Comunicat: Comunitatea România Tradițiilor Creative readuce patrimoniul pe agenda publică

09/11/2018

București, 9 noiembrie 2018 – Patrimoniul cultural și natural din România au fost în dezbatere la cea de-a doua ediție a Forumului Tradițiilor Creative. Acesta a reunit timp de trei zile, între 26 și 28 octombrie, în spațiul The Ark din București, peste 150 de specialiști în diferite arii culturale și artistice, reprezentanți ai instituțiilor publice, cadre didactice, artiști, designeri, meșteșugari, copii, părinți, elevi și studenți.

Din ce în ce mai multă lume conștientizează că tradițiile au o valoare care poate trece dincolo de funcția lor strict decorativă. Acest Forum este prilejul perfect pentru a vorbi de <<conservare versus inovare>> și de relația om-natură – care este în mod special relevantă pentru România, o țară care își trage seva (și, poate, ceea ce denumim soft power) din natură, mai mult decât alte țări” a afirmat Teodor Frolu, inițiator al proiectului România Tradițiilor Creative, împreună cu Vintilă Mihăilescu, profesor de antropologie.

Am urmărit acest proiect cu interes și mă bucur să văd (și să sprijin) inițiative atât de creative în valorificarea bogatei moșteniri culturale românești, în special în Anul Centenarului Marii Uniri. Ideea aceasta e o completare fericită a acțiunilor noastre de diplomație culturală și vă asigur că aveți în ICR un partener și susținător strategic al comunității” a spus Liliana Țuroiu, Președintele Institutului Cultural Român.

Reprezentanța Comisiei Europene contribuie întotdeauna cu bucurie la plasarea pe agenda publică a discuției despre valorile comune europene. Printre acestea, o semnificație specială au, în Anul European al Patrimoniului Cultural, sensul istoriei și respectul față de trecut. Unul dintre obiectivele Anului European al Patrimoniului Cultural, anul <<călătoriei între trecut și viitor>>, este acela de a valorifica potențialul social, economic și educațional generat de creatorii care apelează la elementele de patrimoniu cultural” a completat Raluca Bragarea, Șeful departamentului de Comunicare al Reprezentanței Comisiei Europene.

Forumul, inițiat de comunitatea România Tradițiilor Creative, a organizat dezbaterile în jurul unei autentice „mese rotunde”, realizată manual din lemn de cedru, un obiect de design semnat de artistul Ciprian Manda.

Dintre cei peste 40 de membri ai comunității, „vedeta” actualei ediții a Forumului a fost Asociația Geomedia, care a coordonat evenimentul și a asigurat, în pregătirea acestuia, o vizită de două zile în Geoparcului Dinozaurilor „Țara Hațegului”, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București. Aici, participanții au aflat ce înseamnă conceptul de geoprodus și cum poate fi utilizat la nivel național.

Ne-am dat seama că nu trebuie să copiem de nicăieri pentru că avem totul aici, tot ce trebuie să facem este să ne lăsăm inspirați de sat, cu mitologia lui, cu poveștile și oamenii lui, cu instrumentele sale, ale căror rezultate sunt foarte clare și pragmatice.” a declarat Alexandru Andrășanu, Președintele Asociației Geomedia.

Tema actualei ediții a Forumului Tradițiilor Creative a fost valorificarea creativă a materialelor naturale, cu accent pe relația dintre material și creator. Piatra, lemnul, cânepa, lâna sau pietrișul pot reprezenta în continuare resurse viabile de dezvoltare economică pentru România și de generare a noilor locuri de muncă.

În cele trei zile de Forum au fost organizate dezbateri și ateliere de experimentare a diferitelor meșteșuguri tradiționale, unele aproape uitate sau aflate pe cale de dispariție:

  • Asociația Meștesukar Mobil propune schimbarea politicii publice cu privire la situația meșteșugarilor din România.
  • Maria Gingirof, arhitect, membru al Grupului Rural OAR, a prezentat Harta meșterilor în construcții de pe teritoriul României, ca remediu la problema carenței meșterilor în construcții.
  • Să coasem frumos cu Cosânzeana, atelier de cusut de mână pentru copii, cu Laura Leonte
  • Atelier de vopsit lâna cu Ioana Corduneanu de la Semne Cusute
  • Atelier pentru copii de construire de machete de canoe, cu Viorel Gheorghe de la Atelier Mobil
  • Atelier de experimentare a materialelor naturale, cu arhitecții Daniel și Ramona Barbu-Mocănescu
  • Atelier de serigrafie, olărit și linogravură pentru copii, cu Adriana și Virgil Scripcariu (Școala de la Piscu)
  • Atelier de drâmbă susținut de Mircea Florian
  • proiecții de filme: filmului documentar Materie și gest, lansat de Batem fierul la conac!, Țibănești; în avanpremieră, proiecția primului micro-documentar din seria de materiale video produse în cadrul proiectului Argument video tradiții creative, inițiat de DC Communication și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), care poate fi vizionat aici: https://youtu.be/kZIomCrndXw

Una dintre concluziile dezbaterilor este că apropierea, înțelegerea și revalorificarea patrimoniului cultural poate fi o temă de interes pentru procesul educațional. De asemenea, efortul de a aduce la un loc membrii comunității România Tradițiilor Creative și împărtășirea de bune practici poate contribui la definirea brandului de țară al României, în care cultura și relația om-natură pot constitui coordonatele principale.

Mai multe informații sunt disponibile pe www.traditiicreative.ro și în pagina de Facebook a comunității: https://www.facebook.com/TraditiiCreative/

Comunitatea România Tradițiilor Creative a luat naștere în 2017 din necesitatea de a aduce la un loc arta, meşteşugurile şi industriile creative, alături de antreprenori şi reprezentanţi ai patrimoniului cultural, dar și de instituții și specialiști care promovează valoarea peisajelor culturale.

Forumul Tradițiilor Creative, ediția a II-a, a fost derulat de DC Communication, Asociația Geomedia, Muzeul Național al Țăranului Român, Ordinul Arhitecților din România, Fundația Calea Victoriei, The Institute, Pro Patrimonio, Școala de la Piscu, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, Universitatea București, SNSPA, sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural.

Parteneri media: București FM, Cărturești, Citatepedia, Igloo, Modernism, Zeppelin.

Proiectul este sprijinit financiar de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Conferințele din cadrul Forumului Tradițiilor Creative fac parte din proiectul cultural Consolidarea Comunității România Tradițiilor Creative, inițiat de DC Communication și co-finanțat  de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).