În anul 2018, Anul european al patrimoniului cultural, ne propunem să aducem reflectoarele asupra moștenirii noastre culturale și să îi oferim acesteia premizele necesare tranziției de la „moștenire”, înțeleasă ca fenomen cultural și istoric, către angrenarea în activități care pot genera, în prezent, noi forme de artă cu potențial de dezvoltare.

După cum afirmă sloganul oficial al anului, patrimoniul nostru este acolo unde trecutul întâlnește viitorul. Trecutul, împreună cu elementele sale de cultură, poate reprezenta o resursă bogată pentru prezent și chiar pentru viitor. Dar, ca orice altă resursă, trebuie procesată și reproiectată în acord cu preferințele publicului contemporan și prin intermediul mijloacelor și instrumentelor prezentului. Așadar, dorim să încurajăm evoluția de la atitudinea contemplativă privind moștenirea culturală și „cultivarea” acesteia pentru un tip de acțiune practică.

„Cultivarea” trecutului cere creativitate. Moștenirea culturală a avut întotdeauna un caracter creativ, căci a fost nevoită să se adapteze permanent provocărilor lumii înconjurătoare. Aceasta nu este statică, evoluează încontinuu, pe măsură ce interacționăm cu ea. Astfel, recuperarea și valorizarea trecutului nu se opun creativității, ci reproduc caracteristicile trecutului în și pentru un stil de viață, așteptări și nevoi actuale. Patrimoniul nostru cultural joacă, de asemenea, un rol esențial ca instrument pentru dezvoltare culturală, socială și economică, deoarece elementele trecutului sunt încontinuu reinterpretate și le sunt acordate diferite funcții și relevanță în viața contemporană.

În același timp, arta și cultura dau naștere unor legături puternice între oameni și își dovedesc contribuția în atingerea unui nivel mai crescut de acceptare a diversității între state, culturi și persoane, dar și în diminuarea gradului de intoleranță și a discriminării față de ceilalți. Astfel, patrimoniul cultural influențează puternic coagularea comunităților locale, naționale și regionale, subliniind atât unicitatea noastră, cât și trăsăturile comune pe care le împărtășim cu cei din jur.

Țara noastră a rămas cea mai longevivă societate rurală și agrară din Uniunea Europeană. Dincolo de modernizare și industrializare, de sincronizări și decalaje, această alcătuire socială este ceea ce ne definește și ne distinge și astăzi. România este legată organic, prin istoria sa, de natură, aceasta făcând astfel parte din însăși identitatea noastră națională. Privită adesea ca un dezavantaj, această dominantă țărănească a societății noastre a făcut totuși ca natura, cunoștințele și practicile legate de aceasta să fie și astăzi principala noastră moștenire, care a fost transferată în toate ariile culturale și artistice: de la arhitectură la gastronomie, de la folclor la poezie și așa mai departe.

Această moștenire poate fi transformată din „înapoiere” într-un „avantaj competițional”, nu prin conservarea ei patrimonială și nici prin preluarea preferențială a unor elemente izolate, ci doar prin elaborarea unei strategii de ansamblu. Trecutul poate fi o resursă dacă este privit, coerent și sistematic, dinspre viitor. Putem să ne inspirăm așadar din propriul trecut, satisfăcând astfel și nevoia firească de mândrie națională și restabilind ceva din încrederea pierdută a românilor, pentru a participa la viitorul comun al omenirii.