Cetățeni din Uricani și Lupeni analizează Pactul Climatic European
comunicat de presă
Astăzi și mâine, Secretariatul Pactului Climatic European organizează în Valea Jiului, la Uricani și la Lupeni, două dezbateri pe tema provocărilor climatice cu care se confruntă omenirea în ultimele decenii. Discuțiile sunt cu atât mai necesare, cu cât schimbările climei afectează multe dintre domeniile și industriile esențiale, cum ar fi energia, transporturile sau agricultura, iar în Europa au avut loc recent mai multe proteste pe aceste teme.
La Uricani, reuniunea are loc astăzi, 11 iunie, de la ora 13:00, în sala de reuniuni de la sediul Primăriei și este deschisă publicului larg, care este invitat să participe.
La Lupeni, întâlnirea cu publicul este programată pentru 12 iunie, la ora 18.00, la Palatul Cultural „Minerul”. Desigur, și aici cetățenii sunt invitați să participe.
Locuitorii celor două orașe au prilejul să treacă în revistă principalele provocări climatice pentru regiune și vor afla, de la actorii locali, care sunt soluțiile deja aplicate și diversele inițiative de acțiune climatică pe care aceștia le pot proiecta și realiza pentru a dezvolta reziliența climatică în comunitățile lor.
Atelierele sunt organizate în parteneriat cu Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani și cu Liceul Tehnologic Lupeni. Ambele licee au o bogată experiență în domeniu, participând de aproape un deceniu la acțiuni naționale și locale de sensibilizare și educație privind dezvoltarea durabilă și clima.
Secretariatul Pactului Verde European este administrat în România de REPER21 – Rețeaua Europeană pentru Promovarea unei Economii Responsabile, secolul 21, asociație cu peste 18 ani de experiență în domeniul schimbărilor climatice și al educației cetățenești. Întâlnirile vor fi moderate de economista Ana-Maria Pălăduș și politologul Bogdan Mihail Gioară din echipa REPER21.
Cele două evenimente de angajament cetățenesc fac parte dintr-o amplă campanie de cunoaștere a amenințărilor pe care le reprezintă schimbările climatice și degradarea mediului, precum și soluțiile de contracarare a acestora. Pactul Climatic European este un cadru de conștientizare și acțiune climatică pentru cetățenii europeni, în perspectiva transformării Uniunii Europene într-o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care:
- să ajungem, până în 2050, la zero emisii nete de gaze cu efect de seră;
- creșterea economică să fie disociată de utilizarea resurselor;
- nicio persoană și niciun loc să nu fie lăsate în urmă.
Mai multe despre Pactul Climatic European: https://climate-pact.europa.eu/index_en