România Tradițiilor Creative a lansat proiectul Argument video Tradiții Creative, un demers de video-documentare a modalităților prin care patrimoniul cultural poate fi pus cu succes în folosul dezvoltării durabile, din punct de vedere economic, turistic, social, cultural și identitar.

Seria de filme contextualizează puterea recuperării, actualizării și valorificării tradițiilor, dar și calitatea acestora de a reprezenta resurse creative pentru activități economice sustenabile, profitabile și generatoare de locuri de muncă.

Protagoniștii materialelor video sunt membri ai comunității România Tradițiilor Creative, o rețea care a luat naștere în 2017 din necesitatea de a aduce la un loc arta, meşteşugurile şi industriile creative, alături de antreprenori şi reprezentanţi ai patrimoniului cultural și de instituții și specialiști care promovează valoarea peisajelor culturale.

Exemplele de bună practică prezentate în filme pot deveni modele inspiraționale pentru alte proiecte care își propun să intersecteze industriile creative cu diversitatea elementelor de cultură tradițională.

Rolul educativ al mini-documentarelor, acela de a familiariza publicul cu potențialul cultivării patrimoniului național, este dublat de nevoia de a defini conceptul de tradiții creative, un domeniu emergent, încă insuficient explorat, care poate contribui la definirea și consolidarea brand-ului de țară al României.

Unul dintre primele filme lansate în cadrul proiectului cultural pornește de la capacitatea tradițiilor creative de a amplifica sentimentele de identitate și mândrie, ilustrate prin exemplul Deltacraft, platforma care le dă întâlnire designerilor cu meșteșugarii, cu scopul valorificării patrimoniului cultural și a meșteșugurilor deltaice, prin design-ul contemporan.

Materialul video poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=KZ0r34A4wXY

 

Întreaga serie de filme este disponibilă pe canalul de YouTube: https://www.youtube.com/traditiicreative/ sau în pagina de Facebook a rețelei: https://www.facebook.com/TraditiiCreative/

 

Proiectul Argument video Tradiții Creative este inițiat de DC Communication și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Parteneri media: București FM, Cărturești, Citatepedia, Igloo, Modernism, Zeppelin.