Agenda primei ediții a Forumului Tradițiilor Creative

15/08/2017

Forumul Tradițiilor Creative își propune să aducă la cunoștința publicului inițiativele care presupun valorificarea creativă și productivă a tradițiilor; să promoveze, așadar ideea modernității tradițiilor, percepute deopotrivă ca sursă de inspirație ce vine dinspre trecut, dar și ca resursă culturală orientată spre viitor. Forumul este un spaţiu deschis, o platformă pentru înţelegerea şi transferul de cunoştinţe în domeniul tradiţiilor creative, care valorifică specificul local sau revitalizează meserii tradiţionale.

În cadrul Forumului Tradițiilor Creative sunt organizate dezbateri, mese rotunde, prezentări, în care specialiști în domeniul patrimoniului și al industriilor creative se întâlnesc cu cercetători din domeniul științelor sociale, care documentează formele de manifestare a tradițiilor.

 

PROGRAM
Forumul Tradițiilor Creative, ediția I
6-10 septembrie 2017

 

SECȚIUNEA #TÂRG

Expunere și vânzare a produselor şi proiectelor participante
6-10 septembrie 2017 – între orele 10:00 – 18:00

 

#OameniÎnzestrați – proiecte şi produse prezentate în cadrul Forumului Tradiţiilor Creative

 

– De mână. Meșteșuguri și design – valorificarea creativă a unor meșteșuguri, modele și materiale tradiționale


* SĂ COASEM FRUMOS CU COSÂNZEANA | Laura Leonte
* HONEST GOODS | PRO PATRIMONIO
* KraftMade | Asociația Soxen
* SEMNE CUSUTE | Ioana Corduneanu
* ȘEZI | Octavia & Lucian Loiș
* Artă creștină | Bogdan Herăscu

 

– Tradiții făurite. Creație artistică


* Brâu pe brâu| Mirela Leahu & Stanca Ramona
* ASOCIAȚIA „FERMA DE ARTĂ” | Victoria Zidaru
* Piulița pentru usturoi din lemn de salcâm, titirezul cu motive tradiționale, suportul de carte| Florin Poptean
* Masca Populară – The Folk Mask | Paul Buța

 

– Case plămădite. Arhitectură, tehnici și materiale de construcții

* Casa Verde, de la tradiţie la contemporaneitate | Ileana Mavrodin
* Ghiduri de arhitectură pentru încadrarea în specificul local din mediul rural | Grupul OAR RURAL
* ȘINDRILA ÎN TIMP ȘI SPAȚIU | Mihai Nuță (ZONA srl, Grupul Rural OAR)

 

– Din pământ. Ce crește din pământ; economia pământului – eco-agricultură, gastronomie

* Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava | Silvia Străjeru
* Mânecă din Cânepă | Sustainable Lifestyle

 

– Handmade by robots. De la tehnologie spre tradiție, meșteșugit de roboți

* SÂMBURI DIGITALI – FIR CU FIR, STRAT CU STRAT |Micro 3D Techlab

 

– Împreună-creativi. Modele creative de antreprenoriat social, cooperative, comunități

* DeltaCraft | ECOPOLIS
* Dreptul la Semințe Țărănești | Asociația ECO RURALIS
* Plăţi pentru biodiversitate bazate pe rezultate – O măsură nouă de agro-mediu pilot pentru regiunile Târnava-Mare şi Pogány-havas | FUNDAȚIA ADEPT TRANSILVANIA
* Meșteshukar ButiQ
* Batem fierul la conac! | PRODID

 

– La sat, la oraș. Dezvoltare urbană, conexiune rural-urban

* La Terenuri – Spațiu comun în Mănăștur |Colectiv A

 

– Lada de zestre. Conservare patrimonială creativă

* Loc. Școala de privit acasă | Asociația Sătească „Șona Noastră”
* RECUPERAREA MODELELOR STRĂBUNE – din sertarele Muzeului: de la bunici la strănepoți |Fundația i.u.g.a.
* POVEȘTI DIN CALENDAR | Iulia Iordan & Veronica Neacșu

– Locuri verzi. Locuri verzi de privit și povestit: peisaj cultural, biodiversitate și eco-destinații
* Ecosistemul creativ Patzaichin | Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23
* TRANSHUMANȚA 2013 | Asociația TRANSHUMANȚA
„Arbori Bătrâni” (Florin Ghenade) | Galeria Posibilă
* Rolul „Casei” în implementarea conceptului de Geoparc UNESCO în Țara Hațegului | Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului // Universitatea din București
* Expoziția „Tradițiile și tranzițiile fânului” // Revista MARTOR 21/2016 | Muzeul Țăranului Român // Școala Națională de Studii Politice și Administrative // Centrul Suedez de Biodiversitate (Uppsala)

 

– Școala de trecut. Educație nouă, teme de când lumea

* Oale de Pisc: istorie și perspective | Asociația „Gaspr, Baltasar și Melchior”/ Școala de la Piscu
* GREEN MOGO | GREEN ITIATIVE
* Liceele agricole – HUB-uri locale pentru dezvoltarea fermelor mici si mijlocii | Fundația World Vision România, Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Romanian-American Foundation
* „Școala de la Bunești” – ateliere de arhitectură experimentală și arte liberale | Asociația „Prietenii Școlii de la Bunești”

– Din Pământ – culinar
* New Transylvanian Cuisine – Cultură gastronomică din sudul Transilvaniei | My Transylvania
* Bogdania Bragagerie
* Carrefour – Cooperativa Vărăşti
* Deltaica – Tradiții sănătoase
* Brutăria socială MamaPan | Centrul Parteneriat pentru Egalitate
* Moș Iosif | Mezeluri tradiționale tătărești
* Preoțescu, Crescător de capre

 

SECȚIUNEA #FORUM

Prezentări, mese rotunde, dezbateri, ateliere pentru copii și adulți, tururi ghidate.

 

Masă rotundă: Ce sunt tradițiile creative?
6 septembrie 2017, ora 18:00 – 20:00

Percepută, din perspectivă constructivistă, ca un proces dinamic, tradiția este rezultatul reproducerii selective a trecutului în funcție de criterii și judecăți de valoare prezente; ea îmbină continuitatea și schimbarea. Considerate din acest punct de vedere, tradițiile se instituie dinspre prezent spre trecut, și nu invers, aşa cum suntem obișnuiți să credem. Dacă patrimonializarea tradițiilor astfel instituite pune accentul pe conservarea și expunerea diferitelor tipuri de patrimoniu, „tradițiile creative” sunt un demers complementar, care se concentrează pe dezvoltarea și valorificarea acestora ca surse de inspirație și resurse pentru viitor.

Evenimentul propus ca masă rotundă va constitui un prilej pentru dezbaterea, în această optică, a tradițiilor creative. Vor intra în dialog cercetători din domeniul științelor sociale, reprezentanți ai instituțiilor sau organizațiilor active în domeniul prezervării patrimoniului și al industriilor creative.

 

Conferinţă antreprenori/ manageri/ finanţatori în domeniu
7 septembrie, ora 18:30 -20:30

Ideile pot să schimbe atitudini. De aceea, în cadrul evenimentului am invitat câțiva actori activi în domeniul pe care îl circumscriem tradițiilor creative: antreprenori, manageri, finanțatori care să ne prezinte, în 10 minute, activitățile lor: idei pe care le-au pus în practică, entuziasmul pe care l-au canalizat în direcția obținerii de rezultate, obstacolele pe care le-au întâmpinat și cum le-au depășit. Experiențele lor pot să inspire alți actori din sectorul cultural și să determine apariția de noi proiecte și inițiatiative.

 

Contribuţia României la patrimoniul european, contribuţia Europei la moştenirea românească
8 septembrie, ora 15:30 – 17:00

Politica regională vizează dezvoltarea regiunilor de pe teritoriul Uniunii Europene și are capacitatea de a contribui, prin investiții strategice, la întărirea identităților regionale, implicit a celor locale. Fondurile structurale pot sprijini puternic valorificarea patrimoniului românesc la nivel european. Aceste finanțări, bine înțelese și eficient administrate, au darul de a stimula trecerea de la o atitudine contemplativă privind moștenirea culturală către una pro-activă. Astfel, elementele de patrimoniu imaterial pot evolua într-o resursă legitimă de economie modernă, cu capacitate de creştere şi de creare a noi ocupaţii şi locuri de muncă. Forumul Tradițiilor Creative, una dintre primele acțiuni care prefațează Anul european al patrimoniului cultural (2018), își propune să promoveze bogata moștenire culturală a României la nivel național și european oferind exemple de bună practică celor care doresc să pună în valoare potențialul identitar românesc, ca premisă pentru activități ce pot genera dezvoltare durabilă.

 

Oportunităţi de finanţare şi pieţe de desfacere
8 septembrie, ora 18:00 – 20:00

 

Pentru ca tradiţiile creative să se dezvolte şi să fie recunoscute pe piaţa de creativitate, este nevoie de acces la oportunităţi de finanţare şi de pieţe de desfacere care să distribuie produsele şi proiectele specifice. Construirea domeniului emergent al tradițiilor creative transformă finanţarea şi pieţele de desfacere în reale provocări. În cadrul panelului, acestea vor fi abordate de reprezentanţi ai concursului Re-Design Crafts, dedicat identificării de noi proiecte ce îşi propun revitalizarea meşteşugurilor tradiționale prin design contemporan; Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), care vor prezenta linia de finanţare dedicată patrimoniului cultural; Carrefour România, care ne vor oferi detalii tehnice cu privire la modalitatea de accesare şi distribuire prin intermediul magazinelor din reţeaua Carrefour, destinate producătorilor locali.

 

Perspective/ follow-up Forumul Tradițiilor Creative: 2018 – Anul European al Patrimoniului Cultural, 2019 (ianuarie-iunie) – Preşedinţia României a Consiliului UE)
10 septembrie, ora 12:00 – 13:30

Panelul de închidere a Forumului va realiza o sinteză a ideilor și a posibilelor linii de dezvoltare a tradițiilor creative în România și va prezenta perspectivele și realizările europene în domeniu prin invitarea unor experți ai Comisiei Europene. Miza panelului este astfel aceea de a înscrie inițiativele românești din domeniul tradițiilor creative într-o perspectivă europeană, astfel încât acestea să poată constitui un aport românesc valoros și inedit la Anul European al Patrimoniului Cultural, an în care România va avea Președinția Consiliului European.

 

Redesign Crafts

ReDesign Crafts este un un proiect The Institute și ING România, prezentat prima dată în cadrul spațiului central Romanian Design Week 2017, printr-o expozție care și-a propus să evidențieze importanța revitalizării patrimoniului imaterial, dar și potențialul ascuns al revalorizării tradiţiilor şi meșteșugurilor prin design contemporan.

Expoziția ReDesign Crafts reunește șase inițiative de succes, care dovedesc că dialogul între meșteșuguri și design se traduce cel mai ușor prin creativitate. Meșteshukar ButiQ, Deltacraft, Patzaikin, KrafMade, Honest Goods, Batem fierul la conac! și poveștile din spatele acestor proiecte. Pentru a identifica noi proiecte ce își propun să revitalizeze meșteșugurile naționale prin design contemporan, ING România și The Institute au lansat și concursul ReDesign Crafts.

Înscrierile au loc până pe 10 septembrie, iar juriul este prezidat de Vintilă Mihăilescu și premiile se ridică la valoarea totală de 20.000 euro.

 

Intrarea la Forumul Tradițiilor Creative, ediția I, este liberă.

 

România Tradiţiilor Creative este un proiect iniţiat de către DC Communication, în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român, Ordinul Arhitecţilor din România, Fundaţia Calea Victoriei şi Masterul de Studii Vizuale şi Societate al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.