#ORIGINI de la idei încolțite la tradiții creative

Voiam să valorificăm meșteșugul împletiturilor în papură și pe cei care încă îl practică în Delta Dunării, acolo unde ONG-ul Ecopolis desfășoară proiecte sociale și de mediu de mai mulți ani. De aici, ideea a înflorit. Am ajuns, nu după mult timp, la formula promovată de Kraftmade la acea vreme: se iau designeri, meșteșugari, materiale naturale și tradiționale și se creează produse ce păstrează tradiția, aducând-o în contemporaneitate. Am câștigat un grant din fonduri norvegiene cu care am putut crește, pe ideea că meșteșugurile și materialele tradiționale au de câștigat dacă sunt aduse într-un context contemporan, în care să poată fi vândute: să devină obiecte de design, mici sau mari, ieftine sau scumpe, dar care să aibă o valoare artistică și socială. Așa credem noi că le putem păstra.

#MOȘTENIRE zestrea care a hrănit proiectul

Prima dată ne-a inspirat papura, care se lucrează minunat în mâini pricepute. E o resursă aproape gratuită, pretențios de lucrat, dar rezistentă dacă este bine împletită. Plecând de aici, am descoperit apoi o întreagă lume de meșteșuguri: fierărie, pielărie, broderie, țesătorie, bătutul stufului… Am plecat pe teren și am vizitat zeci de gospodării deltaice, unde am întâlnit oameni care păstrează cu încăpățânare ceea ce au învățat de mici copii. În curtea familiei Toma mirosea a pește, a pepene și a piele argăsită chiar de ei, din care bărbații lucrează harnașamente de cai, de trei generații. Ne-au inspirat minunatele coșuri și pălării din papură ale Floricăi Ariton, cea mai bună împletitoare din Deltă. Iar doamna Paraschiva Gălățeanu ne-a inspirat prin încăpățânarea de a broda ceva în fiecare minut liber, furat zilei care o cheamă la îngrijitul gospodăriei și crescutul nepoților.

#OAMENI întâlniri prin care proiectul a prins trup

Nimic nu iese fără oamenii potriviți. Din fericire, în cei trei ani de DeltaCraft am lucrat – și lucrăm în continuare! – cu designeri care nu le cer meșterilor să execute, ci își suflecă mânecile și se prind în joc, lucrând cot la cot cu oamenii, în curțile lor. Odată, la Letea, ne-am strâns în jurul mesei, obosiți și fericiți după două săptămâni de prospecții pe teren: Ana Botezatu, Emese Pop, Ciprian Manda, Marlene Stanciu (curator), Lore, colega mea și Mihai Sibianu (curator, KraftMade). În jumătate de oră cred că aveam conceptul colecției și mare parte dintre obiecte deja schițate. Încă de atunci ne-am dat seama cât de multe are de dăruit locul acesta dintre ape oamenilor de pretutindeni.

#LOCURI cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Pentru noi, Letea este sufletul Deltei – un loc care o conține în întregime. E o bucată de sat ruptă parcă din vederi vechi, unde s-au păstrat arhitectura și obiceiurile tradiționale. E un loc îmbibat cu mister, presărat cu simboluri străvechi, unde cele mai multe dintre case sunt acoperite cu stuf și vopsite în alb și albastru. Acolo s-au așezat informațiile, s-au discutat conceptele, s-a desenat și s-a lucrat cu meșteri. Iar de călătorit, proiectul a călătorit la Vienna Design Week 2015, Romanian Design Week 2016 și 2017, am expus la Galateca și MȚR în București, sau în locuri culturale și magazine de profil din Cluj, Tulcea și București.

#ÎNCOTRO?

Cel mai mult ne dorim să îi arătăm lumii pe oamenii din Deltă și meșteșugurile lor minunate. Credem că asta se poate face printr-o piață de desfacere adecvată, pentru serii mici de obiecte lucrate de o rețea de designeri și meșteri, atât în România, cât și în afara ei. Și ne-am mai dori să lucrăm pentru pensiunile din Deltă, pe care să le împodobim cu obiecte create în spiritul locului.