#ORIGINI de la idei încolțite la tradiții creative

De peste doisprezece ani, Fundația ADEPT Transilvania, cu susținerea Fundației Orange, este inițiatoarea unui intens proces de recunoaștere și de promovare a României și a valorilor sale tradiționale, la nivel național și internațional, fiind dedicat conservării biodiversității și dezvoltării rurale, având o abordare inovatoare pentru ca aceste peisaje și comunități să supraviețuiască în secolul XXI. ADEPT desfășoară un program integrat, conectând conservarea biodiversității cu beneficiile economice și sociale, stimulând totodată și creșterea capacității locale pentru un management eficient în viitor.

Astfel, scopul proiectului inițiat de Fundația ADEPT este sprijinirea Zonelor de Înaltă Valoare Naturală (HNVF). Lucrul prin care ele se disting este prezența vegetației naturale și semi-naturale: pajiștile. Ca urmare, ele sunt în general foarte bogate în specii și, în unele cazuri, alcătuiesc un peisaj mozaic continuu pe scară largă, care include elemente structurale naturale – cum ar fi marginile câmpului, pereți de piatră, paturi de pădure sau scrub, mici râuri – și patch-uri de teren arabil și livezi. Acestea se regăsesc în zonele rurale unde agricultura tradițională este principala activitate economică și un factor-cheie în conservarea naturii, reprezentând aproximativ 30% din totalul suprafeței agricole utilizabile din România. Proiectul se aplica în 10 situri de pajiști din Sudul Transilvaniei (150 ha) și în 2 zone bio-geografice (Târnava-Mare şi Pogány-havas).
Totodată, Fundația ADEPT este interesată să conserve identitatea culturală a zonei Sighișoara – Târnava Mare, identificând modalități de stimulare a viabilității economice. Astfel, printre inițiativele sale se numără o componentă importantă: ideea revitalizării unui meșteșug pierdut de mai bine de 200 de ani din zona Saschizului – olăritul, ceramica în albastru de cobalt, de Saschiz. Cu sprijinul Fundației Camelia Botnar din Marea Britanie, Fundația ADEPT a reușit să implice în acest demers mai mulți tineri din comunitate, oferindu-le cursuri de pregătire în tehnica olăritului în Marea Britanie și încurajându-i să îl practice în atelierul de ceramică, pentru a preveni abandonul zonei rurale de către noile generații.

#MOȘTENIRE zestrea care a hrănit proiectul

Multe dintre terenurile de Înaltă Valoare Naturală din România și din Europa pot fi menținute doar dacă se păstrează practicile agricole tradiționale. Chiar și în prezent, atari practici oferă o serie de beneficii publice: peisaje culturale valoroase, apă și hrană de înaltă calitate, calitatea vieții, oportunități de recreere, controlul inundațiilor. De toate acestea se bucură comunitatea la scară lărgită, nu doar aceia care locuiesc propriu-zis în Zonele de Înaltă Valoare Naturală.
Pentru a le sprijini, proiectul Fundației ADEPT caută să susțină agricultura tradițională, printr-o serie de măsuri: testarea plăților suport, demonstrarea potențialului acestor scheme și identificarea oportunităților pentru extinderea lor la nivel național și internațional, încurajarea micilor producători pentru a lucra împreună, susținerea peisajelor și comunităților locale pentru finanțări din partea UE și creșterea nivelului de înțelegere a acestor măsuri.
În ce privește ceramica de Saschiz, prin forma și tehnica sa perfectă, în albastru cobalt, a ocupat un loc special în cadrul ceramicii ardelene și a captat interesul cercetătorilor de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

#OAMENI întâlniri prin care proiectul a prins trup

Cel care a pornit la drum alături de ADEPT în readucerea la viață a ceramicii albastre de Saschiz este Marinel Gyorfi, unul dintre tinerii instruiți în Marea Britanie. Marinel are doar 21 de ani și readuce la viață, cu propriile mâini, meșteșugul olăritului, animat de pasiune și dăruire.

#LOCURI cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Sașii care au trăit în Saschiz de-a lungul anilor nu erau doar fermieri. Ei au dezvoltat, de asemenea, bresle de meserii. Pe teritoriul comunei, documentele vorbesc despre meșteșugari de ceramică care și-au făcut loc printre breslele tradiționale ale secolului al XVII-lea, pe lângă cizmari, furniari, fierari și dulgheri. Atelierul de ceramică a fost reînființat chiar în Saschiz, locul de obârșie al ceramicii în albastru de cobalt, renumit pentru vasele sale albastre din anii 1700.

#ÎNCOTRO?

În proiectul de susținere a Zonelor de Înaltă Valoare Naturală, ne dorim promovarea măsurilor de cooperare, care vor încuraja micii producători să lucreze împreună, generând astfel viabilitate economică și demonstrând potențialului acestor scheme de a atinge obiective de protejare a mediului prin indicatorii de monitorizare și control. În Centrul de Ceramică de la Saschiz organizăm ateliere de olărit, atât pentru turiști, cât și pentru școlile din zonă. Ne dorim ca acest atelier să devină un punct de referință al meșteșugului românesc.