Timișoara în șase pași climatici

10/10/2024

Cele șase popasuri ale primei plimbări climatice din Timișoara atrag atenția asupra riscurile climatice asociate cu un oraș, dar oferă și soluții la îndemâna cetățenilor, autorităților, mediului de afaceri și a celui universitar.

Când au luat LA PAS orașul, cei 17 participanți la plimbarea climatică organizată sâmbătă, 5 octombrie, în contextul Pactului Climatic European și al festivalului de gastronomie lentă LA PAS, s-au oprit în locuri care i-au hrănit cu cunoștințe (și emoții) noi cu privire la efectele schimbărilor climatice asupra felului în care trăim și ne hrănim.

  • Grădina urbană a UVT
  • Serele de la Universitatea Politehnică
  • Spațiu verde – oportunitate de observare a biodiversității urbane
  • Fântână publică – spațiu de reziliență climatică
  • Piață volantă – spațiu de reziliență alimentară
  • Spațiu ASAT – un model de agricultură susținută de comunitate care presupune existența unui parteneriat între producători și consumatori

Cele șase puncte de oprire pe parcursul plimbării au prilejuit dezbateri privind rolul educațional al intervențiilor urbane de mediu, precum și dezbateri despre biodiversitate, reziliența climatică și alimentară, modele de producție și consum etice din punct de societal. Gazde și naratori la fiecare punct de pe traseu au fost:

Alexandra Petcu de la Institutul de Cercetări Avansate de Mediu UVT,

Mihaela Tilinca, ghid geografic și expert în acțiuni de mediere știință – cultură,

Alexandra Recăşan, activistă pentru protecția și promovarea biodiversității,

Ana-Maria Paladus, activistă de mediu în REPER21,

Emil Zorilă, grădinar naturalist și ambasador al Pactului climatic european în România

Oana Farka Răducioiu, producătoare în sistem ASAT, reprezentantă a Asociației Cries, organizatorul festivalului La Pas – asociație care promovează ASAT de peste 15 ani. Sistemul ASAT este un model de solidaritate între fermieri și grupuri de consumatori, bazat pe abonamente pentru produse agricole – pentru asumarea riscurilor de producție de producător și consumator deopotrivă.

Mai multe detalii despre plimbare aici.

 

Plimbarea climatică este o inițiativă a REPER21, și face parte din angajamentul cetățenesc propus de Pactul Climatic European – un cadru de conștientizare și acțiune climatică pentru cetățenii europeni, în perspectiva transformării Uniunii Europene într-o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care:

  • să ajungem, până în 2050, la zero emisii nete de gaze cu efect de seră;
  • creșterea economică să fie disociată de utilizarea resurselor;
  • nicio persoană și niciun loc să nu fie lăsate în urmă.

Mai multe despre Pactul Climatic European: https://climate-pact.europa.eu/index_en

Secretariatul Pactului Climatic European este coordonat la nivel european de Directoratul General pentru Climă al Comisiei Europene și coordonat în România de REPER21. Activitățile Pactului Climatic European sunt comunicate în România de DC Communication.