Concluzii masa rotundă: Tradițiile creative în Anul European al Patrimoniului Cultural

27/10/2018

Vineri, 26 octombrie 2018, The Ark, București

 

Teme:

Relevanța recuperării și valorificării tradițiilor în Anul European al Patrimoniului Cultural, intervenții reprezentanți ai instituțiilor, intervenții membri ai comunității România Tradițiilor Creative, prezentări exemple de colaborări și proiecte noi ca urmare a membership-ului în comunitatea România Tradițiilor Creative, prezentare The Ark – Depozit de viitor – importanța unei piețe de desfacere, creștere economică

 

Vorbitori:

Liliana Țuroiu, Președintele Institutului Cultural Român

Raluca Bragarea, Șeful departamentului Comunicare, Reprezentanța Comisiei Europene în România

Teodor Frolu, inițiator al proiectului România Tradițiilor Creative

Alexandru Andrășanu, Director al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Președintele Asociației Geomedia și coordonator al ediției II a Forumului Tradițiilor Creative

Șerban Sturdza, arhitect, Președinte Pro Patrimonio și inițiator al proiectului Prodid – Batem fierul la conac!

Liliana Passima, Directorul Muzeului Național al Țăranului Român

Anda Becuț Marinescu, Șef serviciu cercetare, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală

Corina Mihăescu, Director al direcției Patrimoniu imaterial, Institutul Național al Patrimoniului

Lucia Leca, Coordonator al Anului European al Patrimoniului Cultural în România, Institutul Național al Patrimoniului

Andrei Borțun, Inițiator al proiectului Romanian Design Week

Monica Stroe, Lector Univ. Dr., Dep. Sociologie, Facultatea de Științe Politice, SNSPA

Mircea Florian, Inițiator al proiectului Tulnicul – viitorul unui străvechi instrument

 

Teodor Frolu deschide masa rotundă cu câteva mențiuni legate de existența organizațiilor care au deja inițiative cu privire la utilizarea tradiției drept resursă în activitățile lor, dincolo de curentul etno. România Tradițiilor Creative a adus împreună, încă din 2017, o serie de proiecte și produse, dar și inițierea unor discuții cu rolul de a identifica împreună  direcțiile de acțiune ale acestei comunității. Rostul Forumului Tradițiilor Creative este tocmai de a clarifica întrebările de la care am pornit, dar ceea ce este cel mai interesant este să vedem unde ajungem. Cu alte cuvinte, să interacționăm într-un proces deschis, în mijlocul unui grup de reflexie.

Liliana Țuroiu, subliniază dorința ICR de a depăși constrângerile manageriale și de a interacționa mai intens cu această zonă artistică. Însă, este necesar ca Institutul Cultural Român (ICR) să ajungă mai întâi un partener instituțional de lucru în consolidarea dialogului cu instituțiile europene de anvergură, dar și un partener în conținutul manifestărilor culturale din România.

În acest context, ICR, în rolul său de promotor, exportă creațiile românești în lume prin intermediul celor 18 instituții culturale românești, care acoperă principalele țări europene, dar și New York, Tel Aviv sau China.

Spre deosebire de alte institute similare, ICR este destul de tânăr dar, în mod sigur, nu este novice. În ultimul an și jumătate s-au promovat în străinătate (Paris, Madrid etc.), cu mare succes, titluri importante în contextul tradițiilor, peste 10,000 de artiști.

Prezentăm lumii ceea ce avem și ceea ce prețuim, sperând că lumea din exterior va aprecia. O abordare mai nouă pune accentul pe interacțiunea fructoasă, ce ține de diplomația culturală și buna colaboare.

Teodor Frolu consideră că în comunitatea tradițiilor creative partea antreprenorială este una foarte importantă, iar sprijinul din partea ICR sau Reprezentanței Comisiei Europene ar veni ca cireașa de pe tort –  însă tortul trebuie să-l pregătim noi, membrii comunității. Cum putem capitaliza tradiția și s-o transpunem într-un produs vandabil, interesant? În aceste condiții, ajutorul statului poate fi nu doar finanțare și promovare, ci chiar facilitare legislativă.

Raluca Bragarea a vorbit despre spiritul istoriei europene și sentimentul de apartenență la un spațiu european comun, subliniind faptul că tocmai unul dintre obiectivele Anului European al Patrimoniului Cultural îl reprezintă valorificarea potențialului social, economic și educațional susținut de oamenii care au contribuit la acest gen de eveniment, ca Forumul Tradițiilor Creative. Într-adevăr, suntem un partener de drum lung cu ICR și sperăm ca ceea ce facem noi și dumneavoastră să contribuie la acest efort de soft power.

Andrei Borțun a completat rolul ICR-ului în contextul tradițiilor creative ca o rețea de distribuție a producătorilor. Altfel, există riscul de a se ajunge la situația majorității producătorilor, care știu să producă, fără a genera distribuție sau networking – două elemente foarte importante în antreprenoriatul și curatorierea unor produse de acest gen.De asemenea, vitale sunt și viziunea și organizarea mai bună.

 

Tot ceea ce înseamnă Romanian Design Week, fie că e vorba de expoziții, artiști sau de produse realizate de noi și duse în Europa, cele mai de succes proiecte sunt cele care pleacă din acest Univers pe care îl propune și îl promite Forumul Tradițiilor Creative.

Alexandru Andrasanu conectează obiectele din lumea rurală cu cele aparținând Universului pragmatic, foarte clar, cu mitologie proprie, locală, un Univers cu cap și coadă în care a crescut, și-a văzut părinții și bunicii folosind instrumentarul țărănesc. Locul lor în muzeu este unul greu de înțeles, când aceste obiecte reprezintă povestea de zi cu zi a unor oameni.

Inevitabil, gându-i fuge la clacă, o construcție comună , socială și economică comună, cu impact de apartenență la spațiu. În felul acesta, se află despre locurile bune și rele, poveștile oamenilor, o lume vie, care venea dintr-un trecut îndepărtat și avea noimă.

 

Același sentiment îl are când vine vorba de Forumul Tradițiilor Creative, unde încercăm să facem ceva pentru comunitate și pentru noi, dând un nou sens economic, prin reinventarea și revalorificarea produselor, care capătă un sens și ne leagă de trecut.

Brusc, ne-am dat seama că nu trebuie să copiem de nicăieri pentru că avem totul aici, tot ce trebuie să facem este să ne lăsăm inspirați de sat, cu mitologia lui, cu poveștile și oamenii lui, cu instrumentele ale căror rezultate sunt foarte clare și pragmatice.

Experiența lui Alexandru Andrășanu este din lumea Geoparcurilor, teritorii care are un substrat și o poveste a Pământului, dar și a oamenilor. Geoparcul pune lucrurile în firescul lor, întâi pământul, resursele, oamenii care s-au așezat la început în locuri și au rămas acolo, foloseau resursele și, astfel, și-au construit o identitate.

Teodor Frolu punctează relația dintre om și natură ca principal punct de interes al tradițiilor creative, precum și crearea unui ecosistem care să ne transpună dincolo de elementul decorativ și vizual, capabil ne invite la o călătorie în timp, în zona antropologiei, a patrimoniului cultural, unde se găsesc resurse pentru creativitate.

Frumosul vine dintr-o armonie, dintr-o scală foarte umană – produsul direct al omului lucrând materialul.

Până la urmă, Brâncuși a fost un exponat foarte relevant și unic, deoarece el nu făcea un modelaj înainte, ci lucra direct cu materialul, sculptura lui fiind procesul lui ca artist care interacționează cu natura.

Șerban Sturdza prezintă munca familiei Dumitriu, colecția de obiecte arhaice adunate de pe tot teritoriul țării, ca o resursă prezentă în toate acțiunile zilnice. Ideea despre un muzeu care nu este muzeu și poate deveni altceva – cred că este un subiect care ar trebui să fie mai intens discutat, pentru că dacă mă refer la cireașa de pe tort, cred că acestă cireașă este minusculă, iar raportul este incorect între cireașă și tort, iar statul român ar trebui să fie cu mult mai responsabil cu ceea ce se încearcă aici (în comunitatea România Tradițiilor Creative).

Există o formă de comunicare om-natură în colecția Dumitriu, care poate fi o urmare a ceea ce a făcut Horia Bernea la Muzeul Țăranului Român până acum, o inițiativă proprie, care poate fi dezvoltată cu condiția ca lumea să sprijine la timp aceste inițiative.

 

Ei acumulează nu numai obiecte și asocieri între diverse arte, ci și un soi de experiență care trebuie utilizată în societatea românească cât mai curând.

Forumul Tradițiilor Creative devine, astfel, un prilej de repunere în chestiune a întrebărilor legate de modalitățile ideale de expunere și despre muzeu care, dacă este unul modern, poate să răspundă nevoilor privitorilor și nevoilor de conservare. În acest sens, ceea ce face familia Dumitriu trebuie împins înainte.

Radu Dumitriu a moștenit o mică colecție de la tatăl său, pictorul Ion Dumitriu, care făcea parte din Școala de la Poiana Mărului, înființată de Horia Bernea. Colecția are, în acest moment, aproximativ 7,000 de piese de colecție, mii de furci de tors, cruci, melițe, cuiere de ars porci, sute de pieptani de cânepă, mese de cânepă. Ce se dorește cu toate aceste obiecte este de a înființa un centru de artă, nu muzeu, în care toate lucrurile să fie tratate la valoarea lor de exponate unice. În acest moment, colecția poate fi vizitată într-un circuit închis, la Corbeanca – Paradisul Verde.

De-a lungul timpului, colecția tatălui a fost completată de către fiu, prin deplasări în teren, în cătune și sate îndepărtate. Există, însă, un semnal de alarmă cu privire la ultimul tren al acestor produse. Ele sunt din ce în ce mai rare, ba mai mult, sunt scoase din țară ilegal.

În traseele lor, au intrat în contact cu Florica Zaharia care, după 27 de ani de muncă la Metropolitan Museum New York (MET), s-a întors în țară pentru a deschide Muzeul Textilelor Băița, lângă Hunedoara. În acest muzeu, soții Dumitriu au găsit 14 furci de tors, dintre care 2, absolut incredibile, au proveniență rusească. Însă, pentru a putea achiziționa cele 2 furci rusești, Florica Zaharia a apelat la rețeaua MET, a plătit de 3 ori mai mult valoarea obiectului și, într-un final, a reușit să cumpere acele furci.

Șerban Sturdza aduce discuția la direcția inițială și anume – în ce mod putem să transformăm această achiziție de obiecte în ceva creativ și să regândim sensul muzeului, care nu stă doar în numărul de obiecte, ci și în felul în care poate deveni un supraelement, tratat și transmis sub o altă formă.

Liliana Passima apreciază rețeaua frumoasă creată prin intermediul Forumului Tradițiilor Creative și  are sentimentul că Muzeul Țăranului Român este un vector, unde noi suntem cu un ochi la obiect și cu un ochi la cel care îl face. De multe ori, ne-am întrebat de ce îl face, ce face cel care îl privește și cum legăm cele două zone pe care Horia Bernea le-a văzut foarte bine – tradiție și modernitate.

Lecția de bază transmisă de Horia Bernea cu privire la obiectul țărănesc a fost că acesta este perfect, iar mai apoi se pornește ‘tirania’ patrimoniului. Foarte bine ilustrată poziția lui Bernea se regăsește în numărul omagial al muzeului, din 1996, într-un text de-al criticului de artă Coriolan Babeți, care povestește cum muzeul reprezintă o sumă de instalații, însă Bernea se reprezenta ca un sclav al patrimoniului: Mă supun lui și din punctul ăsta de vedere nu sunt un post modern.

Discuția a fost dusă către legea patrimoniului și o eventuală dezbatere la care să participe reprezentanți ai instituțiilor vizate, precum ICR, Institutul Național al Patrimoniului, dar și Ministerul Culturii. Exemplul MȚR este că o serie de obiecte de patrimoniu ajung să fie vândute la târgurile muzeului și nu se poate face nimic în această privință. Mai mult, fondul de achiziții nu mai există de 7 ani, lucru care îngreunează colectarea obiectelor relevante.

Spațiul oferit de Forum ajută la răspândirea substanțială a tradițiilor în zona de contemporaneitate și este asemenea unui prieten și o resursă de inspirație, care ne va ajuta să nu cădem în derizoriu și kitch. Pe de altă parte, discursul lui Horia Bernea se află cu rădăcinile în tradiție ca, mai apoi, dimensiunea adusă de Vintilă Mihăilescu a deschis muzeul spre societate.

Din acest punct de vedere mi se pare că avem un climat efervescent care rodește, de la concerte cu taraf, până la expoziții etnografice, conferințe cu spectru foarte larg, de la sociologia lui Zoltan Rostas până la antropologia africană etc.

Teodor Frolu subliniează faptul că fiecare entitate are un rol important în acest ecosistem, pe deoparte nu poți să faci inovație din tradiție dacă nu ai pe cineva care să te inițieze, iar aici rolul esențial este cel al MȚR-ului, iar pe partea cealaltă e nevoie de toată expertiza industriilor creative care să aibă răbdarea de a înțelege și de a prelua aceste elemente tradiționale.

Mircea Florian vine din universul muzical, însă discuțiile mesei rotunde l-au făcut să iși ridice alte întrebări și anume ce se întâmplă cu obiectele care cândva erau foarte importante în uzul cotidian, iar astăzi ele devin doar decorative sau ajung în diverse colecții? Până la urmă, soluția vine din a le face utile din nou, de a le aduce la funcția lor, însă adaptate la contemporaneitate. De abia în acest context fiecare utilizator va cumpăra o meliță pentru uzul gospodăriei și aceasta va rămâne în țară.

 

Aceeași situație a fost întâmpinată de d-l Florian când a ajuns la elemente de patrimoniu imaterial:

M-a întristat profund să îmi dau seama că muzica tulnicelor – funcția lor și muzica pe care o produceau, nu se mai cântă sau se face din ce în ce mai puțin.

 

Acest lucru este conectat cu faptul că tulnicele de fapt nu se mai făceau, iar aceste produse vor rămâne în țară dacă li se va reda rostul și vor apărea utilizatori: școli, cursuri, ateliere.

Exemplu lotcii este unul foarte relevant în acest context, iar d-l Frolu prezintă procesul prin care s-a readus aceasta în discuție fiind integrată într-un circuit ecoturistic. Lotca este un simbol iconic al Deltei, însă aceasta nu se mai construiește, de aceea a apărut canotca sau lotca de vânătoare, denumită de pescarii din zonă și care e folosită ca o canoe, într-un turism individual, la modă.

Dacă mergem pe economia experienței, poți să ai cea mai completă experiență numai într-o barcă cu vâsle și, astfel, a apărut pescaturismul – un pescar te plimbă cu barca, dar vizitezi împreună cu el și instrumentarul de pescuit. Pe pescar nu îl mai interesează producția, ci să scoată cele 10 kg de pește cu care să facă o ciorbă, iar în felul acesta vinde peștele de 5 ori mai mult decât la cherhana și intră într-un produs turistic care, la sfârșit, închide cercul – pescarul își continuă meșteșugul, turistul are o experiență extraordinară, iar relația cu mediul este una prietenoasă, dat fiind că deplasarea se face cu o barcă cu vâsle.

Corina Mihăescu, director al direcției Patrimoniu imaterial, Institutul Național al Patrimoniului, consideră că pentru a înțelege tradițiile creative (care sunt inovative), obiectul de artă tradițională este strict legat de funcția și de utilitatea sa. Mai mult, obiectele nu mai pot fi aduse la funcția lor: Cine le va mai folosi până la urmă dacă le aducem la funcția lor? Pe de altă parte, încerc să găsesc argumente pentru valoarea patrimoniului cultural imaterial care trebuie sa rămână imortalizat într-o etapă, într-un aspect, iar apoi îmi dau seama că tradiția și inovația sunt lucruri pe care le vehiculăm, dar trebuie să vedem cu ochii noștri transformările.

Monica Stroe  completează temele discutate, mai ales pe cea cu privire la funcționalitatea obiectului. În acest context, avem două direcții care pot fi abordate, una care ține de relevanța locală a patrimoniului pe care îl vedem sau la care avem acces din perspectiva privitorului urban, prin muzee; iar a doua direcție este accesul la aceste obiecte și la tradițiile creative preluate prin inovație, prin mixaje.

Deja există o fervoare, există multe proiecte ce continuă cu succes și cred că, pe măsură ce lucrurile se așează, e important să nu uităm de artizanul local și importanța locală, de impactul social în comunitate și de felul în care proiectele pot fi localizate.

 

Potrivit Monicăi Stroe, este foarte important ca aceste elemente să fie integrate în politica culturală a țării, dar la fel de important este ca ele să ajungă și la sat sub o formă mixată.

Privitorul să nu fie doar privitorul urban cosmopolit, ci și artizanul să intre în acest dialog.

 

Astfel, patrimoniul să fie integrat în cotidian, să fie consumat și chiar coborât de pe piedestalul intimidant.

O campanie relevantă legată de cum sunt preluate semnele de patrimoniu și ancorarea lor în local nu mai este evidentă. Până la urmă, responsabilitatea pe care o avem cu toții, cei din comunitatea tradițiilor creative, creatori, artiști, asupra procesului de creație nu e doar simpla utilizare a acestor elemente care se conectează foarte bine cu identitatea națională.

Ar fi ideal ca instrumentalizarea, creația semnelor tradiționale să genereze diversitate și dialog, nu o versiune omogenă despre ce este identitatea națională, să nu alimenteze naționalismul, mai ales în contextul actual și să nu ne închidem într-un naționalism autarhic.

Anda Becuț Marinescu, șef serviciu cercetare, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, ne dezvăluie că prin intermediul Cartei Albe de activare a potențialului sectoarelor creative,  s-a măsurat și s-a aflat care este dimensiunea pieței tradițiilor creative din România. Din 2011-2015, s-a observat o creștere pe piața de artizanat și meșteșug, iar la nivelul consumului individual al barometrului de consum, în 2017, s-a demonstrat un nivel destul de ridicat al colecționarului de artizanat și meșteșug.

 Într-adevăr, dezvoltarea nu este susținută prin politicile publice. Probabil cunoașteți că există o linie de finanțare la Ministerul Economiei destinată meșteșugarilor și faptul că se intenționa a se pune bazele unei susțineri de la Ministerul Culturii și Ministerul Economiei, însă în perioada de guvernare tehnocrată.

Lucia Leca, coordonator al Anului European al Patrimoniului Cultural în România, Institutul Național al Patrimoniului, consideră că problematica autenticității obiectelor a existat atât în ceea ce privește patrimoniul cultural material, cât și cel imaterial și e important să dăm obiectului o utilitate.

Scopul Anului European al Patrimoniului Cultural este de a disemina unui public cât mai divers și larg elementele de patrimoniu, iar Forumul Tradițiilor Creative a reunit multe proiecte nominalizate sub egida acestui an.

Între 28-29 noiembrie, Institutul împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene în România va organiza Forumul Anului European al Patrimoniului Cultural[1] dedicat tuturor acestor proiecte nominalizate. Dincolo de aceste puncte, ajungem la componenta economică și materială. La nivel European există raportul Cultural Heritage Counts for Europe[2], care menționează prin cifre ce valoare economică generează obiectul de patrimoniu.

Teodor Frolu concluzionează că provocarea comunității tradițiilor creative o reprezintă tocmai identificarea rostului acestor obiecte, ca mai apoi, aduse la nivel local, acestea să își găsească locul. Dacă nu se întâmplă acest lucru, acestea rămân fără valoare. Aceste elemente de identitate locală pot fi, de fapt, o ofertă pe care o face România prin diversitatea ei – care se conectează foarte bine cu valorile Europene, ceea ce înseamnă tocmai această familie a diversității.

 

[1]       https://anuleuropean.patrimoniu.gov.ro/forum/

[2]       http://www.ehhf.eu/news/cultural-heritage-counts-europe-final-report-published