#ORIGINI de la idei încolțite la tradiții creative

Am început cu pași mici. După ce am testat piața vreme de trei ani cu bragă făcută la Galați, am văzut că lumea a prins gustul. Și am simțit nevoia unei legături mai puternice între bragagiu și mușterii. Așa au început, în septembrie 2016, producția și vânzarea bragăi „Bogdania”, parte a unui proiect cultural prin care ne dorim să readucem braga în atenția bucureștenilor prea tineri ca să-i fi prins vechii bragagii, dimpreună cu poveștile sale cu iz levantin.

#MOȘTENIRE zestrea din care s-a hrănit gustul

Braga este băutura răcoritoare specifică sudului Munteniei și Dobrogei, întâlnită în trecut în orice târg, piață sau pe străzile orașelor. Bragagiii umblau de dimineață până seara cu cobilița în spinare, strigând „Braaagăăă reeeceee!”, iar mușteriii se delectau cu băutura-aliment ce avea darul să-ți potolească setea, să te răcorească și să țină de foame. Ea trebuie să fie dulce-acrișoară, servită rece și să „piște” nițel la limbă.

#OAMENI întâlniri prin care proiectul a prins trup

Drumul de la dorința de a fabrica bragă până la braga propriu-zisă e lung și presupune o muncă minuțioasă de cercetare – în arhive, dar mai ales pe teren. Într-adevăr, cea mai rodnică parte a muncii de cercetare a fost întâlnirea cu oamenii – atât producători, cât și amatori de bragă din țară și de peste hotare. Poveștile de viață spuse de doamna Domnica Bairam sau de domnul Hasim Memish, sau întâlnirea fără cuvinte, dar plină de emoție, cu cofetarii-bragagii din Bitola, precum și sutele de povești auzite din gura clienților la un pahar de bragă țes, fără îndoială, broderia fină a poveștii acestui produs.

#LOCURI cuiburi și drumuri care poartă gustul mai departe

Lungi călătorii în spațiul balcanic, la Istanbul sau în podișul Anatoliei, mi-au prilejuit întâlnirea cu felurite rețete de bragă și obiceiuri de consum.

#ÎNCOTRO?

Evoluția proiectului „Bogdania” depinde de curiozitatea mușteriilor față de un produs venit din istorie. Dorința noastră este de a prezenta braga cât mai multor bucureșteni, de a-i familiariza cu ea, de a-i face să cunoască o parte a istoriei spațiului pe care îl locuiesc printr-o băutură plină de personalitate. Ne-am dori ca braga să ajungă iarăși răcoritoarea emblematică a Bucureștiului.