Dragoș Bogdan, Bragageria Bogdania: Mizăm pe o afacere atipică, clădită pe un vis frumos

07/12/2021

Filolog, cu experiență în comerț exterior, iar mai apoi în antreprenoriat, cu Casa Tradiției Românești, un business axat pe comercializarea de produse tradiționale într-o vreme când aproape nu existau astfel de magazine, Dragoș Bogdan a descoperit braga în 2009.

De atunci, a reușit să producă bragă după o rețetă perfecționată atât în urma unor numeroase teste, cât și după cercetări întreprinse pe cont propriu în țări cu tradiție în producerea acestei băuturi.

În 2016, a apărut Bogdania, un proiect ce cuprinde, pe lângă producția de bragă, o întreagă campanie de readucere în atenție a celebrei băuturi răcoritoare. Doi ani mai târziu, afacerea intră într-o nouă etapă de dezvoltare: deschiderea unei bragagerii-bistro, proiect materializat în vara acestui an.

Mai multe informații despre proiect sunt disponibile aici.