Literatura este pentru mine, ca și pentru mulți alți pământeni, un prieten foarte bun: nu îmi pot imagina viața mea fără cărțile din ea. Dar, ca să ne facem prieteni, este nevoie mai întâi să îi întâlnim. Cel mai ușor să întâlnești o carte este să o citești, dar cum este oare să o scrii? Este posibil să transformăm arta scrisului într-o știință de vreme ce ea este o activitate atât de intimă? Efectele sale sunt în mod clar vizibile, iar specialiștii în științele educației ar spune că pot fi chiar măsurate: scrisul îi poate conferi celui care îl practică încredere în sine, dar și plăcere, alinare, dorința de a învăța, curiozitate și atenție pentru lumea înconjurătoare, empatie, autoreflecție și autoeducație, adică multe motive ca să se simtă bine în mintea lui.
Orice om a inventat măcar o poveste în toată viața lui: fie când era mai mic și mânuia obiecte de prin casă sau jucării, fie în timpul orelor, la școală când și-ar fi dorit să fie în altă parte, fie mai târziu pentru copiii săi sau pentru sine. Și cu siguranță multe dintre ele ar fi putut ajunge niște capodopere dacă ar fi fost scrise. Ce face atunci ca o poveste bună să ajungă și la alții? De cele mai multe ori încrederea sau… pura întâmplare. Ca să scrii povestea și apoi eventual să o tipărești, ai nevoie totuși de încredere: a ta în tine sau a altora că povestea aceea e necesară și altora nu doar ție.
În ce mă privește, practic mai ales scrisul pentru mine. Și despre acest fel de scris în primul rând povestesc în rândurile următoare: atunci când îmi vine o idee nouă, când mă așez la calculator și în jur se întâmplă să fie liniște sau reușesc să scriu câteva rânduri în carnețelul meu verde în timp ce metroul aglomerat trece în viteză prin tunelul de sub oraș sunt senzații neprețuite de bucurie. Plăcerea de a scrie este unică și te poate face să vezi lucrurile altfel decât înainte și să îți pui ordine în gânduri cu ajutorul cuvintelor scrise. Scrisul te poate schimba, chiar și fără să ajungi să publici. Dar dacă însă îți propui să faci asta, atunci trebuie să te pregătești ca situația confortabilă de mai devreme să se schimbe și să intervină autocenzura, autoreflecția, negocierea cu alte persoane implicate în producția unei cărți și confruntarea cu alte necunoscute care țin de raportarea ta la ceilalți. Despre care cu cât afli mai devreme, cu atât mai bine pentru tine.
Scrisul înseamnă în primul rând exersare conștientă a privirii către sine și către lume. Iar copiii se pricep foarte bine la privit. Iar mie îmi place tare mult să îi ascult povestind despre ceea ce văd și să le acord încrederea de a observa și a scrie în continuare. Atelierele de scris înseamnă în primul rând a-i stimula să formuleze cu propriile lor resurse lingvistice idei care le umplu mințile atunci când sunt lăsate să zburde libere. Uneori poveștile sunt neașteptate și profunde. De multe ori ele sunt terapeutice și extrem de personale. Și de cele mai multe ori, copiii continuă să scrie și după ce atelierele de scris se opresc.
