Apel pentru bucătari pasionați de gastronomie artizanală: Gustul ca patrimoniu

23/08/2022

23 august – 2 septembrie 2022

Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare invită bucătari din România să se alăture ediției din 2022 a proiectului „Gustul ca patrimoniu”, parte a programului LA PAS Timișoara, desfășurat sub egida Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Provocarea constă în reinterpretarea în cheie locală a borșului ucrainean, recent intrat pe lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO aflat în pericol.

Asociația CRIES din Timișoara organizează în perioada 23-25 septembrie 2022 Festivalul LA PAS, în cadrul căruia lansează și a patra ediție a programului „Gustul ca patrimoniu”, care urmărește creșterea nivelului de conștientizare a publicului cu privire la importanța hranei ca parte a patrimoniului imaterial. În cadrul programului LA PAS, implementat de CRIES începând cu 2018 în cadrul programului de Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023, asociația dezvoltă activități de valorificare a patrimoniului gastronomic local.

„Am decis să dedicăm această ediție a Gustului ca patrimoniu borșului ucrainean. Rețeta pregătirii preparatului era din anul 2020 depusă la UNESCO pentru adăugarea la lista patrimoniului cultural pe cale de dispariție, dar procesul de luare a deciziilor a fost accelerat din cauza <> al invaziei Rusiei în Ucraina asupra tradiției preparatului, cum au menționat oficialii UNESCO”.

Mihaela Vețan, manager de proiect LA PAS

Bucătari pasionați de gastronomie artizanală din țară sunt invitați să candideze pentru o rețetă de borș ucrainean, gătită în contextul gastronomiei locale din care provin.

Ne propunem selectarea a 5 bucătari care vor avea posibilitatea de participare la Festivalul LA PAS în septembrie 2022 Timișoara, în vederea pregătirii unei rețete de borș împreună cu mai multe refugiate din Ucraina. Ulterior, aceștia vor propune propria rețetă de borș, care va fi gătită și comercializată în restaurantele din România unde aceștia lucrează, pe parcursul lunii octombrie 2022. Asociația CRIES va contribui cu câte 10 vouchere per restaurant, ca metodă de susținere financiară, astfel ca 50 de persoane vor putea degusta borșul gratuit.

Proiectul „Gustul ca patrimoniu” pornește de la premiza complexității relației dintre hrană și cultură, de la problematica mâncării ca vector cultural într-o lume globalizată, punând în discuție relația dintre gusturi și valori, structuri și moștenire sociale, și urmărește cercetarea asupra practicilor legate de mâncare, mâncatul împreună, partajarea hranei, povestirile schimbate deasupra mesei și celelalte ritualuri asociate cu hrana.

Criterii de aplicare la „Gustul ca patrimoniu”

Dosarul de aplicare trebuie să conțină:

Aplicația se trimite exclusiv online la adresa lapas@cries.ro, până la data de 2 septembrie 2022.

Fiecare bucătar dintre cei cinci selectați beneficiază de o decontare a cheltuielilor de drum la Festival, cazare (o noapte) și 10 vouchere de borș, plătite pentru 10 consumatori din restaurantul în care bucătarul respectiv va găti ciorba de pe lista de patrimoniu UNESCO, reinterpretată în cheie locală.

Calendarul proiectului Gustul ca patrimoniu ediția 2022:

23 august -2 septembrie 2022
primire candidaturi bucătari
3 - 11 septembrie 2022
jurizare propuneri
25 septembrie 2022
participare la Festival și la gătirea borșului ucrainean
29 septembrie - 12 octombrie 2022
pregătirea propriei versiuni de borș
15 octombrie 2022
oferirea voucherelor pentru restaurantele unde lucrează bucătarii câștigători
Thursday, August 31, 2018
Thursday, August 29, 2018
Thursday, August 28, 2018
Thursday, August 27, 2018

Proiectul face parte din Programul Cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
 Producător: Asociația CRIES-Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare

Parteneri: Comisia Națională a României pentru UNESCO, Punctul de contact pentru Programul Cetățeni, Egalitate, Drepturi și Valori, Unitatea de Management a Proiectului, Ministerul Culturii, RTC – România Tradițiilor Creative, Asociația INTERSECT, ASAT – Asociația pentru Susținerea Agriculturii Țărănești, Asociația ALIMENTERRA, Reciproc, AQUATIM, Asociația SNC, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Centrul pentru Inovare și Dezvoltare Sustenabilă, Act for Tomorrow, Editura Seneca, Fundația Aquatim, OilRight, Asociația Curtea Culorilor, Asociația Ateliere fără frontiere, Asociația LOGS

Parteneri internaționali: Fekete Sereg, Solidarius Italia, Largo Residencias, RIPESS Europe, UFISC

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Timișoara, Green Report, Zile și Nopți, Modernism.ro, EduPedu, Observator Gastronomic, România Pozitivă, Radio Econatura, Food News Romania, Știri ONG


Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice & Solidare

www.cries.ro

www.facebook.com/AsociatiaCRIES

www.youtube.com/user/asociatiaCRIES


Programul LA PAS

www.la-pas.cries.ro

www.facebook.com/lapas.cries

www.instagram.com/la.pas.timisoara