#ORIGINI de la idei încolțite la tradiții creative

Încă din 2007, doi cercetători de la muzeul nostru (Anamaria Iuga și Bogdan Iancu) merg pe teren împreună cu doi biologi din Suedia (Anna Westin și Tommy Lennartsson) pentru a documenta practicile agricole din zonele montane și influența pe care munca depusă de om o are asupra biodiversității unei zone. Pentru că e vorba de zone montane, unde ocupația principală este creșterea animalelor, un rol important îl are fânul. Astfel, o bună parte din cercetarea noastră s-a orientat asupra practicilor de a face fân, asupra semnificației pe care fânul o are în gospodărie, documentând cunoașterile și practicile pe care oamenii le aplică și astăzi pentru întreținerea pășunilor și fânețelor, precum și modul în care politicile de subvenționare le-au transformat. Aceste cunoștințe ecologice tradiționale sunt considerate astăzi elemente cheie ale menținerii biodiversității. În 2013 a încolțit, într-un sat din Maramureș, ideea de a face o expoziție cu fotografiile făcute pe teren, în care să spunem deopotrivă povestea cercetării noastre și să arătăm publicului larg care sunt tradițiile și tranzițiile fânului în perioada contemporană, de la firul de iarbă la clăile sau baloții de fân. Am îmbogățit expoziția prin participarea artistei Kathleen Laraia McLaughlin, care a petrecut mai mulți ani într-o comunitate din Maramureș, fotografiind viața de zi cu zi și, mai ales, munca la fân și peisajul specific locului, definit de clăi de fân. Iar cercetările noastre – precum și cercetări similare – s-au concretizat în formă editorială în Revista Martor 21/2016 (Revista de Antropologie a Muzeului Țăranului Român), cu tema „A Place for Hay. Flexibility and Continuity in Hay-Meadow Management”.

#MOȘTENIRE zestrea care a hrănit proiectul

În realizarea expoziției și a revistei MARTOR dedicată fânului ne-am inspirat dintr-un patrimoniu imaterial încă foarte bine păstrat în România, cunoștințele ecologice tradiționale referitoare la fân, pe care oamenii le aplică, încă, pentru a întreține pajiștile și fânețele semi-naturale. Fiind încă folosit, acest patrimoniu are o influență directă în păstrarea biodiversității în mediul rural și este o preocupare pentru cercetătorii din toată lumea – conștienți de faptul că acțiunile oamenilor influențează în mod direct un teritoriu. Ca urmare, și noi, în fiecare vară, ne petrecem cel puțin 10 zile pe teren, unde ne învăluie mirosul fânului, în timp ce ascultăm poveștile oamenilor.

#OAMENI întâlniri prin care proiectul a prins trup

În primul rând, ne-au inspirat poveștile oamenilor, interlocutorii noștri din satele Botiza, Șurdești, Budești, Desești (jud. Maramureș), Mărișel (jud. Cluj), Fundata (jud. Brașov) și în special gazda noastră din Botiza – fără de care nu am fi putut înainta pe acest drum. Un rol aparte l-a avut antropologul Vintilă Mihăilescu, directorul muzeului nostru în perioada de debut a cercetării, care ne-a încurajat și sprijinit permanent.

#LOCURI cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Despre relația noastră specială cu fânul și cu poveștile care se țes în jurul lui am vorbit la vernisajul expoziției „Tradițiile și tranzițiile fânului” (20 iulie 2015) și la lansarea revistei MARTOR (februarie 2017), care au avut loc în București. Expoziția a mai călătorit la Brașov, împodobind una dintre sălile Universității Transilvania în care se desfășura, în acea perioadă, o conferință dedicată zonelor montane.

#ÎNCOTRO?

Ne dorim să spunem mai departe povestea fânului, așa cum o percepem noi, cu tradițiile și tranzițiile sale, și în alte țări. Ne pregătim ca în anii următori să itinerăm expoziția în Suedia, țara unde cercetările noastre sunt apreciate și au un ecou pozitiv prin implicarea cercetătorilor de acolo. În cercetările viitoare ne vom concentra pe cunoștințele ecologice tradiționale și transformările pe care politicile publice le au asupra lor.