Anunț: Suntem pe lista proiectelor culturale oficiale cărora le-a fost atribuit logo-ul “Anul European al Patrimoniului Cultural”

05/02/2018

Patrimoniul nostru: acolo unde trecutul întâlneşte viitorul

Institutul Naţional al Patrimoniului a publicat primul program al evenimentelor ce vor avea loc în România cu scopul de a celebra multitudinea iniţiativelor şi acţiunilor desfăşurate sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural, iar comunitatea noastră, România Tradițiilor Creative se află pe lista scurtă a proiectelor oficiale. 🙂

Institutul Naţional al Patrimoniului a selectat, în concordanţă cu obiectivele europene, iniţiativele şi evenimentele culturale cărora le-a fost atribuit logo-ul “Anul European al Patrimoniului Cultural” şi statutul de eveniment oficial. Tabelul cu aplicaţiile nominalizate se regăseşte aici.

Pe parcursul anului 2018, vor putea fi incluse în program şi alte iniţiative, care vor fi evaluate lunar, conform procedurii europene, dacă acestea se înscriu în obiectivele şi priorităţile Anului, potrivit Deciziei EU 2017/864, Articolul 2 şi 3.

Formularul de înscriere a proiectelor ce se vor derula în 2018 pentru atribuirea logo-ului şi statutul de eveniment oficial în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural poate fi accesat aici. Regulamentul selecţiei se regăseşte aici. Institutul Naţional al Patrimoniului aşteaptă propunerile dumneavoastră la adresa 2018@patrimoniu.gov.ro.

Anul European al Patrimoniului Cultural aparţine tuturor celor ce apreciază, se bucură şi doresc să descopere patrimoniul cultural. Dimensiunea europeană a proiectului şi importanţa sa reiese din programul evenimentelor ce vor avea loc în Europa şi pot fi regăsite la https://europa.eu/cultural-heritage/eych-events-table_en.