#ORIGINI de la idei încolțite la tradiții creative

Colecția HONEST GOODS a luat forma unui proiect experiment de arhitectură și design de obiect în dialog cu obiecte tradiționale pentru folosința de zi cu zi. Este un proiect prin care meșteri din zona Câmpulung Muscel și tineri designeri înzestrați au prilejul să creeze, experimentând, obiecte de inspirație culturală tradițională, adaptate nevoilor contemporane. Proiectul s-a născut din dorința de a crea un brand durabil de patrimoniu. Vila Golescu și peisajul cultural din jurul acesteia au fost la momentul de început al proiectului resursele materiale și imateriale cel mai bine organizate și cele mai relevante pentru colecția vizată, și așadar câștigătoarele primului experiment pornit în jurul unui obiect de arhitectură de însemnătate atât la nivel local, cât și la nivel național.
Ne-am articulat metoda treptat, bazându-se pe încercări, experimente, lucru în echipă, intersecție de domenii, schimb de experiențe, explorând pas cu pas, țintind spre noi teritorii, observând, lăsându-ne îndrumați și știind întotdeauna unde să ne oprim. Procesul de realizare a arătat că relația meșter-designer se construiește cu răbdare și înțelegere reciprocă. Greu este și de o parte, și de cealaltă: designerii își construiesc ideile pornind de la tehnicile și limbajul local, iar meșterii își adaptează și chiar aprofundează meșteșugul în proiectul de colaborare cu designerii. Însă drumul, presărat cu frământări de minte prelungită-n mâini frământătoare și cu bucuria descoperirii, prețuiește pentru noi la fel de mult ca atingerea destinației.

#MOȘTENIRE zestrea care a hrănit proiectul

Colecția de obiecte de uz zilnic, legată de patrimoniul de arhitectură, este rezultatul unui proces de lucru având ca punct de iradiere Vila Golescu și meșteșugurile din Muscel, pornind de la noțiunea de peisaj cultural. El este creuzetul din care se distilează în timp patrimoniul ca resursă culturală valoroasă (cele mai bune practici de locuire și practici culinare, traiul în comunitate etc.) ce poate fi folosit critic, prin inovație, și în mod inteligent, ca resursă economică, de către designeri și meșteri. Cu alte cuvinte, se reutilizează un monument istoric, nu prin conservare și muzeificare, ci prin locuire și integrare în viața cotidiană. Piesele din colecție pun împreună sub umbrela unui design adaptat contemporaneității meșteșuguri și materiale locale, împreună cu o poveste a facerii lor. Am lucrat într-un ambient cald, firesc și chiar familiar în ateliere, grădini, curți sau case, adunați în jurul unei mese sau al unor povești, cu tensiuni și liniști deopotrivă, împlinind însă, întotdeauna, ceea ce ne-am dorit.

#OAMENI întâlniri prin care proiectul a prins trup

Fiecare dintre meșterii aleși în proiect a fost invitat să devină partener în construcția obiectelor. Schițele incipiente au căpătat greutate și însemnătate într-un dialog de idei și încercări ce au încercat de fiecare dată să așeze împreună o poveste a locului și o nevoie obiectivă. Creativitatea și intuiția practică au condus spre nuanțe particulare ale materiei sub îndrumarea personalității fiecărui meșter în parte, fie că a fost vorba de lut frământat jucăuș, de împletituri, de piatră aleasă din fundul curții și crescută în ritm uniform de cioplit și lustruit, de lemn plimbat prin mâini meșter-inginerești, dar și meșter-răbdătoare, de țesături crescute cu liniște și simț de răspundere față de frumusețe.

#LOCURI cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Proiectul s-a născut în jurul Vilei Golescu și a început să crească mai mult în perimetrul urban, răspunzând unor nevoi existente – dar încă nu foarte clar asumate – de activare creativă a tradițiilor, de valorificare a patrimoniului, de descoperire și parcurgere a peisajelor culturale. Folosind acest fundal, colecția încearcă să-și găsească un loc în viața de zi cu zi a oamenilor, atât din peisajul urban, cât și din cel rural, parcurgând până în prezent un traseu itinerant de deschidere și prezentare în vernisaje din Câmpulung [2016], București, la London Design Week[ 2016], la Romanian Design Week [mai 2017] și la expoziția din Madrid „Threads of Traditions” [iunie 2017].

# ÎNCOTRO?

Honest Goods se pregătește să-și găsească locul în casele și grădinile utilizatorilor, dar și pe potecile unor noi serii experimentale, cu alte repere de patrimoniu, propunând obiecte realizate în spiritul exploratoriu al Fundației Pro Patrimonio: utile și oneste în raport cu istoria și peisajul cultural.