Dincolo de farfurie. Punctele Gastronomice Locale și rolul lor în viitorul comunităților
O conversație cu Teodor Frolu la Festivalul LA PAS 2026, despre patrimoniu viu, tradiții creative, identitate locală și felul în care gastronomia poate contribui la dezvoltarea comunităților rurale.
În Delta Dunării, gospodine care pregăteau rețete locale au ajuns, la un moment dat, să le prezinte turiștilor drept „hamburger de pește” sau „pizza de pește”. Nu pentru că ar fi renunțat la preparatele lor, ci pentru că încercau să le facă mai ușor de recunoscut și de acceptat de către vizitatori. În realitate, era vorba despre chiftele de pește și lipioșcă, preparate cu identitate și istorie locală.
Exemplul, povestit de arhitectul Teodor Frolu la Festivalul LA PAS, din Timișoara, spune multe despre una dintre provocările actuale ale patrimoniului gastronomic: cum păstrăm ceea ce face un loc diferit, fără să transformăm tradiția într-un produs standardizat, adaptat exclusiv așteptărilor turistului?
De aici se deschide o discuție mult mai amplă despre Punctele Gastronomice Locale (PGL), despre patrimoniul pe care acestea îl pot păstra și valorifica și despre capacitatea unei mici inițiative antreprenoriale de a genera oportunități pentru întreaga comunitate.
Pe 11 octombrie 2026, la invitația organizatorilor LA PAS, Teodor Frolu, cofondator al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și al platformei România Tradițiilor Creative, a prezentat experiențele și ideile care au contribuit la dezvoltarea conceptului PGL în România, de la primele trasee gastronomice din Delta Dunării și demersurile pentru construirea cadrului legislativ până la programul actual „PGL – Păstrători de patrimoniu”.
Ascultați înregistrarea conversației în playerul de mai jos sau citiți, în continuare, o sinteză a principalelor idei, perspective și exemple aduse în discuție.
Conversația a fost îmbogățită de intervențiile participanților, care au adus perspective din antropologie, arhitectură, gastronomie, dezvoltare comunitară și antreprenoriat rural. Au fost discutate inclusiv întrebări incomode despre depopularea satelor, autenticitate, rolul celor veniți din afara comunităților și limitele turismului ca instrument de dezvoltare. Au luat cuvântul:








Tradiția începe cu locul și cu resursele lui
Ce numim, de fapt, tradiție? Pentru Teodor Frolu, răspunsul nu poate fi separat de teritoriul în care o comunitate s-a format și a evoluat.
Cultura tradițională s-a construit din relația directă dintre oameni și resursele naturale disponibile. Materialele din care au fost ridicate casele, metodele de cultivare a pământului, felul în care erau preparate alimentele, țesăturile și obiectele folosite în viața de zi cu zi au apărut ca răspunsuri la nevoile comunității și la condițiile specifice locului.
Din aceste practici s-au dezvoltat, în timp, expresii culturale distincte. Tradiția nu este, așadar, doar un inventar de obiecte, rețete și obiceiuri, ci și un sistem de cunoștințe despre folosirea resurselor, adaptare și conviețuire cu natura.
Această perspectivă explică și legătura dintre cultura tradițională și principiile contemporane ale economiei circulare sau dezvoltării durabile. Utilizarea responsabilă a materialelor, reducerea risipei și adaptarea la mediul natural, prezentate astăzi drept obiective ale unei economii sustenabile, au reprezentat multă vreme necesități ale vieții rurale.
În același timp, relația cu teritoriul face dificilă ideea unei tradiții românești uniforme.
Frolu a amintit formularea antropologului Vintilă Mihăilescu, care descria România ca pe o „țară de țări”. Diversitatea geografică, biodiversitatea, istoria și întâlnirea diferitelor comunități au produs identități locale distincte, care se regăsesc inclusiv în gastronomie.
Sarmalele, de exemplu, pot fi întâlnite în numeroase bucătării din Balcani, dar ingredientele, tehnicile de preparare și gusturile diferă de la o regiune la alta. Tocmai aceste variații exprimă identitatea gastronomică a unui teritoriu.
În acest context, Frolu a evocat o întâlnire din cadrul mișcării Slow Food, în care fondatorul acesteia, Carlo Petrini, a atras atenția asupra valorii diversității culinare din Balcani. Dincolo de tendința de a revendica anumite preparate ca exclusiv naționale, bogăția reală se află în numeroasele interpretări locale ale unor tradiții împărtășite.
Pentru Punctele Gastronomice Locale, această distincție este esențială. Valoarea lor nu stă în reproducerea unei bucătării tradiționale românești generice, ci în capacitatea de a face cunoscute ingredientele, rețetele și practicile care diferențiază fiecare comunitate.
De la piețele țărănești la primele trasee gastronomice din Delta Dunării
Povestea Punctelor Gastronomice Locale este legată de un demers mai amplu de reconectare a consumatorilor cu producătorii și de recuperare a valorii economice și culturale a produselor locale. Teodor Frolu a rememorat începuturile implicării sale, alături de antropologul Vintilă Mihăilescu, în promovarea mișcării Slow Food în România.
În 2007, au contribuit la organizarea unei piețe țărănești în curtea Muzeului Național al Țăranului Român, într-o perioadă în care interesul pentru produsele locale, pentru micii producători și pentru relația directă cu consumatorul era mult mai puțin vizibil decât astăzi.
Au urmat și alte inițiative, inclusiv dezvoltarea unei piețe acreditate în rețeaua internațională Slow Food, sub conceptul Earth Market. Miza nu era doar organizarea unui târg, ci demonstrarea faptului că există o cerere pentru produse locale de calitate și că această cerere poate susține economic producătorii.
Experiența a continuat în Delta Dunării, prin proiectele dezvoltate de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23.
Aici exista deja o practică firească: turiștii mâncau în gospodăriile localnicilor, iar mesele pregătite de gazde reprezentau una dintre experiențele cele mai autentice ale vizitării Deltei. Activitatea nu beneficia însă de un cadru legal potrivit.
În 2011, echipa asociației a organizat un prim traseu gastronomic în Mila 23, împreună cu cinci gospodării. Fiecare gazdă a fost încurajată să propună un meniu diferit, astfel încât vizitatorii să descopere diversitatea bucătăriei locale, nu o ofertă identică în fiecare gospodărie.
Această experiență a scos la iveală și tendința de adaptare a preparatelor la gusturile presupuse ale turiștilor. De aici și povestea despre „hamburgerul de pește” și „pizza de pește”, dar și observația că unele gospodine găteau diferit pentru familiile lor față de ceea ce ofereau vizitatorilor.
Un studiu realizat în aceeași perioadă, împreună cu Vintilă Mihăilescu și studenții săi, a arătat că uneori ingredientele și proporțiile erau modificate pentru a corespunde unor gusturi standardizate, familiare publicului urban.
A devenit astfel evident că păstrarea gastronomiei locale presupune mai mult decât posibilitatea legală de a servi masa într-o gospodărie. Este nevoie și de educarea consumatorilor, dar și de încurajarea gazdelor să aibă încredere în valoarea propriului patrimoniu culinar.
În paralel, a început demersul pentru construirea unui cadru de reglementare adaptat acestei activități.
Frolu a povestit despre negocierile cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, pornind de la o întrebare practică: cum poate fi autorizată o bucătărie obișnuită de gospodărie, fără a impune cerințe de infrastructură disproporționate față de dimensiunea activității?
Procesul a implicat, în timp, și alte autorități, de la cele fiscale până la instituțiile responsabile de mediu. În Delta Dunării existau, în plus, condiții specifice pentru autorizarea activităților comerciale.
Au urmat ani de negocieri și adaptări legislative, care au contribuit la conturarea cadrului în care funcționează astăzi Punctele Gastronomice Locale.
Conceptul a cunoscut între timp o dezvoltare importantă la nivel național, deși persistă dificultăți administrative și interpretări diferite ale reglementărilor de la un județ la altul.
O masă poate fi punctul de plecare pentru descoperirea unei comunități
Astăzi, provocarea nu mai este doar existența și funcționarea Punctelor Gastronomice Locale, ci și felul în care acestea își pot valorifica întregul potențial. Una dintre ideile centrale ale conversației a fost că un PGL poate deveni mult mai mult decât un loc unde vizitatorii mănâncă bine.
Turismul se orientează tot mai mult către experiențe, către întâlnirea cu oamenii și către înțelegerea culturii și a modului de viață local. Din această perspectivă, PGL-urile au un avantaj important: pot fi poartă către un univers care nu poate fi reprodus într-un restaurant obișnuit.
Experiența gastronomică poate oferi acces la cultura și viața unei comunități: gospodăria, grădina, felul în care sunt obținute și pregătite ingredientele, poveștile gazdelor și relația lor cu locul. Toate acestea contribuie la ceea ce Teodor Frolu numește spiritul locului, o calitate care nu poate fi reprodusă printr-un meniu sau printr-un decor cu elemente tradiționale.
O gazdă poate recomanda vizitatorilor un meșteșugar, un producător, un traseu de explorare, o experiență culturală sau o altă gospodărie din apropiere. Astfel, PGL-ul devine și un punct informal de orientare turistică, prin care vizitatorul descoperă întreaga regiune.
Efectele pot fi însă și economice.
Un punct gastronomic are nevoie de ingrediente, produse și servicii. Atunci când acestea sunt procurate din proximitate, în jurul său se pot forma lanțuri scurte de aprovizionare, relații de colaborare și, treptat, o microeconomie locală.
Producătorii agricoli, artizanii, ghizii și alți mici antreprenori pot deveni parte din același ecosistem. Succesul unei gospodării creează oportunități și pentru cei din jur, iar relațiile economice pot consolida încrederea și colaborarea dintre vecini.
Frolu a amintit că există deja localități care au început să fie căutate de turiști datorită unui singur PGL. O inițiativă privată poate contribui, în acest fel, la vizibilitatea unei comunități și poate deschide posibilități pentru alte activități.
În timp, produsele locale își pot construi o identitate și pot ajunge către consumatori dincolo de gospodăria în care sunt oferite inițial.
Nu este o soluție pentru toate problemele economiei rurale, dar este un exemplu despre cum o activitate de mici dimensiuni poate genera beneficii mai ample, dacă este ancorată în resursele și relațiile comunității.














Fotografii de Seba Tătaru și Cornel Putan în timpul evenimentului dedicat Punctelor de Gastronomie Locală – păstrători de tradiții creative, la festivalul LA PAS
Autenticitatea nu se construiește fără educarea consumatorului
Discuția a adus în prim-plan și o problemă importantă: diferența dintre ceea ce o comunitate poate oferi și ceea ce turistul se așteaptă să găsească.
Arhitectul Dan Bunea, fondator al 1308ALIVE, a ridicat problema efectelor modernizării și dezvoltării turistice asupra comunităților rurale, inclusiv riscul pierderii caracterului local.
Teodor Frolu a făcut o paralelă cu arhitectura tradițională, unde materialele și tehnicile specifice locului au fost înlocuite treptat de produse standardizate, disponibile în marile magazine de construcții. Un proces asemănător are loc și în gastronomie.
Când turiștii caută pretutindeni aceleași preparate, gazdele sunt încurajate să își adapteze oferta la această cerere. Astfel, specificul local poate fi înlocuit treptat de un repertoriu generic, prezentat uneori drept tradițional.
Frolu a oferit exemple de PGL-uri în care vizitatorii solicită cartofi prăjiți, pizza, cafea sau alte produse familiare din restaurante.
Problema nu este doar a gazdei care încearcă să răspundă cererii, ci și a consumatorului care nu înțelege particularitatea experienței pe care o caută.
Un Punct Gastronomic Local nu este un restaurant în miniatură. Oferta lui ar trebui să pornească de la rețetele locului, de la produsele disponibile, de la sezon și de la capacitatea gospodăriei.
Pentru vizitator, aceasta presupune și alte așteptări: să își anunțe sosirea, să accepte meniul pregătit de gazdă și să înțeleagă că preparatele realizate din ingrediente locale de calitate nu sunt neapărat cele mai ieftine.
De aici rezultă una dintre direcțiile importante pentru dezvoltarea PGL-urilor: educarea consumatorului.
O piață capabilă să susțină produsele și experiențele locale nu se construiește doar prin sprijinirea producătorilor. Este nevoie de un public informat, care înțelege diferențele de calitate, apreciază specificul fiecărui loc și este dispus să îl susțină.
Aceasta este și una dintre ideile fundamentale ale mișcării Slow Food: relația directă dintre producător și consumator, construită pe cunoaștere, respect și încredere.
Un consumator informat poate face diferența dintre o experiență autentică și una superficială. În același timp, poate contribui la susținerea celor care lucrează cu responsabilitate. Acest mecanism nu înlocuiește obligațiile legale privind siguranța alimentară, dar poate adăuga o formă de responsabilizare prin relația directă cu publicul și prin reputația construită în timp.
Cine păstrează tradițiile într-un sat din care oamenii pleacă?
O intervenție critică a venit din partea scriitorul Vasile Ernu, care a pus în discuție distanța dintre perspectiva specialiștilor și profesioniștilor din mediul urban și realitățile comunităților rurale.
Pornind de la experiențele sale de cercetare de teren în județul Caraș-Severin, acesta a pus în discuție distanța dintre interesul pentru patrimoniu al specialiștilor din mediul urban și realitățile comunităților rurale.
Depopularea, lipsa oportunităților economice și dorința tinerilor de a pleca ridică întrebări dificile. Cum poate fi păstrată o tradiție într-o comunitate în care oamenii nu mai văd un viitor pentru ei înșiși? Și cât de legitim este ca persoane venite din afara satului să încerce să recupereze practici cărora localnicii nu le mai atribuie aceeași valoare?
Intervenția a adus în discuție o tensiune reală: patrimoniul pe care vizitatorii îl consideră valoros poate fi asociat, pentru cei care trăiesc în comunitate, cu un mod de viață din care încearcă să iasă.
Frolu a răspuns pornind de la experiența programului PGL – Păstrători de patrimoniu. Dintre cei 21 de operatori incluși la momentul conversației, mai mult de jumătate nu locuiseră permanent în comunitățile în care își desfășurau acum activitatea.
Unii se întorseseră în localitățile de origine ale familiilor lor. Alții aleseseră să părăsească orașul și să înceapă o activitate în mediul rural.
Aceste situații pot genera inițiative și resurse noi, dar ridică și întrebarea despre rolul celor din exterior în dezvoltarea unei comunități.
Din perspectiva lui Frolu, există trei direcții importante în care organizațiile și profesioniștii din mediul urban pot contribui: construirea unei piețe pentru produsele și experiențele locale, reprezentarea intereselor micilor producători în relația cu instituțiile și legislația și promovarea unor modele de bună practică.
Esențial este ca această contribuție să nu se transforme într-o relație în care specialiștii le dictează localnicilor cum ar trebui să trăiască sau ce tradiții să păstreze.
Rolul lor poate fi acela de facilitator, partener și consumator responsabil, în timp ce deciziile privind dezvoltarea unei gospodării sau a unei comunități trebuie să rămână la oamenii implicați direct.
Oana Mondoc, Business Development & Community Coordinator în cadrul WeWilder, WWF, a completat discuția cu exemple din Caraș-Severin, unde familii întoarse din străinătate sau persoane revenite în localitățile de origine încearcă să construiască activități noi, folosind experiența acumulată în alte locuri și resursele comunităților în care s-au stabilit.
Perspectiva sa a adus în atenție și valoarea relațiilor dintre oameni. Pornind de la ideile autorului francez Olivier Hamant, Oana a vorbit despre importanța unei societăți preocupate nu doar de eficiența folosirii resurselor, ci și de calitatea interacțiunilor și a colaborării.
În comunitățile afectate de depopulare, un PGL poate contribui inclusiv la reconectarea oamenilor: vizitatorii ajung să cunoască gazdele, gazdele îi recomandă pe producătorii din apropiere, iar întâlnirile și colaborările pot reface relații slăbite în timp.
Dincolo de valoarea economică, aceste inițiative pot deveni instrumente de reconstruire a vieții comunitare.
Tradițiile creative nu sunt tradiții înghețate în timp
Discuția despre relația dintre tradiție și contemporaneitate a readus în atenție una dintre ideile fundamentale ale platformei România Tradițiilor Creative, dezvoltate de Teodor Frolu și Vintilă Mihăilescu pornind de la un manifest formulat în 2016: „cultura tradițională este o resursă contemporană și de viitor”.
Tradițiile nu au fost niciodată complet statice. Ele s-au modificat permanent sub influența schimbărilor istorice, economice și sociale, a contactelor dintre culturi și a noilor tehnologii. Păstrarea patrimoniului nu înseamnă, așadar, reproducerea identică a trecutului. Presupune cunoașterea principiilor și valorilor care au generat o practică, astfel încât acestea să poată fi reinterpretate în condițiile prezentului.
Frolu a ilustrat această idee prin exemple din patrimoniul textil și din colaborarea cu Florica Zaharia, specialistă în textile și fondatoare a Muzeului Textilelor.
Unele elemente de port popular considerate astăzi tradiționale au fost influențate de procese de uniformizare relativ recente. Acest lucru nu le anulează valoarea pentru comunități, dar arată că tradiția are o istorie mai dinamică decât imaginea pe care ne-o construim adesea despre ea.
Din perspectiva sa de arhitect, Frolu a vorbit și despre calitățile mai puțin vizibile ale patrimoniului: proporțiile, materialele, funcționalitatea, legătura dintre obiect și mediul în care a fost creat.
O casă, o piesă de mobilier sau o țesătură tradițională nu sunt valoroase doar prin ornamentele lor. Frumusețea rezultă și din armonia dintre resurse, necesități și soluțiile găsite de oameni.
Această abordare se întâlnește cu preocupări actuale din arhitectură și design, inclusiv cu direcțiile promovate de inițiativa europeană New European Bauhaus, care aduce împreună sustenabilitatea, funcționalitatea și frumusețea.
Discuția a ajuns și la rolul tehnologiei și al inteligenței artificiale. Frolu a sugerat că, într-o societate în care tot mai multe activități pot fi automatizate, experiențele construite în jurul întâlnirilor directe dintre oameni ar putea deveni și mai valoroase.
O masă pregătită într-o gospodărie, cu ingrediente locale și povești legate de locul respectiv, oferă tocmai acest tip de experiență.
Uneori, o masă simplă, așezată în grădină, sub un nuc, poate oferi mai multă valoare ca experiență față de un restaurant cu pretenții de la oraș.
Aici se află și una dintre mizele tradițiilor creative: nu conservarea unui trecut idealizat, ci folosirea inteligentă a patrimoniului natural și cultural pentru a crea o nouă economie a experienței.
Bucătăria regională, între patrimoniu și gastronomia contemporană
O altă direcție a conversației a fost potențialul gastronomiei locale de a contribui la promovarea culturală a României.
Dr. Dorian Branea, fost director al Institutului Cultural Român de la New York, a vorbit despre diversitatea bucătăriilor regionale și despre cât de puțin este aceasta reprezentată în imaginea publică a gastronomiei românești.
Pornind de la experiența participării la evenimente dedicate PGL-urilor de la Băița, în județul Hunedoara, și Otelec, în Timiș, el a atras atenția că repertoriul gastronomic promovat public este adesea redus la câteva preparate recurente, indiferent de regiune.
În realitate, bucătăriile locale păstrează o diversitate mult mai mare de ingrediente, rețete, tehnici și influențe culturale care alcătuiesc identitatea fiecărui teritoriu.
Un exemplu amintit a fost succesul vărzarelor pregătite la Băița, un preparat local care a atras în mod special interesul vizitatorilor.
Astfel de rețete, greu de găsit în alte regiuni, ar merita să fie documentate, promovate și repuse în circulație.
Teodor Frolu a legat această perspectivă de evoluția gastronomiei contemporane internaționale. În țări precum Italia și Spania, bucătăria de autor a demonstrat că inovația nu presupune abandonarea tradiției, ci poate porni tocmai de la reinterpretarea ingredientelor, tehnicilor și rețetelor locale.
Corina Dima, blogger culinar, a completat conversația cu exemple de bucătari români care cercetează patrimoniul gastronomic și îl aduc în dialog cu practicile contemporane.
Au fost menționați Mihai Toader și Andrei Chelaru, alături de preocupările pentru cercetarea rețetelor în comunități, utilizarea cuptoarelor tradiționale, gătitul cu foc de lemne, ingredientele regionale și adaptarea meniurilor la sezon.
Relația dintre gastronomia contemporană și patrimoniul local poate funcționa în ambele direcții.
Bucătarii descoperă ingrediente și tehnici care le îmbogățesc propriul demers creativ. În același timp, interesul unui profesionist pentru o rețetă sau un produs local poate schimba felul în care membrii comunității își percep propriile cunoștințe.
Ceea ce pentru o gospodină poate părea o practică obișnuită, fără o valoare deosebită, poate fi recunoscut din exterior drept o resursă gastronomică și culturală importantă.
Această recunoaștere poate consolida încrederea în patrimoniul local și poate încuraja transmiterea lui către generațiile următoare.
O experiență din Țara Hațegului: PGL-ul ca punct de întâlnire al comunității
Spre finalul conversației, Teodor Frolu l-a invitat să vorbească pe Arturo Muñoz, reprezentantul Nopcsa’s Grill Santamaria, un Punct Gastronomic Local din Țara Hațegului, recent inclus în programul PGL – Păstrători de patrimoniu.
Originar din Spania și stabilit de 12 ani în România, Arturo a povestit despre trecerea de la experiența profesională în restaurante la dezvoltarea unei activități gastronomice legate direct de gospodărie, de producătorii din apropiere și de comunitate.
Pentru el, diferența esențială este libertatea de a găti pornind de la ingredientele locale, de la sezon și de la relația cu cei care le produc, în locul unui model bazat pe achiziții standardizate și pe reproducerea permanentă a aceluiași meniu.
PGL-ul dezvoltat împreună cu familia funcționează și ca un punct de întâlnire între oameni.
Arturo a vorbit despre colaborările cu producătorii de brânzeturi, mezeluri și vinuri, despre relațiile cu vecinii și despre importanța cunoașterii directe a calității produselor.
Nu este vorba doar despre aprovizionare. Discuțiile cu producătorii, recomandările reciproce și preocuparea comună pentru calitate contribuie la construirea unor relații de încredere.
Atunci când un vizitator apreciază un ingredient, gazda îl poate îndruma către persoana care îl produce, încurajând cumpărarea directă și continuarea relației dincolo de experiența mesei.
Arturo a povestit și despre dificultățile adaptării la viața din România și la sistemul administrativ, dar și despre schimbările observate în relațiile dintre localnici odată cu apariția unor inițiative comune.
Recunoașterea muncii producătorilor și interesul vizitatorilor pentru ceea ce aceștia realizează pot contribui la dezvoltarea încrederii și a mândriei locale.
Pentru turist, experiența presupune acceptarea unui meniu construit în jurul celor mai bune ingrediente disponibile, nu în funcție de o listă standardizată de preferințe.
Exemplul din Țara Hațegului a oferit o demonstrație concretă a multor idei discutate anterior: respectul pentru produs, lanțurile scurte de aprovizionare, relația directă dintre gazdă și consumator și capacitatea unei mici afaceri de a crea beneficii pentru comunitate.
Frolu a încheiat această parte a conversației subliniind că tocmai experiențele unor astfel de antreprenori sunt cele din care echipa continuă să învețe și să dezvolte programul PGL.
De la experiențe locale la o rețea de păstrători de patrimoniu
Dincolo de istoria și exemplele prezentate, conversația a adus în atenție următoarea etapă a demersului construit în jurul Punctelor Gastronomice Locale.
Pornind de la experiențele acumulate în Delta Dunării și de la dezvoltarea conceptului la nivel național, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, în cadrul platformei România Tradițiilor Creative, împreună cu Muzeul ASTRA din Sibiu și alți parteneri, inclusiv inițiative din zona Armenișului, a dezvoltat programul „PGL – Păstrători de patrimoniu”.
Programul recunoaște punctele gastronomice care contribuie, dincolo de activitatea culinară, la păstrarea și valorificarea patrimoniului comunităților din care fac parte.
Nu este suficient ca un PGL să ofere mâncare bună sau preparate prezentate drept tradiționale. Sunt importante relația cu teritoriul, folosirea produselor locale, păstrarea identității gastronomice, integrarea în comunitate, colaborările dezvoltate și beneficiile generate pentru cei din jur.
Titlul de Păstrător de patrimoniu urmărește să facă vizibile exemplele de bună practică și să ofere repere celor care își doresc să dezvolte activități similare.
La momentul conversației, programul reunise 21 de păstrători de patrimoniu, iar una dintre direcțiile prezentate de Teodor Frolu era extinderea acestui grup către aproximativ 50 de membri.
O altă componentă aflată în dezvoltare este un atlas de bune practici, care să documenteze experiențe relevante și să explice mecanismele prin care anumite inițiative au reușit să producă efecte economice, culturale și comunitare.
Nu este vorba despre o rețetă unică, aplicabilă oriunde, ci despre principii și modele care pot fi adaptate la resursele și particularitățile fiecărui teritoriu.
Pe termen mai lung, perspectiva prezentată de Frolu este aceea a unei mărci colective administrate chiar de comunitatea profesională a PGL-urilor recunoscute. Membrii acesteia ar urma să își asume criteriile de calitate, evaluarea noilor participanți și dezvoltarea programului.
În cadrul conversației, Alina Floroi, Culture & Operations Coordinator în cadrul WeWilder, WWF, a ridicat tocmai problema diferențelor de calitate dintre PGL-uri și a modului în care ar trebui să evolueze rețeaua.
Răspunsul lui Frolu a revenit la importanța unei piețe informate. Reglementările și controalele sunt necesare, dar multiplicarea lor nu garantează automat calitatea experiențelor oferite.
Este nevoie și de transparență, de recunoașterea exemplelor valoroase și de consumatori care înțeleg ce cumpără, de unde provin ingredientele și ce diferențiază un PGL construit responsabil de o ofertă turistică standardizată.
În această logică, programul PGL – Păstrători de patrimoniu nu urmărește doar acordarea unor distincții. El poate contribui la dezvoltarea unei comunități profesionale, a unor standarde asumate de membrii ei și a unei piețe capabile să recunoască și să recompenseze calitatea.
Este și o continuare firească a unui parcurs care a început cu piețele țărănești, a trecut prin experimentele gastronomice din gospodăriile Deltei Dunării și prin demersurile pentru recunoașterea legislativă a PGL-urilor, iar astăzi își propune să valorifice mai amplu potențialul cultural și economic al acestora.
Patrimoniul local ca resursă pentru prezent și viitor
Conversația de la LA PAS a arătat că discuția despre Punctele Gastronomice Locale depășește cu mult sfera gastronomiei.
Vorbim despre gospodării și mici inițiative antreprenoriale care pot păstra cunoștințe, rețete și practici locale, dar și despre locuri de întâlnire între vizitatori și comunități, despre susținerea producătorilor și despre noi forme de colaborare economică și socială.
Intervențiile participanților au arătat și că acest potențial nu se valorifică automat. Depopularea rurală, diferențele dintre așteptările turiștilor și aspirațiile localnicilor, dificultățile administrative sau tendința de uniformizare a experiențelor turistice rămân provocări reale.
Răspunsurile nu pot veni din simpla reproducere a trecutului și nici din transformarea patrimoniului într-o atracție turistică decorativă.
Miza este cunoașterea și folosirea inteligentă a resurselor locale, construirea unor relații economice echitabile și păstrarea capacității comunităților de a decide cum vor să evolueze.
În această perspectivă, tradițiile creative și Punctele Gastronomice Locale oferă o direcție de lucru: patrimoniul nu ca o moștenire care trebuie doar conservată, ci ca o resursă din care se pot construi oportunități pentru prezent și viitor.
LA PAS 2026, festivalul care a găzduit această conversație
Ne-am bucurat să aducem această conversație la Festivalul LA PAS / Slowing Down, organizat de Asociația CRIES la Timișoara, ajuns în 2026 la cea de-a șasea ediție, desfășurată sub egida Pactului Climatic European, aducând în discuție legăturile dintre hrană, climă și calitatea vieții.
#EuropeanClimatePact #PactulClimaticEuropean
Desfășurat între 9 și 11 octombrie, în grădina Institutului Francez, LA PAS este un festival dedicat hranei și culturii sustenabile, care pornește de la ceea ce punem în farfurie pentru a explora relațiile dintre oameni, comunități, patrimoniu și mediul înconjurător.
Timp de trei zile, producători locali, artizani, artiști, cercetători, antreprenori și publicul timișorean s-au întâlnit în jurul unor experiențe gastronomice, ateliere, expoziții și dialoguri despre consum responsabil, biodiversitate, tradiții alimentare și viitorul sistemelor de producție a hranei.
Dincolo de programul evenimentelor, LA PAS propune o reflecție despre efectele alegerilor noastre cotidiene asupra mediului și asupra comunităților din care facem parte. Hrana devine astfel punctul de pornire pentru întrebări despre sustenabilitate, economie locală, relațiile dintre producători și consumatori și reziliența comunităților în fața schimbărilor climatice.
În acest context, interesul echipei LA PAS de a integra în program și perspectiva Punctelor Gastronomice Locale a creat un cadru firesc de întâlnire între preocupările festivalului și cele dezvoltate prin România Tradițiilor Creative.
Pentru noi, gastronomia locală este o poartă de intrare către patrimoniul și identitatea unui teritoriu, dar și un punct de plecare pentru discuții despre folosirea responsabilă a resurselor, dezvoltarea economiilor locale și felul în care tradițiile pot continua să genereze valoare în contemporan.
Sunt teme care se regăsesc, din perspective complementare, și în demersul LA PAS. Tocmai această apropiere a făcut posibilă o conversație în care experiențele din Delta Dunării, inițiativele PGL și perspectivele celor prezenți s-au întâlnit cu preocupările mai largi ale festivalului pentru o cultură a hranei sustenabilă și responsabilă.
Ca parteneri de comunicare ai acestei ediții, le mulțumim colaboratorilor de la CRIES pentru invitație, pentru interesul și deschiderea cu care au integrat în program temele propuse de România Tradițiilor Creative și pentru contextul de dialog pe care îl construiesc prin LA PAS. Ne bucurăm că am putut contribui la această ediție cu o conversație care a pus în legătură experiențe, întrebări și perspective diferite asupra rolului patrimoniului local pentru prezent și viitor.
PGL – Păstrători de patrimoniu: un nou apel de înscrieri, deschis până pe 31 octombrie 2026
Conversația de la LA PAS a prilejuit și lansarea unui nou apel de înscrieri în programul „PGL – Păstrători de patrimoniu”, dedicat Punctelor Gastronomice Locale care își doresc să contribuie activ la păstrarea și valorificarea patrimoniului comunităților din care fac parte. Operatorii PGL sunt invitați să completeze un chestionar de autoevaluare, care îi ajută să identifice atât contribuțiile actuale, cât și oportunitățile de dezvoltare. Termenul-limită este 31 octombrie 2026. Detalii despre program, criterii și formularul de înscriere sunt disponibile aici, pe platforma România Tradițiilor Creative.
Parte din proiectul derulat de echipa Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, „Punctele Gastronomice Locale (PGL) – motoare ale dezvoltării turismului rural și ale economiei locale”, finanțat de Romanian-American Foundation.