Proiectul Letea reciclează! face parte din programul Cu apele curate, implementat cu sprijinul Lidl România.
Programul reprezintă un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din localitățile dunărene. Proiectul este derulat de Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, în parteneriat cu Asociația Letea în UNESCO, cu sprijinul JT Grup și Asociația Prin Mediu Trăim.
Call-ul își propune să identifice, să premieze și să producă trei tipuri de recipiente pentru colectare a deșeurilor din satul Letea, care să integreze meșteșuguri și materiale specifice Deltei și care să fie ușor integrabile în peisajul satului Letea.
O propunere înseamnă soluții pentru 3 tipuri de recipiente
- Pubelă pentru deșeuri din plastic- capacitate maximă o tonă. Amplasarea la pontonul principal unde acostează ambarcațiunile, se va produce o bucată.
- Pubele pentru gospodării pe 3 fracții de deșeuri: capacitate maximă 240 litri, plastic/metal – culoare galben; hârtie/carton – culoare albastru; sticlă – culoare verde. Amplasare: la pensiunile locale (3 pernsiuni), se vor produce 3 seturi de pubele.
- Coș stradal, capacitate 100 litri. Amplasare: vor înlocui coșurile din plastic existente, amplasate pe străzile satului, pe stâlpii de iluminat, se vor produce minim 15 bucăți.
Buget total producție : 15.000 de lei.
Se recomandă inserția unui spațiu care să integreze siglele programului și numele proiectului: Letea reciclează.
Cele trei recipiente se tratează ca o familie de obiecte, proiectul aplicat va presupune soluții pentru fiecare dintre cele trei tipuri de recipiente.
Premiul este în valoare de 3.000 lei pentru proiectul câștigător.
Proiectele pot fi înscrise până pe data de 26 iulie 2020 ora 24.00, prin completarea și transmiterea documentelor la adresa de e-mail: echipa@ecopolis.org.ro.
Detalii despre competiție sunt disponibile aici.