Mirela Leahu / Ramona Stanca

de la idei încolțite la tradiții creative

Lucrarea noastră a început să prindă contur acum 2 ani, când am plecat de la ideea propunerii unui alt discurs în aria pieselor de vestimentație, pregnant pe brâie, găsind ca sursă de inspiraţie bogăția și frumusețea acestora la cele de tradiție românească. Începuturile au fost destul de timide, într-o fază de laborator, să spunem, prin căutarea unor surse de inspiraţie, a unor materiale potrivite. Am început cu pictura pe materiale textile naturale, s-au făcut experimente nu numai din punct de vedere estetic, ci şi tehnic. Au fost momente de cumpănă, de epuizare, dar cu marea dorinţă de a merge mai departe. Experimentând am ajuns la subtilităţi compoziţionale și cromatice, la subtilităţi în aşezarea tuşelor de culoare. Ceea ce a împlinit şi mai mult demersul nostru a fost întâlnirea cu cusăturile româneşti, experimentatea lucrului cu acul, punct cu punct pe suportul textil, aşa cum le vedem pe iile noastre tradiţionale.

zestrea care a hrănit proiectul

Până la încolțirea ideii proiectului nostru am fost într-o continuă căutare, scotocind prin cuferele artei populare tradiționale de la noi, mai ales prin intermediul expozițiilor permanente şi temporare organizate de muzeele de profil. De-a lungul timpului am arhivat o sumedenie de informații, atât imagini (fotografii din expoziții, târguri, albume mai vechi sau mai noi), cât şi convorbiri cu meşteri, care ne-au ajutat să conturăm mai bine ceea ce ne-am propus să transmitem. Fiecare dintre noi a venit cu o anumită structură proprie, deja formată în anii anteriori, anume din zona ceramicii, din zona restaurării picturilor murale şi a pictării icoanelor pe sticlă şi pe lemn.

întâlniri prin care proiectul a prins trup

În devenirea ideii noastre am fost sprijinite de doamna Lila Passima (artist vizual și manager al Muzeului Țăranului Român) și de domnişoara Georgiana Vlahbei (etnolog, educator muzeal). Cu doamna Lila Passima am avut discuţii constructive, încurajări în făurirea demersului nostru artistic, încă de la începuturi. Într-adevăr, fără acest sprijin, fără o validare a muncii noastre nu ştim dacă am fi continuat.

cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Demersul nostru artistic îşi trage rădăcinile din arta tradiţională din zona Transilvaniei. Ne-a inspirat cu precădere ceramica veche transilvană. Dar am regăsit aceleaşi simboluri precum pasărea măiastră, floarea de rodie, laleaua, spicele de grâu, pomul vieţii şi altele atât pe costum cât şi pe alte obiecte din gospodăria saşilor.

Vom continua să cercetăm patrimoniul inepuizabil din mai multe zone ale ţării noastre. Vom rămâne în zona materialelor naturale. Căutăm să înţelegem şi să transmitem mai departe toate aceste experimente, întrucât ne dorim să inspirăm femeia modernă de azi.