Invitație la vernisajul expoziției de fotografie climatică – #PactClimaticEuropean

27/06/2024

Vineri, 28 iunie 2024, de la ora 10:00, vă invităm la vernisajul expoziției de fotografie climatică care va avea loc la Școala Gimnazială „Bogdan Petriceicu Hașdeu” Iași (str. I. Creangă, nr.27). Evenimentul se adresează elevilor, părinților, cadrelor didactice și managerilor școlari, precum și altor membri ai comunității interesați de tematica schimbărilor climatice.

Evenimentul ȋși propune să sensibilizeze și să motiveze la acțiune membrii comunității educaționale ieșene referitor la acțiunile climatice care pot avea loc ȋn jurul nostru, acasă și în comunitate. Cele 30 de fotografii care fac parte din expoziție surprind ȋn imagini acțiuni climatice la care au participat sau ȋn care au fost implicați elevi și profesori ai școlii.

Evenimentul se dorește a fi și un prilej de dialog ȋntre diferiți actori ai comunității referitor la rolul cetățenilor ȋn realizarea acțiunilor climatice la nivelul comunităților din care fac parte, vernisajul fiind urmat de o scurtă sesiune de ȋntrebări și răspunsuri, ȋnsoțite de o cafea și o mică gustare.

La vernisajul  de pe 28 iunie 2024 vor fi prezente și Ana Maria Pălăduș de la Asociația REPER21 din București și Anca Gheorghică de la Asociația Mai bine, două asociații cu contribuții semnificative ȋn domeniu acțiunilor climatice la nivel național și parteneri locali ai Școlii Gimnaziale „Bogdan Petriceicu Hașdeu”.

Expoziția este realizată sub egida Pactului climatic european, cadrul de sensibilizare al Comisiei Europene privind schimbările climatice și tranziția ecologică. Școala Bogdan Petriceicu Hașdeu este una dintre puținele instituții de învățământ din România care și-a asumat provocarea de a contribui la un concurs european de fotografie ce surprinde acțiunea climatică în comunitatea ieșeană.