#ORIGINI de la idei încolțite la tradiții creative

Proiectul „Arbori Bătrâni” pornește de la căutarea artistului Florin Ghenade de a povesti, prin intermediul fotografiei, despre lumină și întuneric, având ca subiect natura. Odată începută colaborarea dintre Florin Ghenade și Galeria Posibilă, proiectul a luat o formă amplă, care cuprinde peste 50 de călătorii de fotografiere a arborilor bătrâni noaptea, pe plan film, micro-expoziții în țară, participări în expoziții colective și o campanie de crowdfunding, urmând să se încheie în 2018 cu o expoziție și cu lansarea unui album. Fotografia arată și ascunde, luminează și lasă în întuneric, încadrează sau lasă în afara cadrului, iar rolul artistului fotograf este de a lua aceste decizii de limitare sau de extindere a spațiului vizual. Florin Ghenade pornește de la acest statut al fotografiei și alege să arate, luminați, în noapte, arbori seculari din România. Lucru care construiește proiectul ca pe o împletire între conștientizarea publicului în ceea ce privește mediul fotografiei și o conștientizare a valorilor naturale și patrimoniale pe care le întruchipează arborii bătrâni.

#MOȘTENIRE zestrea care a hrănit proiectul

Programul curatorial al Galeriei Posibile urmărește colaborarea cu artiști ale căror lucrări stârnesc dezbateri pe marginea unor subiecte precum identitate, transformare și memorie. Proiectul lui Florin Ghenade vine astfel în întâmpinarea intenției galeriei de a promova mediul fotografic și de a comunica valorile naturii și ale peisajului – în diversele sale forme – într-un limbaj contemporan și pentru un public divers. Este vorba aici despre arbori seculari – ființe care rezistă de secole (unii chiar de 800 de ani) și care încorporează date despre om, natură și istorie, în timp ce abordarea lui Florin deschide o nouă discuție, necesară, despre un mediu artistic întâlnit, privit, utilizat în exces, însă poate ne-citit în adâncime.

#OAMENI întâlniri prin care proiectul a prins trup

„Arbori Bătrâni” devine tot mai mult o expoziție de artă și o platformă de cercetare, punând împreună domenii precum arta (fotografie, video și sunet), antropologia, literatura, etnografia, eco-sociologia, economia. Astfel, intersecțiile dintre discipline aduc împreună oameni care contribuie la construcția proiectului artistic și la înțelegerea din ce în ce mai profundă a subiectului: Tibor Hartel (biolog, „Arbori Remarcabili în România”), Ioana Popescu (antropolog, Muzeul Țăranului Român) și Simona Popescu (scriitoare). Curator al expozițiilor din anul 2015 a fost Sandra Demetrescu. Florin Ghenade pornește într-unele dintre călătoriile sale de la întâlnirea cu comunitatea în care se află un anumit arbore și de la legendele care îi sunt asociate, iar în călătorii a mers alături de Cristian Stănoiu și Serioja Bocsok (video) și Alexandros Raptis (sunet).

#LOCURI cuiburi și drumuri care poartă proiectul mai departe

Cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național, proiectul de fotografie a călătorit, în 2015, într-o serie de micro-expoziții în București (Kube Musette), Cluj-Napoca (Fabrica de Pensule și Universitatea Sapientia), Timișoara (Muzeul de Artă). În anul 2016, lucrările lui Florin Ghenade au fost prezente la Art Safari (București), C.A.R. contemporary art ruhr (Ruhr, Germania), la Romanian Design Week (București) și la Romania Powered by Nature (București). În 2018 deschidem expoziția cu toate lucrările și albumul proiectului la Muzeul Țăranului Român.

#ÎNCOTRO?

Proiectul crește de cinci ani, iar acum îl vedem luând o formă finală și completă cu o expoziție amplă la Muzeul Țăranului Român. Această finalitate generează însă o schimbare de percepție a fotografiei, o înțelegere mai bună a mediului în rândul unui public mai vast, un album specific și necesar pe piața editorială din nișa aleasă, precum și o cunoaștere și înțelegere a arborilor bătrâni.