Concluzii conferință: Prezentarea conceptului de Geoprodus

30/10/2018

Vorbitor – Alexandru Andrasanu, Asociatia Geomedia

Alexandru Andrășanu a prezentat universul creat de geoproduse, ce spun povestea geologică a materialului (argilei) dar și povestea oamenilor și a comunităților ce le-a produs, reflectând dialogul continuu dintre om și natură, ca parte a identității locale. Astfel, conceptul de geoprodus, prin natura sa, are o conexiune directa cu un loc si o comunitate (resurse, meșteșug, parte din identitatea locală), este produs intr-un context socio-economic viabil (valoare economică și socială) și este parte dintr-un context coerent de menținere a calității si valorii. În acest mod se va ajunge și în alte comunități care fac o legătură, aproape organică, între resursele naturale (sursa materialului folosit) – meșteșuguri și tehnici neo tradiționale (sursa de inspirație, tehnică și moștenire) cu piața, grupurile țintă sau promotorii culturali de dezvoltare regională. În tot acest context se pot dezvolta o serie de beneficii financiare, educaționale, ecoturism etc,  directe și indirecte pentru comunitățile de proveniență, care să contribuie la o dezvoltare economică și socială sustenabilă.

Conceptul de geoprodus, pleacă de la elemente de bază ce se regăsesc și în bioeconomie, prin crearea unui circuit de funcționare – de la resurse și prelucrare în comunitate prin tehnici moștenite la piață și promovare, prin intermediul unor actori ce pot dezvolta produse ce dau sau capătă o identitate a locului.

Geoprodusele create prin intermediul Geoparcului Țara Hațegului sunt:

– Dino stopurile – spații care promovează, expun și explică existența dinozaurilor în spațiul din Hațeg și care prin colaborarea cu diverși artiști reușesc să aducă în fața publicului dinozauri în mărimi naturale, dar și să susțină furnizorii locali (pensiunile, punctele de informare turistică etc)

– Casa vulcanilor, care în parteneriat cu Asociația Drag de Hațeg au dezvoltat diverse produse secundare, de artizanat și suveniruri, Casa Dinozaurilor Pitici, Casa Tradițiilor, Casa Științei și Artei etc

Toate acestea sunt susținute de campanii de turism sustenabil și de promovare, inclusiv un viitor parteneriat cu TripAdviser.