Premieră la Paris: filmul IVAN – omul cu rădăcini în ape

20/08/2024

Premiera internațională a documentarului artistic „IVAN – omul cu rădăcini în ape”, realizat de Ana Preda, o coproducție Televiziunea Română și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, a fost celebrată pe 9 august, la Paris, în prezența unei audiențe numeroase. Proiecția a avut loc la Casa României de la Ambasada României din Franța, la Palatul Béhague, în cadrul unui eveniment organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și Institutul Cultural Român, prin Institutul Cultural Român de la Paris, găzduit de Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Ambasada României la Paris.

„Ivan Patzaichin nu a fost doar o legendă a sportului românesc și internațional, ci și purtătorul unor calități umane rare, o întruchipare a valorilor olimpismului – excelență, respect, prietenie. Ivan Patzaichin a fost un univers întreg, iar pentru noi este o onoare să aducem un omagiu acestui imens campion al României, prin prezentarea în premieră mondială, aici, la Casa României, în Palatul Béhague, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, a filmului „IVAN – Omul cu rădăcini în ape,” o producție a Televiziunii Române și a Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, în regia Anei Preda. Mulțumim, Teodor Frolu, și mulțumiri speciale Institutul Cultural Român, ICR Paris și doamnei director Doina Marian.”

Ioana Bivolaru, E.S. Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză

 „Moștenirea lăsată de Ivan Patzaichin este generoasă și complexă. Ivan este un model al marii performanțe și al olimpismului, dar și un model al dedicării și devotamentului. Institutul Cultural Român a lansat cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris filmul despre personalitatea excepțională a lui Ivan Patzaichin, ca exemplu de implicare în societate, de performer care, după încheierea carierei sportive, si-a dedicat energia și renumele comunității din care a plecat, pentru a susține în România modelul cultural al dezvoltării sustenabile prin valorificarea patroniului cultural local. Sunt recunoscător Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23 și Televiziunii Române pentru oportunitatea prezentării documentarului IVAN – omul cu rădăcini în ape în programul Casei României, găzduit de Ambasada României la Paris, iar pe viitor în întreaga rețea ICR. Adresez mulțumiri doamnei ambasador Ioana Bivolaru și tuturor partenerilor implicați.”

     — Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român

Evenimentul a dovedit că patrimoniul construit de Ivan Patzaichin este viu și vibrează puternic. Acesta se regăsește nu numai în sport, dar îmbogățește și viața culturală și socială a României, cu ecouri în toată lumea. O mică parte materială a patrimoniului lui Ivan poate fi cercetată la Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară din Mila 23, instituție muzeală și de dezvoltare locală construită în 2023-2024 pe terenul casei părinților lui Ivan, prin recuperarea și recondiționarea de elemente ale construcției originale.

Documentarul îi reconstituie biografia cu imagini inedite de arhivă, trecând prin cele cinci ediții ale Jocurilor Olimpice la care a participat, dar oferă mai ales o perspectivă privind devenirea sa, de la adolescentul plecat din Mila 23, micul sat din Deltă, până la multiplul campion ale cărui victorii au fost întotdeauna precedate de eșecuri. Filmul documentează și întoarcerea sa la rădăcini, pornită dintr-un simț al datoriei față oamenii și locul care l-au format.

După difuzarea pe canalele televiziunii naționale TVR, filmul a fost proiectat în premieră internațională la Paris, în contextul manifestărilor ce însoțesc Jocurile Olimpice, în prezența doamnelor Georgiana Potzaichin, soția lui Ivan Patzaichin, şi Ivona Potzaichin-Rusu, fiica marelui campion, a Excelenței Sale doamna Ioana Bivolaru, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Franceză, a Doinei Marian, directoarea ICR Paris, a Anei Preda, regizoarea filmului, a lui Mihai Covaliu, preşedintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a lui Teodor Frolu, vice-preşedinte al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, a sportivilor din echipa României la Jocurile Olimpice, a jurnaliștilor şi altor invitați din Franța și România.

Filmul este realizat cu acordul și sprijinul doamnelor Georgiana Potzaichin și Ivona Potzaichin-Rusu, cu participarea actorului Vlad Ivanov. Producător Diana Dumitru, muzica Electric Brother, editori Tiberiu Teodorescu și Dragoș Smărăndescu, colorizare Mihnea Biciușcă, sound design George Craioveanu, motion design Gabriela Burcea. Au fost utilizate imagini din arhivele TVR, Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, COSR, FC Dinamo, Dacin Sara, ANF/CNC, Agerpres, Voltaj (videoclipul piesei muzicale „Din toată inima”). De asemenea, au fost folosite imagini din filmele: IAR CA SENTIMENT UN CRISTAL, 1986, Ovidiu Bose Paştina; OAMENI ȘI LOCURI PRIN DELTĂ, 1971, Ion Bostan; OLIMPICI ROMÂNI LA ÎNĂLȚIME, 1969, Octav Ioniță, Virgil Anastasescu, Petre Gheorghe, Radu Zamfirescu; CAMPIONII, 2000, Constantin Vaeni.

La producerea filmului și a evenimentelor ce îl fac disponibil publicului larg au contribuit Institutul Cultural Român, ICR Paris, Ambasada României în Franța, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Agenția Națională pentru Sport, Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe, Institutul Francez din România și Televiziunea Română.

Imaginea din afișul filmului reprezintă o fotogramă din filmul „Iar ca sentiment un cristal”, de Ovidiu Bose Paştina, 1986.

Mai multe detalii: https://muzeu.ivanpatzaichin.ro/filmulivanomulcuradaciniinape/; https://www.facebook.com/MuzeulIvanPatzaichin; https://www.instagram.com/muzeulivanpatzaichin/