Articol: Petre Guran despre tradițiile creative

29/01/2021

Ce este trecutul? Un cufăr cu vechituri? Lada de zestre vintage inserată decorativ în living-ul hipertehnologizat al unui penthouse cu vedere peste oraș? Adică, un patrimoniu care nu mai e bun decât de muzeu? Obiecte reinterpretate superficial, la nesfârșit, care arată, de fapt, imensa distanță instalată între noi și acele obiecte.

Dar distanța este între noi și obiect? Sau denotă altceva? De fapt, distanța este între noi și omul care a creat obiectul! Distanța aceasta, care ne stingherește inconștient, provine adesea dintr-un nejustificat sentiment de superioritate față de acel om al trecutului, creatorul obiectului respectiv.

Iar ceea ce ne transmite acel obiect este o viziune despre lume, pe care creatorul a știut s-o insereze în obiect. Cât de eronat și păgubitor este acest sentiment de superioritate aflăm abia pe canapeaua lui Freud, acolo unde o întreagă societate face contabilitatea neîmplinirilor personale, transformate în crize majore de societate.

Cei care ne-am adunat în această inițiativă am decis să-l luăm în serios pe antecesorul nostru pe acest pământ, iar creația lui nu ca pe o curiozitate muzeificată, ci ca o sursă de inspirație pentru viitor. Astfel, în loc de retorica rupturii, am optat pentru cea a continuității.

Tradițiile creative sunt o mână de ajutor pe care ne-o întind oamenii din trecut, adică strămoșii noștri. Uneori, această mână a rămas fără răspuns de-a lungul generațiilor care au optat pentru ruptură. Comunitatea România Tradițiilor Creative suntem cei care am decis să răspundem acestei mâini întinse.

 

Autor: Petre Guran, Școala de la Bunești