24 octombrie 2018

 

Între 26 și 28 octombrie, la The Ark – București, are loc cea de-a doua ediție a Forumului Tradițiilor Creative, un eveniment care aduce împreună, timp de trei zile, creatori, specialiști în diferite domenii culturale și artistice, precum și reprezentanți ai industriilor creative și ai instituțiilor publice din zona de cultură.

 

Actuala ediție a Forumului își propune să sublinieze importanța elementelor de patrimoniu cultural, material și imaterial, pentru dezvoltarea locurilor, oamenilor și comunităților, pornind de la exemplele de bună practică privind colaborarea dintre creatorii România Tradițiilor Creative care au devenit membri ai comunității la începutul anului 2017.

 

 

Prin intermediul conferințelor, dezbaterilor, atelierelor, expozițiilor și momentelor artistice, evenimentul va aduce în atenția publică două teme conexe conceptului de tradiții creative: educația privind patrimoniul cultural și materialele naturale (piatră, lut, lemn, in, cânepă ș.a.) folosite în meșteșugurile tradiționale ca resurse relevante pentru identitatea și mândria locală.

 

Deschiderea oficială va avea loc vineri seara, de la 18:00, cu o masă rotundă pe tema Tradițiile creative în contextul Anului European al Patrimoniului Cultural, la care vor lua cuvântul:

 

Liliana Țuroiu (Președintele Institutului Cultural Român), Raluca Bragarea (Șeful departamentului Comunicare, Reprezentanța Comisiei Europene în România), Teodor Frolu (inițiatorul proiectului România Tradițiilor Creative) Alexandru Andrășanu (Director al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Președintele Asociației Geomedia și coordonator al actualei ediții a Forumului Tradițiilor Creative), Șerban Sturdza, arhitect, Președinte Pro Patrimonio și inițiator al proiectului Prodid – Batem fierul la conac!, Liliana Passima (Directorul Muzeului Național al Țăranului Român), Anda Becuț Marinescu (Șef serviciu cercetare, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală), Corina Mihăescu (Director al direcției Patrimoniu imaterial din cadrul Institutului Național al Patrimoniului), Lucia Leca (Coordonator al Anului European al Patrimoniului Cultural în România din cadrul Institutului Național al Patrimoniului), Andrei Borțun (Inițiator al proiectului Romanian Design Week), Monica Stroe (Lector Universitar Doctor, Departamentul Sociologie, Facultatea de Științe Politice, SNSPA) și Mircea Florian (Inițiator al proiectului Tulnicul – viitorul unui străvechi instrument).

 

Întreaga zi de sâmbătă, 27 octombrie, va fi dedicată materialelor naturale. Participanții sunt invitați la conferința și dezbaterea Materiale tradiționale ca resurse naturale transformate în identitate locală, care vor aduce în discuție materialele folosite în construcții și în design. Pornind de la importanța folosirii materialelor naturale, tot sâmbătă, Marina Gingirof, arhitect, membru al Grupului RURAL OAR va prezenta Harta meșterilor în domeniul construcțiilor din România – proiect strategic prioritar Grup Rural OAR, iar Mihaela Pop, Asociația Meșteșukar Mobil, va susține prezentarea proiectulul Politica publică pentru meșteșugul tradițional.

 

Ziua dedicată materialelor naturale se va încheia cu proiecția filmului documentar Materie și gest, lansat de Batem fierul la conac!, Țibănești. Filmul s-a născut organic în urma unui atelier internațional de dulgherie tradițională, desfăşurat anul trecut la Ţibăneşti, în curtea conacului Carp.

 

Ultima zi de Forum este dedicată educației privind patrimoniul. Duminică, în cadrul conferinței și dezbaterii Educația privind patrimoniul cultural, o serie de organizații membre ale comunității România Tradițiilor Creative vor prezenta proiecte de succes și modele de bune practici privind valorificarea creativă a patrimoniului cultural, astfel:

 

Cristian Pelivan, în numele Institutului Național pentru Cercetare și Formare Culturală va prezenta proiectul cultural Patrimoniu pentru încă un secol, un proiect de educație privind vandalizarea elementelor de patrimoniu material; Virgil și Adriana Scripcariu vor povesti despre proiectul Școlii de la Piscu de înfrățire a satelor Piscu (România) și Țigănești (Basarabia) prin colaborarea privind meșteșugul și lucrul cu materialele naturale dintre copiii celor două sate, iar Alexandru Andrășanu, președintele Asociației Geomedia va vorbi despre conceptul de geoproduse.

 

Tot duminică, vom pune sub lupă unul dintre materialele naturale folosite în mod tradițional pe teritoriul României: cânepa. Gabriel Moncea, vicepreședintele Asociației Sustainable Lifestyle, va prezenta aplicația Harta Cânepii, iar Teodor Frolu, manager, împreună cu Olah Gyarfas, designer, vor prezenta colecția PATZAIKIN de Cânepă din perspectiva materialelor naturale.

 

Atelierele de lucru cu materialele naturale de sâmbătă și duminică sunt dedicate atât copiilor, cât și adulților:

 

  • Sâmbătă, Laura Leonte, designer și manager Cosânzeana, ne invită la Atelierul de cusut pentru copii Să coasem frumos cu Cosânzeana, iar Ioana Corduneanu, manager Semne Cusute, îi invită pe cei mari la Atelierul de cusut cu Semne Cusute
  • Duminică, arhitecții Daniel și Ramona Barbu-Mocănescu îi așteaptă pe cei mici la un Atelier de experimentare și înțelegere a materialelor naturale, iar pe cei mari la un Atelier de utilizare a materialelor naturale în construcții
  • Tot duminică, Școala de Piscu invită copiii la două workshop-uri: Atelier de imprimare prin tehnica serigrafiei și olărit și Atelier de linogravură
  • Viorel Gheorghe, de la Atelierul Mobil le va face celor mici o introducere în istoria canoei, le va povesti despre diferite tehici de construcție, utilizări, iar apoi vor trece la construcția propriu zisă a unei machete de canoe
  • Mircea Florian va invita tinerii la un atelier de drâmbă, un instrument muzical în formă de potcoavă, prevăzut cu o lamă care se ciupește cu degetul în timp ce potcoava se ține în gură.

 

Numărul locurilor disponibile pentru ateliere este limitat. Vă recomandăm să confirmați participarea (cu numele participantului, vârsta și atelierul preferat) la adresa de e-mail contact@traditiicreative.ro.

 

Ziua se va încheia cu proiecția filmului România Tradițiilor Creative, un proiect de video-documentare a tradițiilor creative de pe teritoriul României inițiat de DC Communication și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

 

Pe toată perioada Forumului, vizitatorii sunt invitați la expoziția și târgul de proiecte și produse ale membrilor comunității România Tradițiilor Creative expuse la The Ark – Depozit de viitor (str. Uranus 150).

 

Expoziția Stone made objects. The Intangible Heritage of UNESCO Global Geoparks, prezentată de Alexandru Andrășanu, președintele Asociației Geomedia, precum și expoziția de Obiecte meșteșugărești tradiționale pentru prelucrarea cânepii și a fierului din colecția privată Radu George Dumitriu, vor putea fi vizitate pe toată durata evenimentului la The Ark.

 

Mai multe informații sunt disponibile pe www.traditiicreative.ro și în pagina de Facebook dedicată evenimentului Forumul Tradițiilor Creative, ediția a II-a: https://www.facebook.com/events/274348849740481/

 

Comunitatea România Tradițiilor Creative a luat naștere în 2017 din necesitatea de a aduce la un loc arta, meşteşugurile şi industriile creative, alături de antreprenori şi reprezentanţi ai patrimoniului cultural, dar și de instituții și specialiști care promovează valoarea peisajelor culturale.

 

Proiectul Forumul Tradițiilor Creative, ediția a II-a, este derulat de DC Communication, Asociația Geomedia, Muzeul Național al Țăranului Român, Ordinul Arhitecților din România, Fundația Calea Victoriei, The Institute, Pro Patrimonio, Școala de la Piscu, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, Universitatea București, SNSPA, sub înaltul patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România și sub egida Anului European al Patrimoniului Cultural.

 

Parteneri media: București FM, Cărturești, Citatepedia, Igloo, Modernism, Zeppelin.

 

Proiectul este sprijinit financiar de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Conferințele din cadrul Forumului Tradițiilor Creative fac parte din proiectul cultural Consolidarea Comunității România Tradițiilor Creative, inițiat de DC Communication și co-finanțat  de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

 

Forumul Tradițiilor Creative

ediția a II-a

26-28 octombrie 2018, The Ark, Strada Uranus, nr. 150

AGENDĂ

 

Vineri, 26 octombrie

Deschidere oficială – Forumul Tradițiilor Creative, ed. II

 

18:00 – 20:00 Masă rotundă – Tradițiile creative în Anul European al Patrimoniului Cultural (parter)

 

(Relevanța recuperării și valorificării tradițiilor în Anul European al Patrimoniului Cultural, intervenții reprezentanți ai instituțiilor, intervenții membri ai comunității România Tradițiilor Creative, prezentări exemple de colaborări și proiecte noi ca urmare a membership-ului în comunitatea România Tradițiilor Creative, prezentare The Ark – Depozit de viitor – importanța unei piețe de desfacere, creștere economică)

 

Vorbitori:

 

Liliana Țuroiu, Președintele Institutului Cultural Român

Raluca Bragarea, Șeful departamentului Comunicare, Reprezentanța Comisiei Europene în România

 

Teodor Frolu, inițiator al proiectului România Tradițiilor Creative

Alexandru Andrășanu, Director al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Președintele Asociației Geomedia și coordonator al ediției II a Forumului Tradițiilor Creative

Șerban Sturdza, arhitect, Președinte Pro Patrimonio și inițiator al proiectului Prodid – Batem fierul la conac!

 

Liliana Passima, Directorul Muzeului Național al Țăranului Român

Anda Becuț Marinescu, Șef serviciu cercetare, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală

Corina Mihăescu, Director al direcției Patrimoniu imaterial, Institutul Național al Patrimoniului

Lucia Leca, Coordonator al Anului European al Patrimoniului Cultural în România, Institutul Național al Patrimoniului

Andrei Borțun, Inițiator al proiectului Romanian Design Week

Monica Stroe, Lector Univ. Dr., Dep. Sociologie, Facultatea de Științe Politice, SNSPA

Mircea Florian, Inițiator al proiectului Tulnicul – viitorul unui străvechi instrument

 

20:00 – 21:30 Recepție – Ziua ospeției (parter)

 

(Sesiune networking)

 

 

 

 

Sâmbătă, 27 octombrie

Ziua dedicată MATERIALELOR NATURALE

 

10:00 – 12:00 Conferință și dezbatere – Materiale tradiționale ca resurse naturale transformate în identitate locală – sesiunea I: materiale folosite în construcții (parter)

 

Sesiune:

 

  1. Materiale pentru construcții

 

Tematici: materiale naturale din România (plante naturale, lemn, metale, piatră, lut etc.), structuri tradiționale din lemn, sisteme de izolaţie, finisaje, sisteme de închidere, tencuieli pe bază de argilă, vopsitorie pe bază de var ș.a.

 

Vorbitori:

 

Teodor Frolu, Inițiatorul proiectului România Tradițiilor Creative

Alexandru Andrășanu, Director al Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, Președintele Asociației Geomedia și coordonator al ediției II a Forumului Tradițiilor Creative

Daniel și Ramona Barbu-Mocănescu, arhitecți

Marina Gingirof, arhitect, membru al Grupului Rural OAR

Ana-Maria Goilav, arhitect, Școala de la Bunești

Mhai Nuță, arhitect, expert în șindrilă, membru al Grupului Rural OAR, Șiță-Șindrilă

 

12:30 – 14:30 Conferință și dezbatere – Materiale tradiționale ca resurse naturale transformate în identitate locală – sesiunea a II-a: materiale folosite în design (parter)

 

Sesiune:

 

  1. Materiale folosite în design

 

Tematică: materiale naturale folosite în design (cânepă, in, metal, lemn ș.a.)

 

Vorbitori:

 

Teodor Frolu, Inițiatorul proiectului România Tradițiilor Creative

Olah Gyarfas, designer, PATZAIKIN

Nicoleta Radu, designer și manager FABRIK

Tamina Lolev, Managing partner Nod makerspace și Bibliotecar MATER – biblioteca de materiale MATER

Ana-Maria Goilav, Școala de la Bunești

Radu George Dumitriu, designer, colecționar

 

14:30 – 15:00  Prezentarea proiectului Politica publică pentru meșteșugul tradițional, Asociația Meșteșukar Mobil

 

Vorbitor: Mihaela Pop, Expert tehnic implementare proiect Politica publică pentru meșteșugul tradițional, Asociația Meșteșukar Mobil

 

 

15:00 – 17:00            Atelier – copii –  să coasem frumos cu Cosânzeana (grădină sau subsol)*

 

Trainer: Laura Leonte, manager Cosânzeana

 

15:00 – 17:00            Atelier – adulți – atelier de cusut cu Semne cusute (grădină sau subsol)*

 

Trainer: Ioana Corduneanu, manager Semne Cusute

 

 

17:30  Prezentare – Harta meșterilor în domeniul construcțiilor din România – proiect Strategic Prioritar al Ordinului Arhitecților din România (parter)

 

Vorbitor: Marina Gingirof, arhitect, membru al Grupului RURAL OAR

 

 

18:00  Proiecție – Film documentar Materie și gest, lansat de Batem fierul la conac!, Țibănești (subsol)

 

 

Duminică, 28 octombrie

Ziua dedicată EDUCAȚIEI PRIVIND PATRIMONIUL

 

10:00 – 12:00  Atelier – copii – Experimentarea și înțelegerea materialelor naturale (grădină sau subsol)*

 

Trainer: Daniel și Ramona Barbu-Mocănescu, arhitecți

 

Descriere: lădițe cu diferite materiale: nisip, piatră, lut; modelare materiale; discuții despre proprietățile fiecărui material

 

10:00 – 12:00  Atelier – adulți – Folosirea materialelor naturale în construcții (grădină sau subsol)*

 

Trainer: Daniel și Ramona Barbu-Mocănescu, arhitecți

 

Descriere: atelier construcție cu materiale naturale

 

 

10:00 – 14:00  Atelier – copii – Construcția unei canoe în miniatură (grădină sau subsol)*

 

Trainer: Viorel Gheorghe, Atelierul Mobil

 

Descriere: introducere în istoria canoei, tehici de construcție, utilizări, construcția propriu-zisă a unei machete

 

10:00 – 12:00            Conferință și dezbatere – Educația privind patrimoniul cultural (parter)

 

Vorbitori:

 

Mircea Florian, Prof. asoc., Dr.h.c, Dr, Președintele Fundației Mircea Florian

Alexandru Andrășanu, Lector.dr.ing., Facultatea de geologie și geofizică, Universitatea București

Adriana Scripcariu, Școala de la Piscu

Ana-Maria Goilav, Școala de la Bunești

Teodor Frolu, vice-președinte al Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23

Cosmin Bădeliță, Hemp House Holding

Cristian Pelivan, manager proiect Patrimoniu pentru încă un secol, Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală

 

13:00  Prezentare – conceptul de Geoproduse (parter)

 

(Geoprodusele sunt obiecte, activități sau acte de creație care îndeplinesc simultan trei condiții: au o legătură directă cu patrimoniul natural local, având în prim plan elemente geologice ca materie primă sau ca sursă de inspirație care reflectă legătura dintre om și Pământ, sunt produse de un partener al geoparcului și  încurajează economia locală bazată pe respectarea prevederilor legale.)

 

Vorbitori: Alexandru Andrășanu, Asociația Geomedia

 

14:00   Prezentare – proiectul Școlii de la Piscu de înfrățire a satelor Piscu (România) și Țigănești (Basarabia) prin colaborarea privind meșteșugul și lucrul cu materialele naturale dintre copiii aparținând celor două sate (parter)

 

(Copii de la Piscu şi cei de la Ţigăneşti au explorat împreună, prin diferite forme de artă, patrimoniul cultural al spaţiului românesc. Au olărit, au desenat, s-au gândit la frumuseţea moştenirii culturale care ne leagă şi ne reprezintă.)

 

Vorbitori: Adriana Scripcariu și Virgil Scripcariu, Școala de la Piscu

 

15:00  Prezentarea hărții cânepii Mânecă din Cânepă (parter)

 

Vorbitori: Gabriel Moncea, vicepreședintele Asociației Sustainable Lifestyle și managerul aplicației Harta Cânepii

 

16:00  Prezentarea colecției PATZAIKIN de Cânepă din perspectiva materialelor naturale (parter)

 

Vorbitori: Teodor Frolu, manager PATZAIKIN, Olah Gyarfas, designer PATZAIKIN,

Cosmin Bădeliță, Hemp House Holding

 

 

15:00 – 16:30  Atelier copii –  imprimare prin tehnica serigrafiei și olărit (parter)*

 

Traineri: Virgil și Adriana Scripcariu, Școala de la Piscu

 

15:00 – 16:30  Atelier – copii – linogravură (parter)*

 

Traineri: Virgil și Adriana Scripcariu, Școala de la Piscu

 

16:30 – 17:30  Atelier – tineri  – Drâmba (parter)*

 

Trainer: Mircea Florian, Fundația Mircea Florian

 

(Drâmba este un instrument muzical în formă de potcoavă, prevăzut cu o lamă care se ciupește cu degetul în timp ce potcoava se ține în gură.)

 

 

17:30  Proiecție – Film documentar România Tradițiilor Creative (subsol)

 

 

18:30 – 20:00 Închidere oficială a Forumului Tradițiilor Creative, ediția a II-a

 

 

Activități permanente

pe toată perioada Forumului Tradițiilor Creative, ediția a II-a:

 

  • Expoziție și târg de proiecte și produse ale membrilor comunității România Tradițiilor Creative (parter)

 

  • Expoziție Stone made objects. The Intangible Heritage of UNESCO Global Geoparks (parter)

 

  • Expoziție de Obiecte tradiționale meșteșugărești pentru prelucrarea cânepii și a fierului din colecția privată Radu George Dumitriu, colecționar și designer (parter)

 

  • Proiecție mini-filme documentare – d-l. Profesor Vintilă Mihăilescu – despre valențele tradițiilor (subsol)

 

 

*Numărul locurilor disponibile pentru ateliere este limitat. Vă recomandăm să confirmați participarea (cu numele participantului, vârsta și atelierul preferat) la adresa de e-mail