții internaționale în domeniul educației de arhitectură pentru copii și tineri. Carte fără vârstă (10+).

Carte pentru familie, pentru descoperitorii mici și mari pasionați de arhitectură, design, artă și istorie. Recomandată în orele vocaționale din ciclul gimnazial și liceal.

Agendă

Joi, 9 iunie, de la ora 18.30, la Muzeul Țăranului Român, Sala Icoane (prin str. Monetăriei), hai să descoperi noul titlul din Colecția Cartea de Salvare a Editurii ACS. Participă cu bucurie:
 
Ioana Bâldea Constantinescu
Adriana Scripcariu
Ștefan Bâlici
Alexandra Mihailciuc – autor text
Alexandra Culescu – autor ilustrație
Andrei Tache – grafică
Anca Dină – coordonator Editura ACS
 
Video live performance:
Dan Adrian Ionescu
 
Live soundscapes:
Torsan / Bălan
 
Voce: Sorin Ionescu
Suprize diverse vă așteaptă să le descoperiți.
 
Cartea Caselor este fără vârstă (10+), deci vă așteptăm cu mic cu mare să ne bucurăm împreună.

Organizatori și parteneri

O carte recomandată de De-a arhitectura.

Cartea a apărut cu sprijinul Ordinul Arhitecților din România din Timbrul de Arhitectură, ceea ce face ca și prețul de achiziție să fie foarte accesibil.

Parteneri: Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 – Rowmania, DC Communication, Asociaţia Designers Thinkers Makers.

Share